#76 IMDB

*CLASAMENTUL 250 IMDB ESTE RECENZAT LA ACTUALIZAREA DE LA 1 MAI 2024

Evenimentul Classy Film Festival m-a dus în anul 1984 care aducea un film URIAȘ despre un nume URIAȘ – Amadeus, regizat de Miloš Forman.

Un film deținător de 8 statuete aurii, inclusiv cea de Best Picture.

SINOPSIS

Filmul prezintă viața și cariera legendarului compozitor Wolfgang Amadeus Mozart ( Tom Hulce ) din perspectiva rivalului său, Antonio Salieri ( F. Murray Abraham ), un compozitor respectat la curtea împăratului Iosif al II-lea al Austriei.

Acțiunea este relatată retrospectiv, în timp ce Salieri, bătrân și torturat de amintiri, își mărturisește invidia și gelozia care l-au condus pe parcursul vieții.

În timp ce Mozart strălucește prin talentul său divin, dar este văzut ca o persoană imatură și excentrică, Salieri este consumat de frustrarea că talentul său, deși apreciat, nu se ridică la geniul lui Mozart.

Conflictul interior al lui Salieri îl duce la o obsesie distructivă, culminând cu o dorință de a-i distruge pe Mozart și pe Dumnezeu, pe care îl învinovățește pentru favorizarea tânărului compozitor.

EXECUȚIE

Așadar, un film de 3 ore cu și despre muzică, cât mai ales despre rivalitatea aprinsă care a gravitat în jurul acestei arte, o rivalitate dintre doi muzicieni cu niște temperamente aflate la polii opuși.

În ringul de stânga îl avem pe Antonio Salieri, un compozitor obsedat de perfecțiune și de dorința de a aduce o partitură legendară, având și un temperament sobru, serios și elegant, fiind foarte discret pe alocuri.

În cealaltă parte a ringului se află titanul Mozart, o tânără legendă emanatoare de grobianism, nebunie, care nu emană vreo mare intelectualitate și rafinament, dar care este posesorul unei minți pline de har – Un izvor de creații istorice, opere muzicale scrise la foc automat și fără corecție.

Astfel, această confruntare pleacă din gelozia lui Salieri fiind iritat de faptul că nu este recunoscut de nimeni, că nu face parte din spuma și crema societății, aflându-se într-o bătălie existențială în mintea lui Salieri, care oscilează între admirație și ură profundă.

Salieri își exprimă furia nu doar față de Mozart, ci și față de Creatorul care a permis această aparentă injustiție, Salieri devenind un simbol al condiției umane, al omului conștient de propriile limite și care tânjește după gloria imposibil de atins.

Este o figură tragică, în care multe dintre temerile și insecuritățile noastre sunt reflectate.

Pentru Salieri, talentul muzical este o manifestare directă a lui Dumnezeu, o conexiune sacrală cu divinul. Când vede că Mozart este cel ales să fie purtătorul acestui dar, Salieri simte o alienare profundă de la Creator.

Aceasta îl conduce spre o criză de credință, transformându-l dintr-un servitor devotat al lui Dumnezeu într-un „anti-preot”, dedicat distrugerii geniului divin în persoana lui Mozart.

Filmul pune întrebări fundamentale despre nedreptățile percepute în alocarea talentului și despre felul în care oamenii răspund în fața inegalităților create de destin.

Este Salieri cu adevărat „rău” sau este doar victima circumstanțelor, incapabil să-și accepte locul în umbra unui geniu?

Până la urmă, cam așa suntem și noi – Cândva, pentru un motiv, cu toții am fost ofticați și invidioși când am observat că cineva este mai bun decât noi?

Filmul are o durată mamut de fix 3 ore, dar nu a fost un impediment, am fost țintuit pe scaunul din cinema, iar asta s-a datorat și detaliilor interesante din poveste, dar mai ales echipei tehnice care a realizat un montaj ca la carte unde nu au existat timpi morți și cine știe ce alte cadre în care să număr câți trioleți și octave avea o partitură.

Filmul strălucește prin realizarea sa vizuală spectaculoasă, recreând fidel atmosfera decadentă a Vienei din secolul al XVIII-lea.

Costumele bogate, decorurile somptuoase și atenția la detalii transportă publicul într-o epocă în care muzica era considerată cel mai înalt simbol al culturii și rafinamentului.

Însă cel mai mare triumf al filmului este coloana sonoră, compusă aproape în întregime din operele lui Mozart. Fiecare scenă este îmbogățită de muzica sa, care devine mai mult decât un fundal: ea este un personaj central al poveștii. Muzica lui Mozart este folosită pentru a sublinia momentele de măreție, disperare și revelație, transformând filmul într-o experiență audio-vizuală aproape transcendentă.

Parcă după ce asculți asemenea partituri, jur că te simți mai intelectual și ți-e rușine să te prezinți undeva cu playlist-ul de pe Spotify sau YouTube Music.

Asta-i muzică adevărată, sau să fac o corecție : Muzică bună se face și acum, dar la partea de compus nu există grad de comparație.

Omu ăsta avea un studio înfipt în sinapsele creierului, nu ca acum când un artist dispune de o armată de producători și studio-uri dotate cu zeci de scule care-ți creează singure trackere pentru chitară, bass, tobă, clape, de nici nu mai ai nevoie de instrumentiști.

Regia lui Miloš Forman este impecabilă, iar alegerea de a folosi perspectiva subiectivă a lui Salieri este o decizie narativă genială.

Filmul nu este o relatare istorică fidelă a vieții lui Mozart, ci mai degrabă o poveste mitică despre rivalitate și lupta cu divinitatea, aici, al nostru Forman nu ezită să dramatizeze și să exagereze conflictele pentru a servi scopului narativ, ceea ce face ca povestea să fie mai captivantă și mai universală.

NOTĂ

Și hai să vin și cu niște părți negative acum în final :

În primul rând, nu prea am fost impresionat de actoria feminină, ce-i drept, pe acest palier mi-a dat dreptate chiar și Academia, nefiind foarte impresionat de talentul actoricesc al actriței Elizabeth Berridge, mă rog…. Am fost impresionat de alte talente înzestrate de către Elizabeth, cei care au văzut filmul știu la ce mă refer.

În al doilea rând, am fost iritat de incoerența scenariul, mai exact și să fiu clar : N-am înțeles care-i austriacul, care-i neamțul, care-i englezul, care-i italianul, mai toată lumea vorbește o engleză oxfordiană, mai îți dai seamă de care-i saxon atunci când auzi un deranjant „ HERR ”.

Apropo, după ce vedeți Amadeus, vă recomand să vizionați și Restul e tăcere – Capodopera lui Nae Caranfil, film în care se simte o influență uriașă din opera lui Forman.

Amadeus este un film perfect, dar acele minusuri împreună de o lovitură emoțională puternică mă fac să acord filmului o notă cinstită de 9.

Cine știe!?!? Poate într-o altă zi i-aș fi acordat nota maximă, dar chiar și așa, vorbim despre un film obligatoriu de văzut pentru orice cinefil.