Climax

Am zis să mai încerc și alte preparate cinefile din meniul lui Gaspar Noé.

Fără alte comentarii, Climax.

SINOPSIS

Climax urmărește un grup de tineri dansatori francezi care se reunesc într-o clădire izolată pentru ultimele repetiții înaintea unui turneu. După încheierea spectacolului, aceștia organizează o petrecere în care muzica, dansul și alcoolul creează o atmosferă euforică.

Totul se schimbă atunci când dansatorii își dau seama că sangria pe care au băut-o conținea LSD. Fără să știe cine a pus drogul în băutură și din ce motiv, fiecare începe să reacționeze diferit, iar veselia se transformă treptat în paranoia, halucinații și conflicte.

Pe măsură ce efectele substanței se intensifică, tensiunile și frustrările ascunse dintre membrii grupului ies la suprafață, iar ceea ce trebuia să fie o simplă petrecere se transformă într-o noapte de haos și nebunie colectivă.

EXECUȚIE

Așa cum ne obișnuiește dementul de Gaspar Noé, și în cazul de față primim o poveste inconfortabilă. Acum rămâne la latitudinea fiecăruia cât și cum a simțit deranjul psihic sau fizic al vizionării.

Nu mi se pare cel mai dur film al său, mai tulburător mi s-a părut Irreversible. În cazul de față, o singură scenă m-a făcut cu adevărat să întorc capul la perete. Fără spoilere, este acea scenă cu „BURTA”.

Filmul începe destul de lent și molcom și nu mi-e rușine să spun că mai aveam puțin și adormeam. Avem parte de vreo 10 minute de interviuri, multe dintre ele mi s-au părut că se și repetau ca discurs.

Însă din momentul în care ne teleportăm în sala de dans, ei bine, vai de mama mea, CE SHOW.

Aici, Gaspar Noé vine cu o regie electrizantă în care dansul este un adevărat ritual hipnotic, iar distribuția livrează un spectacol coregrafic de zile mari. Dansatorii nu mai sunt actori; sunt niște ființe posedate de ritm, de sudoare, de dorința de a se pierde în mișcare.

Camera se strecoară printre dansatori, se ridică, coboară, se rotește, ca și cum ar fi prinsă în același vârtej. Nu există tăieturi, nu există pauze, doar o mișcare continuă și turbată care te face să simți că dansul nu se va opri niciodată.

Însă prin toată această euforie și momentele de „testimoniale” în care dansatorii se grupează pe „bisericuțe” și stau la bârfă (momente bine realizate și realiste), trebuie să recunosc că mi s-au părut plictisitoare.

Ideea este că pericolul se declanșează extrem de târziu. Filmul durează un pic peste 90 de minute, iar după vreo jumătate de oră eram pe modul: „Bun! Și… mai exact ce ar trebui să-mi creeze disconfort?”

Apoi, vin sangria și LSD-ul. Cineva a pus drog în băutură, iar noaptea de după repetiții se transformă într-un iad halucinogen. Cei douăzeci de dansatori, încuiati într-o școală abandonată, își pierd treptat contactul cu realitatea.

Comunitatea care părea atât de unită se descompune în orgii, acuzații și violență. Dansul devine convulsie, iar ceea ce părea un basm devine un coșmar din care nu există scăpare.

Din fericire, m-a ferit Cel de sus de consumul de pastile spirtoase generatoare de senzații tari, însă din ce-am citit legat de acest film, Gaspar Noé a ratat un punct important în scenariu.

LSD este într-adevăr o substanță care produce în principal halucinații și stări de euforie, ÎNSĂ riscul de a declanșa violență directă este considerat scăzut.

Ok, pot apărea reacții adverse din ce-am citit, dar chiar așa, să apară la vreo cinci inși? Zic asta deoarece mulți dintre dansatori devin extrem de violenți. ATENȚIE, acele persoane, cel puțin o majoritate bună dintre ele, fiind extrem de pașnice înainte de declanșarea iadului.

Actoria este foarte bună, surprinzător de bună, mai ales că din ce-am observat, o bună bucată din distribuție este formată din non-actori, doar dansatori profesioniști.

Sofia Boutella este actrița principală a filmului și, sincer, chiar a făcut o treabă destul de bună. Fără să fiu malițios, dar o consider o actriță de tip Lemn Tănase, nu m-a cucerit niciodată pe acest palier artistic.

Dar mă bucur că Gaspar Noé a reușit să scoată untul din ea și să-i ofere un rol bun. Este corect și drept, ea este și dansatoare de profesie, dar strict pe parte actoricească, bună prestație.

NOTĂ

Este un film bine realizat și atât. Din păcate, nu am găsit mai nimic memorabil.

Punctele forte sunt incontestabile. Secvența de dans este una dintre cele mai electrizante și mai bine regizate scene din ultimii ani, un ritual hipnotic în care camera devine un participant, iar dansatorii, majoritatea non-actori, livrează un spectacol coregrafic de zile mari.

Modul în care comunitatea se destramă treptat, de la unitate la haos, este construit realist și captivant. Însă, din păcate, mi s-a părut pe alocuri că scenariul este complet nesigur pe el și neterminat.

Climax este un film care are momente de geniu, dar care nu reușește să fie la fel de tulburător ca Irreversible, nici la fel de coerent ca alte lucrări ale lui Noé. Este o experiență vizuală și fizică intensă, dar care se pierde în propriul exces și în ritmul său inegal.