După ce a îngenunchiat Academia cu două triumfuri consecutive, Birdman și The Revenant, Alejandro G. Iñárritu revine cu un nou film.
Digger, cu Tom Cruise în rol principal și, mai ales, într-un rol cu adevărat special.
SINOPSIS
Filmul îl are în centrul poveștii pe Digger Rockwell (Tom Cruise), un magnat al industriei petroliere care a ajuns unul dintre cei mai puternici oameni ai planetei.
Obsedat de succes, imagine și propria idee despre măreție, Digger este convins că poate controla orice situație și că lumea are nevoie de oameni ca el pentru a merge înainte.
Digger are o relație apropiată cu președintele american (John Goodman), iar cu sprijinul acestuia vrea să scoată petrol până la ultima picătură din pământ.
Problemele apar atunci când activitățile sale de exploatare a resurselor naturale contribuie la declanșarea unei catastrofe de proporții globale.
Pe măsură ce situația scapă de sub control, Digger ajunge să fie nevoit să demonstreze că el este omul capabil să salveze omenirea de dezastrul pe care propriile sale acțiuni l-au provocat.
EXECUȚIE
Înainte de toate, filmul nu este comercial. Singurul element comercial din acest film îl reprezintă Tom Cruise, el fiind starul afișului care trebuie să vândă publicului, atât.
În rest, Digger e unul dintre cele mai ciudate filme pe care le-am văzut în ultimul timp, fiind ușor de încadrat în zona genului experimental.
NU E BLOCKBUSTER AȘA CUM PARE DIN TRAILER! Există o revelație, un twist dement care ne arată care-i situația cu acest film, dar asta ar însemna să dau MARELE SPOILER al filmului.
Cât despre ce i-a ieșit lui Iñárritu…
În primul rând, al doilea și ultimul: Digger este o satiră socio-politică în care Iñárritu dă de pământ cu toată lumea, fără nicio excepție.
Deși unii vor spune că filmul se ia de Trump și Elon Musk, lucru corect până la un punct, de fapt, Digger nu are nicio țintă, ci lovește în toți șmecherii planetei.
Ne arată că majoritatea care ne conduc sunt niște bășorogi senili, vai de mama lor, care se scaldă în piscine de miliarde și miliarde de bani și care n-au pic de interes.
În timp ce lumea se apropie de catastrofă, oamenii continuă să discute despre imagine, responsabilitate, interese, vină și despre cine va ieși mai bine din toată povestea.
Un iceberg uriaș se îndreaptă spre Europa? Perfect. Hai să vedem cine dă vina pe cine. Hai să aruncăm vina pe ruși. Sau pe chinezi. Sau pe americani. Sau pe oricine altcineva în afară de noi.
Pentru că, într-o lume în care narațiunea contează mai mult decât realitatea, singurul lucru care mai are sens este să te asiguri că tu nu ești cel care pică. Doamne ferește să ne asumăm ceva.
Scriitura este ascuțită, amuzantă, convingătoare și foarte bine construită. Tonul nu este deloc părtinitor; din contră, este echidistant și echilibrat, preferă să-ți arate absurdul situației și să te lase să tragi singur concluziile.
Mă repet, e despre liderii și oamenii aflați în poziții de putere care iau decizii ce contribuie la producerea dezastrului, pentru ca apoi, atunci când totul începe să se prăbușească, să se prezinte drept cei care vor salva lumea.
Este fascinant mecanismul acesta prin care omul care a contribuit la problemă ajunge să se considere soluția. Se vede pe sine ca un salvator, aproape ca un Mesia, când, în realitate, este unul dintre călăreții Apocalipsei.
De asemenea, filmul atacă activismul ecologic prin prisma petrolului.
Ne sunt trase niște semnale de alarmă legate de protejarea mediului, mai ales magnații petrolului fiind principalii demoni. Dar, în același timp, Iñárritu nu e blând și se ia și de mai-marii și sfinții activiști ecologici, prezentându-le ipocrizia.
Filmul îi arată ca fiind la fel de ipocriți, la fel de interesați de imagine, la fel de dispuși să folosească catastrofa pentru propriile lor scopuri. Unii dintre ei sunt mai preocupați de cum arată la televizor decât de soluții reale.
Alții sunt gata să se alieze cu oricine, inclusiv cu cei pe care pretind că îi combat. Și în plus, sunt niște indivizi care non-stop stau cu protejarea mediului în gură, iar ei la conferințe ajung cu cele mai tari și gălăgioase mașini sau aeronave.
Din punct de vedere regizoral, filmul este extraordinar de bine realizat. Iñárritu trebuie să gestioneze simultan comedie, tragedie, satiră politică, horror apocaliptic și dramă umană, și o face cu brio.
Asemenea lui Birdman, și aici Iñárritu se folosește de niște planuri-secvență care sunt extrem de bine executate de Emmanuel Lubezki, unul dintre cei mai șmecheri directori de imagine din lume.
Cât despre actorie… Cuvintele sunt de prisos.
În sfârșit, după mulți și mulți ani, Tom Cruise își arată adevărata față, demonstrând că nu e doar băiatul din filme de acțiune, ci un MEGA-ULTRA-GIGA ACTOR!
Protezele, machiajul de îmbătrânire, burta falsă, părul rărit: toate contribuie la iluzie. Dar ceea ce face ca interpretarea să fie cu adevărat remarcabilă este ceea ce face Cruise cu vocea, cu privirea, cu corpul.
Cruise își distruge complet imaginea de superstar hollywoodian și construiește un personaj grotesc, excentric, ridicol, carismatic și absolut dement. Este aproape imposibil să mai vezi în spatele lui Digger Rockwell pe Tom Cruise pe care îl știm de zeci de ani.
Fără să dau mari spoilere, ceea ce face Tom Cruise aici e asemănător cu ce au făcut Daniel Day-Lewis în There Will Be Blood și Naomi Watts în Mulholland Drive.
Alături de el se află John Goodman, care, Doamne sfinte, ce rol magistral face! Aș zice că el e motorul principal al segmentului umoristic; are niște grimase și momente care au reușit să zguduie sala IMAX de atâta râs.
De menționat că în distribuție mai fac parte: Sandra Hüller, Riz Ahmed, Michael Stuhlbarg, Jesse Plemons, Emma D’Arcy, Sophie Wilde.
NOTĂ
Mesajul filmului este despre noi. Despre capacitatea noastră infinită de a ne minți, de a ne ascunde, de a arunca vina pe altcineva, de a privi catastrofa apropiindu-se și de a continua să discutăm despre imagine, despre responsabilitate, despre cine va ieși mai bine din poveste.
Digger este ceea ce se întâmplă atunci când oamenii ajung la putere fără să fie pregătiți pentru ea, fără să înțeleagă responsabilitatea, fără să aibă vreo legătură reală cu lumea pe care o conduc.
Sunt bășorogi senili care se scaldă în piscine de miliarde în timp ce planeta arde. Și, mai rău, sunt convinși că fac un bine.
Cât despre Tom Cruise, până la această dată, când postez articolul (1 octombrie 2026), el ar trebui să fie câștigătorul decernărilor la categoria Cel mai Bun Actor în Rol Principal.
E o demență absolută acest film, cu un mesaj și niște înțepături care vor irita ambele tabere. Mie mi-a plăcut la nebunie!
