Amintiri din Epoca de Aur 1 — Tovarăși, frumoasă e viața! — Pfuiuu, lung titlu!

Așa se face că am ajuns în sfârșit la prima parte din această antologie cinematografică.

SINOPSIS

Filmul reunește mai multe întâmplări inspirate din folclorul urban al perioadei comuniste și le transformă într-o satiră despre viața de zi cu zi din ultimii ani ai regimului.

Prin episoade construite în jurul unor situații aparent banale, dar împinse treptat în zona ridicolului, filmul surprinde felul în care oamenii ajungeau să trăiască între obediență, improvizație și teamă.

Vizite oficiale tratate cu o seriozitate absurdă, încercări disperate de a ascunde realitatea și mici strategii de supraviețuire compun, împreună, imaginea unei lumi în care propaganda și absurdul deveniseră parte din normalitate.

EXECUȚIE

Antologia este formată din patru scurtmetraje, regizate de cineaști diferiți. Toate episoadele sunt coordonate, produse și scrise de Cristian Mungiu, cel care dă și unitatea stilistică întregului proiect.

O să iau pe de-a întregul această antologie, nu o să disec fiecare episod în parte, că altfel mi-ar lua 12 ore, mai ales că ambele vorbesc despre același lucru, iar mai toate sunt foarte bine realizate și amuzante.

Avem parte de o adevărată și apocaliptică demonstrație de forță din punct de vedere a tot ce ține de decor, vestimentație, recuzită și alte elemente ce țin de zona stilistică.

Nu este doar o simplă reconstrucție de decor, ci o veritabilă imersiune într-un timp dispărut, în care imaginea funcționează ca un portal spre trecut.

Vizionează Amintiri din epoca de aur partea 1: Tovarăși, frumoasă e viața!  | Netflix

În acest sens, filmul reușește să dea senzația unei autentice întoarceri în timp, unde stilul nu este doar estetic, ci devine parte esențială din experiență și din discursul său.

Umorul din Amintiri din Epoca de Aur 1 este, fără îndoială, unul dintre marile atuuri ale filmului, tocmai pentru că nu vine din gaguri facile, ci din absurdul însuși al lumii comuniste.

Este un umor savuros, construit din situații care pornesc aparent banal, dar care devin tot mai ridicole pe măsură ce personajele încearcă să respecte ordine, reguli și ceremonii complet lipsite de logică.

În același timp, umorul filmului funcționează și ca o armă foarte ascuțită de critică. Amintiri din Epoca de Aur 1 nu îi tratează pe comuniști cu solemnitate, nici cu teama reverențioasă a unei traume încă imposibil de atins, ci îi expune în toată prostia, obtuzitatea și autosuficiența lor.

Tocmai aici stă forța lui satirică: sistemul nu este prezentat doar ca opresiv, ci și ca profund stupid, iar această prostie devine una dintre sursele lui cele mai fertile de umor.

Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăși, frumoasă e viața! - Amintiri din  Epoca de Aur 1 - Tovarăși, frumoasă e viața! (2009) - Film - CineMagia.ro

Somitățile partidului, acei oameni care își afișau autoritatea cu o aroganță aproape ridicolă, se dovedesc, în realitate, niște figuri profund limitate, incapabile să gestioneze situații simple.

Iar prin scriitura lui Mungiu, filmul îi dezbracă de aura de putere și îi expune exact așa cum sunt: nu lideri competenți, ci niște funcționari ai absurdului, pierduți în propriile lor reguli, niște proști vai de steaua lor și incapabili să înțeleagă lumea pe care pretind că o controlează.

Pe de altă parte, umorul filmului nu vine niciodată gol sau complet lipsit de consecințe, pentru că are mereu și un revers amar.

Dincolo de ridicolul activiștilor, al indicațiilor absurde și al mecanismelor de partid, filmul lasă să se vadă foarte clar și partea dureroasă: oamenii simpli, cei care suportau, de fapt, efectele reale ale acestor dogme comuniste.

Ei sunt cei obligați să se adapteze, să improvizeze, să mintă, să se umilească sau să se teamă doar pentru a putea funcționa într-o lume sufocată de reguli fără logică.

Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăși, frumoasă e viața! - Amintiri din  Epoca de Aur 1 - Tovarăși, frumoasă e viața! (2009) - Film - CineMagia.ro

Deși am zis că nu o să comentez despre ele, totuși Legenda milițianului lacom a fost preferata mea.

Legenda mută accentul din zona propagandei în zona mizeriei cotidiene. Aici, totul gravitează în jurul porcului, al penuriei și al acelei economii de supraviețuire în care oamenii erau obligați să improvizeze permanent. Iar aici, pot spune sincer că am explodat de râs la final.

Dar dincolo de comedie, povestea spune și altceva: vorbește despre foame, despre precaritate și despre compromisurile mici, dar degradante, pe care oamenii erau obligați să le facă pentru a se descurca.

Milițianul nu e doar o figură comică, ci și expresia unei autorități meschine, care profită de orice ocazie pentru a abuza de poziția ei.

NOTĂ

Să-i dea Dumnezeu sănătate lui Cristian Mungiu, că tare bine știe să scrie comedii. Mi se pare uluitoare versatilitatea lui în materie de scris.

Adică e o diferență epocală de la drama devastatoare din 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile la comedia / satira neagră de aici, care a fost livrată genial de bine.

Prin structura sa episodică, prin umorul inteligent și prin atenția la detalii, filmul nu doar reconstruiește o epocă, ci o și demontează, scoțând la suprafață absurditatea, ridicolul și mecanismele unui sistem care funcționa adesea împotriva propriilor oameni.

Filmul nu este doar o colecție de povești amuzante despre comunism, ci o radiografie a unei lumi în care absurdul devenise regulă, iar supraviețuirea ținea de adaptare continuă.

 

Number 9 Generic color fill icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Resize text-+=