Un loc sigur este un film românesc în care avem parte de un debut regizoral, în cazul de față — Cecilia Ștefănescu.
SINOPSIS
Lucia (Marina Palii), o femeie de 35 de ani, pleacă la mare alături de soț, de fiul lor și de un cuplu apropiat, alegând pentru vacanță un sat tăcut din Bulgaria, aflat chiar lângă granița cu România.
La început, totul pare desprins dintr-o escapadă perfectă: locul e senin, atmosfera e primitoare, iar timpul curge fără probleme. Numai că liniștea aceasta începe, puțin câte puțin, să se destrame odată cu apariția unor migranți misterioși și a unui bărbat pe nume Vladimir (Emil Măndănac).
EXECUȚIE
Tematic, filmul e destul de interesant, mai exact, vorbește despre nefericirea unei femei în timpul căsniciei.
În cazul de față, protagonista trăiește într-o continuă monotonie pe planul relației cu soțul ei.
Aș spune mai degrabă că în ea mai trăiește doar instinctul matern, acel instinct care nu moare niciodată.
Însă mă întorc la planul celălalt, acolo unde caroseria scârțâie. Ei bine, ce faci când nu mai merge treaba cu soțul?
Ei bine, Lucia noastră îl mai vizitează pe mecanicul ăla bun, pentru știți voi… Un schimb de ulei, o verificare a bujiilor, să vadă dacă poate să o ungă cu ceva.
Acuma… înțeleg că soțul ei era un vai de steaua lui, pe bună dreptate, dar nu așa rezolvi o problemă și nu poți emite empatie. Cel puțin eu n-am putut să fiu alături de ea.
S-ar putea ca audiența feminină să înțeleagă mai bine această temă, dar chiar și de acolo am citit unele comentarii care dau de pământ cu această poveste.
De asemenea, filmul mai aruncă niște discuții total banale, conversații auzite în fiecare zi, în special cele ultranaționaliste, iar aici pot spune că m-a răcorit scenariul:
Românului îi place să jignească refugiații sau imigranții, că de… ăia sunt sălbatici, dar tocmai că nici românul nu-i cel mai sfânt, că poate fi cu adevărat sălbatic când merge într-o altă țară, că vorba aia, nu e țara lui, nu sunt lucrurile lui.
Scenariul vrea să meargă pe mai multe piste narative, dar nu-i iese.
Ba vrea să se ia la harță cu tema principală, adică cea a nefericirii în căsnicie, ba o parte de thriller în ceea ce privește un copil dispărut, ba vrea să ni-l bage pe gât și pe Vladimir, iar rezultatul e o shaormă împrăștiată pe jos.
Din punct de vedere tehnic, filmul este mediocru. Sunt segmente largi în care se vorbește în engleză sau bulgărește, iar subtitrarea este total inexistentă. Ok, eu înțeleg binișor engleza, dar există persoane care nu o înțeleg. Care este semnificația acestei decizii?
Sau chiar și eu, care înțeleg engleza — ce să mai înțeleg din dialog dacă sunetul este foarte prost? Pentru că da, eterna problemă a sunetului încă persistă.
Ca să nu mai spun că aici sunt două momente în care sunetul crapă complet, chiar dacă pentru o secundă, dar au fost niște momente care te scoteau din ritmul peliculei.
Pe plan regizoral, Cecilia Dumitrescu abordează tehnica — ciorba filosofică narativă, adică suntem martorii unor cadre interminabile unde putem număra micii și fripturile aflate pe grătar, putem număra numărul ambarcațiunilor, putem număra numărul copacilor din pădure, ba chiar îi putem sorta pe categorii, soiuri, etc.
Nu vreau să jignesc, că nu ăsta e scopul meu, mereu precizez — când critic negativ un film, nu mă iau personal de autorul acelui film, ci de realizarea filmului în sine.
Dar să-mi fie cu iertare — ce a fost cu dialogul ăsta? Am înțeles că personajele sunt cretine și au IQ-ul cu minus, dar unele linii de dialog sunt de noaptea minții. De exemplu:
— Am fost până la magazin să iau niște, niște apă?
— De unde ai luat apa?
— De la magazin.
Băi, mă lași???
Alt lucru care nu mi-a plăcut a fost lipsa de curaj a scenariului în ceea ce privește construcția personajelor. Scriitura nu are curaj să-ți zică că marele nenorocit al filmului este personajul X. La final, macazul se schimbă brusc, încât să te facă să-ți schimbi părerea și să descoperi că altcineva era cu adevărat nenorocit.
NOTĂ
La o scurtă căutare pe căile internetului, am descoperit că filmul a primit la CNC o finanțare de 300.000 de euro. Iar întrebarea mea e: unde s-au dus banii? Că nimeni pe lumea asta nu poate să-mi spună că e mai scump să filmezi în Bulgaria decât în România.
Mai ales că locațiile sunt niște pustietăți de plaje, nu niște stațiuni luxuriante pe la Nisipurile de Aur.
N-au fost niște costume fastuoase, n-am avut parte de nicio demonstrație de forță pe plan de design, cu structuri create de la zero, nu sunt locații bombastice. Hai să fim serioși!
Păcat de scenariul interesant, are niște teme care merită abordate, dar execuția și modul cum temele sunt livrate sunt de un nivel extrem de amatoricesc.
