A Quiet Place: Day One. a treia parte din această franciză, de data aceasta fiind livrat un prequel.

SINOPSIS

Așa cum reiese și din titlu, suntem trimiși în prima zi când iadul a fost dezlănțuit, când Terra a fost invadată de entitățile extraterestre cu super auz.

În lumina poveștii se află Samira ( Lupita Nyong`o ), o tânără care nu se bucură de o viață prea frumoasă, aceasta suferind de cea mai de rahat boală care a existat pe această lume – CANCER.

O scurtă plimbare recreativă alături de asistentul ei se transformă într-un coșmar din care nu se mai pot trezi vreodată, acolo, dând nas în nas cu creaturile extraterestre.

Din fericire, autoritățile transmit rapid informația supremă legată de abilitatea specială a monștrilor, astfel, locuitorii orașului ascunzându-se și amuțindu-se așa cum pot, în același timp fiind pregătiți și de evacuare.

În toată această aventură groaznică, a noastră Samira împreună cu a sa pisică, dă de un nou camarad de supraviețuire – Eric ( (Joseph Quinn ).

EXECUȚIE

Dacă în filmele precedente, adică cele regizate de John Krasinski, aveam parte de o combinație maiestuoasă între thriller/horror și dramă plus puțină acțiune, ei bine, acum avem parte de o dramă de la cap la coadă

Mai ales când personajul Eric intră-n scenă, atunci atmosfera devine și mai grea, acolo avem parte de o întâlnire a două suflete cu inimi răvășite, speriate, dar care ascund interiorul acestora reprezintă niște adevărate izvoare de învățăminte.

Filmul pune accent pe efemeritatea vieții, cât de scurtă este aceasta și despre cum ar trebui să ne bucurăm de lucrurile mărunte, despre oamenii care ne înconjoară și despre ce te face cu adevărat să fii un om bun.

De asemenea, filmul m-a dus puțin cu gândul la serialul The Last of Us, iar dacă după acel serial, acum privesc cu noduri în gât căpșunile, ei bine, după acest film o să privesc altfel pizza.

Și nu o să mint, au fost unele momente care m-au făcut să scot șervețelele din inventar, în special cele legate de relația Samira – Eric

Ce-i drept, trailer-ul producției cam merge pe fentă, adică una e ce se vede în trailer, alta e ceea ce primim în sală, dar pot să înțeleg că s-au ales momentele cele mai dinamice pentru a atrage public, că până la urmă nu poți atrage cu un trailer în care personajele vorbesc despre viață și doar se plimbă sau se ascund prin oraș.

Evident, că o să tot fac comparații între acesta și ultimele două filme, nu de alta, dar sunt niște diferențe cu semnul minus în față.

La părți pozitive tre’ să precizez atmosfera care a rămas la fel ca în cele două filme, și n-am cum să nu laud geniala idee cu care a venit această franciză. Iar atmosfera din film parcă se transpune chiar și-n sala de cinema.

Acum nu știu, ori am dat eu de o audiență super ok, ori chiar filmul a reușit cu măiestrie să transmită și dincolo de ecran acel sentiment de teroare și anxietate, de parcă ne era și nouă frică să facem vreun pic de zgomot.

Marea bubă a filmului este scenariul care este plin de găuri : Mi-ar fi plăcut să aflu de unde vin respectivele creaturi, care-i treaba cu ele, totuși, ele par din senin, nu tu vreo instituție NASA sau cine știe ce grup de super genii care să anunțe că se apropie mare tărăboi pe planetă.

Ca să nu mai zic despre personajele umane care parcă sunt mult prea inteligente, mai exact – Băi, prea și-au dat seama rapid despre caracteristica respectivilor alieni, mi-ar fi plăcut să văd cum își dau seama sau cine a descoperit acest detaliu, nada și aici.

În plus, până la apariția lui Eric, foaia de scenariu este extrem de haotică din punct de vedere al personajelor și firelor sale narative. Au fost destule momente în care am fost păcălit, ba credeam că urmează să-i urmăresc povestea asistentului, ba a unui grup de copilași, ba a unui personaj jucat de actorul Dijmon Honsou, ș.a.m.d.

Din punct de vedere actoricesc, filmul se prezintă destul de bine, iar dacă cele două personaje au reușit să-mi stoarcă niște lacrimi, clar vorbim despre niște prestații solide, dar chiar și așa, greu să egalezi actori precum : Emily Blunt, John Krasinski sau Cillian Murphy.

Ceea ce-i lipsește acestui film este acea lovitură de grație care să-ți oprească pulsul și să-ți înghețe sângele în vine, aidoma celei din filmele precedente, cei care le-au vizionat, știu despre ce vorbesc.

Atenție, nu este vreun film slab, nici vorbă de așa ceva, din contră, mi se pare un film mai mult decât decent și ok, dar se simte o mare discrepanță între acesta și restul francizei.

NOTĂ

Mă repet din nou, nu este un film dezamăgitor, dar nu se apropie mai deloc de grandoarea primelor două producții.

Titlul mi se pare mincinos, iar această minciună fiind în concordantă cu trailer-ul filmului, aici, ar fi fost fain să avem parte de o perspectivă a militarilor, despre originea acestor creaturi ( LUCRU CE-MI DOREAM SĂ AFLU DIN ACEASTĂ POVESTE ).

Day One – Păi în prima zi dintr-o astfel de apocalipsă ar fi trebuit să fie haos prin oraș, nu liniște ca la o înmormântare, și hai să film serioși, în ditamai metropola este aproape imposibil să fie toată lumea liniștită și calmă, DIN PRIMA ZI, repet!

Atmosfera terifiantă a filmului care se împletește armonios cu relația profundă dintre cele două personaje sunt elementele care mai salvează filmul, și fac din acesta o producție relativ…doar bună și atât.

Așa că, din partea mea, primește în catalog un 7 cinstit.