Pentru categoria de Cel mai Bun Film Străin, Germania ne oferă o vizită pe băncile școlii – Das Lehrerzimmer ( The Teachers’ Loung ), regizat de Ilker Çatak.
O nominalizare la Oscaruri.
Sinopsis
O să fiu cât se poate de succint pe zona de premisă, pentru că nu sunt multe de spus
Carla Nowak ( Leonie Benesch ), o profesoară idealistă a unei școli de gimnaziu, încearcă să rezolve un furt din cancelarie, mai exact, cineva a ciordit o sumă de bani, iar Oskar, un elev turc cade ca principal suspect.
Carla nu este atât de sigură, plus că nici nu e prea de acord cu metodele riguroase și aspre de pedeapsă, iar prin ajutorul mijloacelor tehnologice, Carla pune la cale o proprie anchetă, acțiune care îi va aduce numai probleme.
Execuție
Avem parte de un studiu de caz foarte interesant, dar și extrem de frustrant, despre rasism, sistemul școlar și despre modernismul ipocrit din ziua de astăzi.
Acum nu foarte mulți ani am terminat primarul și gimnaziul, că în perioada asta mai era cu bătăița de la profi, că în liceu sau acum la facultate, mai rar, ba chiar deloc.
Ca o laudă sau nu, pot spune că am fost un copil destul de cuminte, dar nici nu pot să mă ascund de faptul că am și unele prostii care s-au rezolvat cu o serie de palme sau bețe de învățătoare sau director.
Atenție! Nu se de acord și nu militez cu faptul că educația se face prin bătaie, Doamne ferește, în niciun, dar filmul de față m-a scos din pepeni.
Cum poți tu ca profesor, ca adult, să permiți unui copil de 12 ani să te ia la ultimul perpulis?
Aaa, așa-i modern, nu? Să existe comunicare, să faci jocuri psihologice cu elevii, sau mai știu eu ce, mare grijă să nu-l mustrezi cumva, că poți să-i lași traume.
În cazul de față, meritau ambele tabere câte o mătură peste cocoașă.
Din nou, nu ai nici buletinul făcut și te iei în gură cu profesorul, îi arăți semne obscene, și poate îl iei și la niște flegme și o palmă, că ești miezul din dodoașcă.
Păi dacă făceam eu așa la școală, mă lua profa la 5 stiluri diferite de bătaie, și când ajungeam acasă, mai urma o rundă, nu mai știam după de traume și de sensibilizări de genu’ – Când ești prost și nesimțit trebuie să plătești.
Bine, nici cu adulții din film nu pot spune că mi-e rușine, mai ales că au niște momente extrem de penibile, în care se ceartă mai ceva ca niște copii, plus că, nu au pic de autoritate în fața elevilor.
Și nu mă refer la autoritate prin bătaie, în niciun caz, am sărit peste acest prag, dar ditamai oamenii se lasă călcați în picioare de niște mucoși obraznici.
Păi cum tu ca profesor să impui respect atunci când la intrarea în clasă, în loc de un – Bună ziua sănătos și zdravăn, te saluți cu elevii cu Alunelu, alunelu, hai la joc!?!?
Pe parcursul timpului, am întâlnit niște cadre didactice extraordinare, care știau să emane o atitudine adevărată de om mare și important, dar care știau foarte bine și cum să detensioneze atmosfera aia rigidă din timpul orei, mai cu o glumă sau o vorbă bună.
Revenind concret la film, aici, aproape fiecare personaj poate fi văzut ca neplăcut într-un anumit fel la sfârșitul filmului, chiar și Carla.
Elevi, profesori, părinţi, fiecare lovește diferit, absolut toată lumea are șansa de a străluci într-o lumină negativă, mai ales că multe și diferite idealuri și opinii se ciocnesc.
Actorii își joacă rolurile într-un mod foarte natural, în special, chimia dintre personajul principalului Carla și Oskar ( Leonards Stettnisch ) este remarcabilă, în unele momente, nici măcar nu sunt necesare cuvinte – doar niște concursuri de priviri incomode.
Tehnic și regizoral, nu am nimic de spus, că să filmezi într-o școală nu-i mare sculă pe basculă, este filmat foarte bine și cam atât.
Notă
Avem parte și de un final foarte ciudat, ambiguu, cel mai bine spus, care lasă loc de interpretare – Poate niciun adevărat vinovat și nicio soluție reală, doar o școală pustie.
A fost un film care mi-a plăcut, dar m-a și enervat, aș fi spus mai multe, dar mi-o luam mult prea urât și cine știe ce cuvinte necurate slobozeam pe gură.
Pe scurt, prea multă ipocrizie și prea mult răsfăț pentru niște copii care, hai să film serioși, la 12-13 ani nici nu știi pe ce lume trăiești, dar tot pe ei, sanchi, îi mănâncă grijă de problemele școlare de conduită, sa aibă alea rotunde mari în fața unor adulți, dar nu avem voie să spunem nimic, că toată lumea s-a hipersensibilizat de la o vreme.
Vrei respect? Impune respect!
Nu prea am comentat așa mult pe seama filmului, mai degrabă mi-am vărsat frustrările și nervii, și cu siguranță alții vor fi împotriva mea, poate cei mai tineri, deci clar vorbim despre un film extrem de subiectiv.
