Să băgăm și niște filme indie, arthouse, artistice sau cum vreți voi să le spuneți.

Astăzi discutăm foarte pe scurt despre Bird, regizat de Andrea Arnold.

SINOPSIS

Filmul explorează viața lui Bailey ( Nykiya Adams ) , o fată de 12 ani care locuiește într-un orășel rău famat populat de cea mai joasă și infectă societate a lumii, aceasta locuind cu tatăl ei, Bug ( Barry Keoghan ).

Viața protagonistei noastre ia o turnură neașteptată odată cu apariția unui nomad enigmatic, Bird ( Franz Rogowski ), care se dorește a fi un fel de mentor pentru tânăra fată.

EXECUȚIE

Ca să fac o mică și ușoară comparație, filmul mi-a dat vibe-uri de Moonlight, iar după cum știți sau nu, fostul câștigător de Best Picture se află în categoria de filme pe care nu le halesc deloc, iar asta din cauza poveștii vomitive.

Cam același lucru se întâmplă și Bird, unde avem parte de o fată care n-are nicio vină că s-a născut într-un mediu atât de canceros și infect, dar am simțit-o pe multe momente că nici ea nu vrea să se debaraseze de mizeria din jurul ei.

Trebuie să menționez că prin acest Bird, m-am aflat la primul contact cu această regizoare, iar din ce m-am documentat și-am citit, aceasta se cam plafonează într-un singur stil, adică acela de-a spune o poveste prin simbolizarea unui animal.

Din moment ce nu am urmărit vechile sale producții, nu pre pot o judec pentru asta, dar pot să spun că această abordare a ei nu mi s-a părut una la care să-mi pun în funcțiune toate sinapsele și rotițele creierului, fiind ușor de citit și de înțeles filosofia scenariului.

Hai că parcă n-am vorbit mai nimic în mod concret despre film, deci:

În primul rând, n-am putut să rezonez deloc cu majoritatea personajelor care iau parte la acțiune, toți fiind oameni în toată firea care în mod normal, în cel mai fericit caz trebuiau să muncească, nu să propage violență, trafic de droguri sau alte activități de genu’, sau în cel mai rău caz ( acesta fiind cel care mi-ar fi plăcut cel mai mult ), toți să fie azvârliți într-o dubă și băgați la răcoare, iar de acolo să-și rupă mâinile de la săpat canale.

În al doilea rând, nici de Bailey nu am fost super atașat, că și ea prezintă niște comportamente toxice – Este arogantă, mereu cu claxonul vocal ridicat la maxim, dar acolo pot să găsesc și anumite circumstanțe atenuante cum ar fi mediul unde a crescut, vârsta și toate schimbările care au loc în perioada respectivă a vieții unde aceasta se află.

În al treilea rând, prin această abordare suprarealistă, filmul abordează teme precum libertate ( Wow, o păsare!!! Ce-ar putea simboliza o înaripată ? ), maturizare și descoperirea de a găsi momente de bucurie în cele mai mărunte lucruri.

Dar repet, nu mi s-a părut că Andrea Arnold a redescoperit și reinventat apa caldă, aceasta venind cu niște elemente super artistice doar de dragul artei, la bază fiind un film foarte simplu și banal, care putea fi spus într-un mod la fel de simplu și banal, și cred că rezultatul ar fi fost altu’.

Alături de temele și motivele artistice la care nu pot spune că am rămas chiar nemișcat, trebuie să menționez și actoria reușită.

Barry Keoghan face un rol reușit, chit că personajul interpretat de acesta m-a scârbit, n-am cum să nu apreciez talentul său și prestația sa foarte bună, pentru mine fiind unu’ dintre cei mai interesanți actori din generația tânără.

Dar chiar trebuie să o aplaud pe Nykiya Adams, fiind debutantă, și recunosc că nu am simțit deloc acest aspect, aceasta livrându-și partitura mai mult decât corect.

NOTĂ

Este genu’ de film care se complică mult prea mult doar de dragu’ de a fi artistic, deși la bază este ceva frumos și foarte simplu.

Recunosc, acest tip de filme nu sunt de mine, nu pot găsi nimic artistic și uluitor în niște cadre de câteva minute în care cineva merge pe stradă și nu se întâmplă nimic.

Eu dacă m-aș pune să filmez un perete timp de 5 minute aș fi catalogat drept tâmpit, dar când un regizor face așa ceva – APLAAAUZEEE, CE ACT ARTISTIC.

Anul trecut, prin intermediul Premiilor Oscar ( Găsiți pe blog cam 98% din filmele / animațiile de lungmetraj care au fost prezente la marea ceremonie ), am dat de câteva filme la fel de obscure, artistice, care chiar mi-au plăcut sau mi s-au părut mai mult decât decente și le-am privit cu mare interes, iar unele nu mi-au plăcut, logic.

Cât despre Bird, mă văd nevoit să-i acord un 5 doar de dragul actoriei și al temelor prezentate.