Păi cum să ratez o adaptare cinematografică după un bestseller marca Colleen Hoover.
Verity, un film regizat de Michael Showalter.
SINOPSIS
Lowen Ashleigh (Dakota Johnson) este o tânără scriitoare aflată în impas financiar, după moartea mamei sale.
Norocul pare să-i surâdă atunci când primește o ofertă neașteptată: să o ajute pe celebra autoare de romane polițiste Verity Crawford (Anne Hathaway) să-și termine seria de succes.
Verity a suferit un accident de mașină care a lăsat-o paralizată și incapabilă să scrie.
Jeremy Crawford (Josh Hartnett), soțul ei, o invită pe Lowen să locuiască temporar în conacul izolat al familiei, de pe malul unui lac, pentru a studia manuscrisele și notițele Verity.
Iar din momentul în care Lowen ajunge acolo, lucrurile iau o întorsătură extrem de sumbră.
EXECUȚIE
Nu am citit nicio carte scrisă de Colleen Hoover și nici nu mă tentează, zic asta deoarece nu e genul meu de lectură. Dar întrebarea mea: oare chiar nu se găsește niciun regizor care să-i adapteze cum trebuie romanele?
Sau și ale sale romane sunt supraevaluate?
EXACT! S-A GHICIT! Verity, din punctul meu de vedere, ESTE O PRĂBUȘIRE!
Filmul se vrea a fi un thriller erotic, întunecat și psihologic, iar la finalul zilei, nu reușește a fi mai nimic.
Atmosfera? Da, are potențial. Conacul ăla izolat, lacul liniștit, camerele întunecoase, muzica aia disonantă – toate te fac să simți că ceva rău se va întâmpla.
Dar degeaba când totul este extrem de liniar, plat și fără sânge în instalație. Nu se întâmplă nimic care să justifice toată acea atmosferă apăsătoare. Tensiunea se acumulează, se acumulează, se acumulează și apoi… nimic.
Totul curge în linie dreaptă, previzibil, ca un tren de marfă care traversează un peisaj gol. Știi exact unde merge, știi exact când o să ajungă, iar pe drum nu se întâmplă nimic care să te surprindă.
Pentru că scenariul este o încâlceală de clișee, răsturnări de situație previzibile și personaje care fac alegeri complet ilogice. Adică o bucată bună din twist ar trebui să o miroși de la mai bine de prima jumătate a filmului.
Pentru că a doua parte a twist-ului, trebuie să recunosc, n-am reușit să o anticipez. Asta fiind singura bilă albă a filmului – Actul III este cel care mai salvează un pic filmul.
Legat de personajele ilogice, în jurul acestui film mai apar mici segmente ce țin de o anchetă polițistă. Ferească Dumnezeu și Maica Domnului, cred că polițiștii din acest film se numără printre cei inepți pe care i-am văzut în ultima vreme.
Cum să crezi orice poveste în vânt? Cum să nu ceri niște fișe medicale având în vedere că vorbim despre o persoană imobilizată la pat, care se află într-o stare vegetativă?
Tu, ca polițist, m-ai crede dacă ți-aș zice că bunicul meu care merge în cărucior și care-i vai de steaua lui a furat o mașină și a plecat în mare viteză? Mai întâi ai cere o fișă medicală, niște analize – Băi, oare omul ăsta, fizic, psihic, ar fi putut face faptele astea de unul singur?
Cât despre partea erotică, n-am prea multe comentarii de adăugat… Iei două degete și le bagi în priză și găsești mult mai multă tensiune sexuală decât în tentativa aceasta de film.
Am mai spus-o și-n alte recenzii la filme cu sub-teme erotice lansate recent – Nu sunt nici obsedat în sensul de a cere triplu X pe ecran, dar dacă tot mi te prezinți ca thriller plin de erotism și senzualitate, atunci, fă naibii ceva de să crească temperatura în încăpere.
Mai ales că ai material nuclear în distribuție – Dacă nici Dakota Johnson și Anne Hathaway nu mai sunt femei superbe, atunci, zic să mutăm postul pe Acces Direct!
Cât despre ele și prestația actoricească… Acest segment este scris pe caietul de datorii.
Ambele actrițe sunt șterse și lipsite de vlagă și culoare, nu aduc pic de valoare. Ce îmi erau aceste actrițe cu nume sonor, ce îmi erau ultimele actrițe neauzite.
Dakota Johnson este o actriță cu talent, a se vedea remake-ul Suspiria, The Peanut Butter Falcon, Cha Cha Real Smooth, The Lost Daughter. Atenție, nu mă refer neapărat la calitatea filmelor per total, ci strict la jocul prestat de Dakota.
Sunt de părere că Dakota Johnson este mult prea hulită decât ar trebui.
Ok, nu e vreo Meryl Streep, dar nici vreo pușcărie de actriță. Marele ei blestem este că e cunoscută din niște WC-uri publice de film care au fost ultracunoscute, iar de acolo, până acum, are aceeași etichetă de actriță mediocră.
Iar din păcate, până când nu va primi un rol bun de mare magnitudine, va trăi în această umbră urâtă.
Cât despre Anne Hathaway, care e o forță a naturii actoricească. Aceasta este extrem de plată, lipsită de culoare și pare că s-a aflat pe platou doar ca să semneze remunerația și atât.
Ca să nu mai zic că personajul ei este extrem de cretin. Am înțeles că filmul vorbește despre obsesia autorului și despre cât de bine îți cunoști partenerul.
Dar toată problema s-ar fi putut rezolva cu un avort, atât.
NOTĂ
Știu că It Ends with Us e bântuit de tot scandalul din culisele filmului, dar măcar acolo a fost o poveste mai dramatică, una care să tragă niște semnale de alarmă, un mesaj angrenat în crunta realitate a noastră.
Aici, nu pleci mai nimic. Un film fad, palid, extrem de plictisitor care mi s-a părut mai lung decât credeam că e și nu în ultimul rând, un produs nefolositor care va fi uitat în următoarele luni.
Nu-mi rămâne decât să las corigent acest film și să-mi jelesc banii pe bilet.
