Era urât să las trilogia asta în pom.
Așa că, fără să mai frecăm pânza de pomană, zic să purcedem la recenzia pentru Spider-Man 3.
SINOPSIS
Spider-Man 3 îl urmărește pe Peter Parker (Tobey Maguire), care încearcă să împace viața de supererou cu relația sa alături de Mary Jane Watson (Kirsten Dunst).
Însă echilibrul său este amenințat de apariția unor noi adversari, printre care Sandman / Flint Marko (Thomas Haden Church) și Venom / Eddie Brock (Topher Grace), în timp ce vechiul său prieten Harry Osborn (James Franco) este hotărât să răzbune moartea tatălui său.
Situația se complică și mai mult atunci când un misterios organism extraterestru se atașează de costumul lui Spider-Man, amplificându-i puterile, dar și cele mai întunecate trăsături ale personalității.
Da și da, este vorba de acel simbiot din care se formează și Venom.
EXECUȚIE
Și iată că am ajuns și la mult prea hulitul film din trilogia lui Sam Raimi. Este o mare atrocitate? Nu aș spune asta, departe de așa ceva.
Dar, având în vedere cât de bine realizate au fost primele două filme, n-ai cum să nu spui că această încheiere a fost una cam mediocră.
Pentru mine, Spider-Man 2 este printre cele mai bune filme cu supereroi din istoria umanității, un adevărat film de autor care chiar se debarasează de rețeta clasică a acestei categorii de filme.
Cât despre ce s-a întâmplat aici…
Se simte de la o poștă că Sam Raimi a întâmpinat multe probleme de logistică: lipsă de idei, pierderea controlului creativ și faptul că a fost presat de conducere să-l introducă pe Venom, plus gestionarea lui Tobey Maguire, care-și cam luase bășini în cap, să-mi fie iertată expresia.
Iar asta a condus la o varză cu cârnați de toată frumusețea.
Aducerea în reflectoare a trei antagoniști a condus la un haos total, fără coerență și substanță. Însă cel mai mare minus din harababura antagoniștilor este că s-au recreat niște conexiuni cu filmele precedente care au fost fără sens și au stricat din impactul acestora.
Totul este grăbit și forțat. Nu există construcție a personajelor, mai ales că Sandman este un personaj genial și plin de potențial narativ, mai ales când îi aflii motivațiile.
Însă, dacă există un punct scenaristic care m-a enervat de m-a dus în pragul spumelor la gură, acela a fost transformarea personajelor principale în caricaturi, în special cum a fost desenat Peter Parker.
Toate personajele sunt de o caricatură vomitivă, de parcă și-au uitat cu toții evenimentele precedente, mai ales relația Parker – MJ.
Băi, dar să creezi un scenariu în care Peter Parker să devină un cocalar infect, plin de aere de Ferentari și lipsit de altruism… Și atenție, aceste comportamente le are de dinainte de evenimentul cu simbiotul.
Unde este acel Peter Parker plin de inimă și suflet, acel băiat timid? Adolescentul acela în care toți ne-am regăsit, unde este?
Și da, asta este magia acestui personaj – nu toți suntem miliardari sexy precum Bruce Wayne, zei spațiali precum Kal-El (Superman) sau genii ale științei precum Bruce Banner, dar Peter Parker suntem cu toții la un moment dat.
Ca să nu mai zic de scena aceea cu dansul… Bleah!
Gwen Stacy (Bryce Dallas Howard), alt personaj memorabil din universul creat de Stan Lee – aici, singurul ei rol este cel de tip „bunăciunea filmului”, marea ispită care-i face vrăji protagonistului.
Însă nu toate sunt negre și gata, pentru că din momentul în care actul III pornește, se mai zăresc câteva raze de soare care mai înfloresc câmpul ofilit al filmului.
Acțiunea este foarte mișto. Pentru anul 2007, efectele digitale arată foarte bine și sunt super bine incorporate în cadrul real. De fapt, ce mai tura-vura, Spider-Man 3 este o capodoperă tehnică.
Ultimele 25 de minute ale filmului sunt un adevărat deliciu, mai ales când cei trei antagoniști își scot armele din teacă și pornesc într-o bătălie epică în dorința de a-l răpune pe Spider-Man.
De asemenea, mi-au plăcut unele referințe din acest film pe care cei de la Insomniac (o companie de jocuri video) le-au preluat și le-au adaptat în noile jocuri Spider-Man de pe PlayStation.
Și nu în ultimul rând, segmentul emoțional care, atunci când este livrat cum trebuie, vai de mama mea, chiar am fost nevoit să scot șervețelele din dotare.
Acel cameo clasic și legendar cu Stan Lee este cireașa de pe tort. De asemenea, chiar și finalul cu Peter, MJ și Harry, plus Marko, reprezintă un moment foarte înduioșător.
Dar, din păcate pentru film, toate aceste bile albe sunt doar niște stropi mici dintr-un ocean poluat.
NOTĂ
Raimi a încercat să facă prea multe, iar studioul a forțat includerea unui personaj pe care regizorul nu l-a înțeles și nu l-a iubit.
Succesul comercial nu a putut ascunde eșecul artistic. Raimi a învățat o lecție dură: fără control creativ, chiar și cele mai bune intenții pot eșua.
Per total, îi acord un 6 de încurajare. Mă repet, nu este o atrocitate istorică, dar este totuși trist că, după două filme excelente din toate punctele de vedere, o trilogie să se încheie într-o asemenea manieră.
