Hai că am apucat să văd și filmul, care cică nu mi-ar fi adresat. Sau îmi e?

SINOPSIS

Lily ( Blake Lively ) se întoarce acasă din cauză că al său tată a trecut în neființă.

Problema pare-se că protagonista nu este mai deloc afectată de această tragedie, asta din cauza faptului că nu a avut o relație foarte strălucită cu el, și nici mama ei.

Scârbită de tot ce se întâmplă în jurul ei, Lily se întoarce în marele oraș pentru a-și deschide o mare și frumoasă florărie.

Însă, marea lovitură nu este cea a business-ului, ci una pe plan amoros, pentru că din neant vine Ryle ( Justin Baldoni ), un bărbat chipeș, cu trup sculptat și cu portofelul gros, acesta fiind neurochirurg de profesie.

De asemenea, în viața protagonistei noastre apare Atlas ( Brandon Sklenar ), un băiat blând cu care a avut o frumoasă poveste de dragoste în tinerețe.

Însă, totul se schimbă brusc când Ryle prezintă niște comportamente mai puțin ortodoxe și intervin niște mari probleme în relație.

EXECUȚIE

Am tot auzit de celebrul best-seller, dar nu m-a atras cu nimic încât să-l iau la lectură.

Și ca să o zic din start, nici filmul nu prea m-a atras încât să-i dau o șansă și cărții.

Consider că un scenariu foarte bun, poate atrage orice gen de client, fie el bărbat sau femeie.

De exemplu, nu știu cât pentru băieți este cartea Where the Crawdads Sing, dar după ce-am vizionat filmul care mi-a și plăcut extrem de mult, am dat o șansă și lecturii, și pot spune că opera literară se numără printre titlurile mele de suflet.

Aici, scenariul filmului mi s-a părut că a fost scris de două persoane total diferite.

Adică, prima jumătate a filmului mi s-a părut că a fost scrisă de o puștoaică, iar a doua jumătate fiind scrisă de un scenarist serios.

Prima parte este compusă din niște coincidențe mega-fantasmagorice, niște secvențe absolut deloc credibile, de e mai credibil să mă însor cu Natalie Portman și după să o înșel cu Anya Taylor-Joy decât să pățesc faze de genu’.

În plus, filmul livrează niște momente total inutile, chiar nu aveam nevoie de scene lungite în care Lily și o prietenă dau cu mătura și vorbesc despre filmele preferate.

Dar de ce-am fost super enervat a fost construcția relației dintre Lily și Ryle.

Acum, nu că sunt eu vreun mare gigolo sau cine știe ce Al Pacino din Scent of a Woman, dar au fost unele linii de dialog între cele două personaje de-mi venea să-mi arunc o grenadă între dinți.

Atenție, nu că mi-aș fi dorit niște discuții despre filosofie ancestrală, dar parcă asistam la o discuție dintre doi adolescenți aflați în perioada în care hormonii urlau.

Adică, să vin cu un exemplu de dialog :

Ea: Spune-mi ceva care să mă surprindă!

El: Vreau să fac sex cu tine!

Nu știu cum să vă zic, dar dacă aș avea o replică de genu’, în proporție de 100% m-aș trezi cu două perechi de palme și o geantă în cap.

Pe plan actoricesc, nu sunt multe de spus, mai toată lumea face o treabă de nivel mediocru, evident că Blake Lively este cea care mai mișcă ceva.

Însă, când intrăm în partea finală a peliculei, ei bine, traiectoria căpătată este una cât se poate de grea și de sumbră.

Filmul abordează violența domestică și traumele survenite din aceste episoade dureroase din viața unui om.

În primul rând, povestea abordează diferența mentalităților dintre generații, pe lângă aspectul violent al tatălui lui Lily, acesta nu acceptă ca fiica sa să aibă o relație cu un băiat sărman care nu se ridică la standardele sale, chit că puștiul e de o bunătate de nedescris.

În al doilea rând, observăm cum demonii trecutului bântuie în continuare individul.

În cazul de față, marea dorință a protagonistei este să nu devină ce a fost mama sa, adică un sac de pumni, luptându-se să învingă trecutul care vrea să o înșface.

Sincer să fiu, am rămas plăcut surprins de abordarea filmului pe acest palier al violenței.

Mă așteptam la ceva mai dur, dar mi-am dat seama că povestea dorește să semnalizeze faptul că nu-i nevoie ca o persoană să primească omorul de pe lume ca să se pună piciorul în prag.

Nu-i nevoie de o tragedie, din contră, trebuie să acționăm cât se poate de rapid înainte de astfel de drame.

Iar personajul interpretat de Blake Lively reprezintă adevărata definiție a unei femei puternice care știe să pună stop și nu merge pe infecta vorbă că și o palmă se dă din dragoste.

Ce i-a lipsit filmului a fost acea lovitură fatală care să mă răpună emoțional, dar n-a fost să fie, nu că n-am fost afectat, dar mă repet, voiam să primesc acea lovitură în plex.

Deși nu prea are treabă cu filmul în sine, vreau să comentez foarte puțin o reacție umflată și bășicată a unei doamne/ domnișoare cum : Domne, cum e posibil ca sala de cinema să existe femei singure? Dar voi ce parteneri aveți? Ar trebui să-i luați de mână și să vadă acest film.

Îmi place să cred că femeile care erau într-o relație și au văzut singure acest film, au făcut-o din banale motive, și-n plus și subliniez, mai ales că respectivele femei știau ce bărbați au acasă.

Eu nu m-am simțit cu musca pe căciulă, știu cine sunt, știu ce am de făcut în viață, și mai degrabă, cei care trebuiau să vadă obligatoriu acest film ar fi cei aflați în relații toxice.

NOTĂ

Nu-i deloc un film rău, dar diferența dintre cele două jumătăți a fost imensă, iar dacă prima parte ar fi avut un ton serios… Pfu, genial ar fi fost.

Alt punct a fost reprezentat de scenariul dezastruos, cu niște momente care au scăzut orice verosimilitate în poveste.

Mare păcat de mesaj, că mi s-a părut că a fost cam fentat de către lungitul vizual și mediocrul dialog.

Totuși, astăzi sunt indulgent și-i acord filmului o notă de 6.