A sosit momentul ca Lucian Pintilie, regretatul mare regizor român, să-și facă apariția pe blog.
Terminus Paradis este victima.
SINOPSIS
Terminus Paradis urmărește povestea lui Mitu (Marius Stănescu), un tânăr impulsiv și rebel din Bucureștiul anilor ’90, care încearcă să-și găsească locul într-o societate aflată în plină tranziție după căderea regimului comunist.
Viața lui ia o turnură neașteptată în momentul în care o cunoaște pe Norica (Dorina Chiriac), o tânără de care se îndrăgostește și alături de care visează la un viitor mai bun.
Însă lipsurile materiale, violența, frustrările și mediul social în care trăiesc îi împing treptat spre un destin tot mai apăsător.
EXECUȚIE
În istoricul meu, acesta nu e primul film de Pintilie pe care-l vizionez. Am mai văzut Balanța și Reconstituirea, al doilea titlu fiind o adevărată capodoperă a cinema-ului românesc, fiind cu mult peste acest film.
Dar asta nu înseamnă că Terminus Paradis e un film slab.
În primul rând, Terminus Paradis este o puternică radiografie a României aflate în tranziție după căderea comunismului, o societate care, deși a scăpat de constrângerile vechiului regim, încă nu și-a găsit o direcție clară, fiind prinsă între speranță, haos și dezamăgire.
Aidoma lui California Dreamin’, și aici observăm acea obsesie aproape colectivă pentru visul american. După decenii în care Occidentul a reprezentat un teritoriu interzis și idealizat, mulți români ajung să privească America drept soluția tuturor problemelor.
Este locul unde se presupune că există bani, libertate și oportunități nelimitate, un paradis aflat la mii de kilometri distanță de realitatea cenușie pe care o trăiesc personajele.
Însă ce face Pintilie cu adevărat inteligent e să arate că America, în realitate, nu e chiar paradisul neprețuit al lumii, pentru că și acolo, poți avea probleme, neajunsuri și să dai de belele.
Dacă fugi de propriile frustrări fără să le înfrunți, ele te vor urmări oriunde ai merge.
În al doilea rând, filmul vorbește despre felul în care individul poate deveni oglinda mediului în care a crescut. Despre cum lipsurile, violența, anturajul și absența unor repere sănătoase pot modela caracterul unui om până în punctul în care acesta ajunge să creadă că nu mai există o altă cale.
În centrul acestei idei se află Mitu. Un personaj impulsiv, agresiv și autodistructiv, ale cărui fapte sunt adesea condamnabile. Însă Pintilie refuză să-l transforme într-un simplu infractor sau într-un antagonist.
Iar aici vine și marea mea problemă. Am avut impresia că influențele din Taxi Driver și Full Metal Jacket ies mult prea mult în evidență.
În anumite momente, aveam senzația că urmăresc fragmente transpuse aproape unu la unu într-un context românesc, fără ca ele să capete întotdeauna o identitate proprie.
Este un lucru rău? Nu neapărat. Nu e ca și cum cinematografia românească abundă în astfel de influențe, iar faptul că Pintilie dialoghează cu marile capodopere americane poate fi privit și ca un atu.
Însă, cel puțin pentru mine, există câteva secvențe în care sursele de inspirație sunt atât de evidente, încât devin ușor deranjante.
Montajul e foarte mișto realizat. Tranzițiile sunt realizate cu foarte multă inteligență. În mod deosebit, am gustat cu mult haz o secvență în care montajul alternează între prim-planurile chipurilor unor oameni și cele ale unor porci.
Sunetul… Veșnica problemă, mai ales a filmelor românești vechi. ADR-ul e o distrugere în masă și am avut multe momente în care a trebuit să reiau scena de la capăt și să urc nivelul sonor al televizorului de să-mi crăp geamurile și urechile.
Din punct de vedere actoricesc, lucrurile stau foarte bine.
Cel care cară filmul în spate este Costel Cașcaval.
Acesta construiește un Mitu exploziv, imprevizibil și contradictoriu, un personaj care oscilează permanent între tandrețe, furie și disperare. Reușește bine să transmită autenticitatea unui om măcinat de propriile impulsuri și de mediul în care trăiește.
Dorina Chiriac joacă bine, nimic de zis, dar mi s-a părut că joacă fix același personaj pe care-l va interpreta mai târziu în Furia lui Radu Muntean. Nu am găsit absolut nicio mare diferență între cele două personaje și interpretări.
Însă Răzvan Vasilescu… Vai de viața mea, el e bomba filmului. Căpitanul Burci e cireașa de pe tort a întregii povești.
Un amestec fascinant de autoritate, sarcasm, umor și imprevizibilitate. De asemenea, e oglinda românului care ia de la străini fix cele mai urâte și toxice lucruri, în cazul de față, adoră să vorbească injurios în limba engleză.
Vorba aia, ce e mai frumos decât un: „Eu sunt căpitanul Burci, am o pulă de-un metru și-o să vă cam fut pe toți. Piece of shit…..”.
NOTĂ
Terminus Paradis este una dintre cele mai valoroase radiografii ale României postcomuniste, fără îndoială.
Lucian Pintilie realizează un film incomod, brutal și lipsit de orice urmă de romantizare, în care vorbește despre o societate aflată în derivă, despre oameni care încearcă să supraviețuiască într-o lume fără repere și despre mirajul unui paradis care, poate, nu există niciodată cu adevărat.
Nu e un film care să mă fi satisfăcut din toate punctele de vedere. Scenariul ușor șubred, cu acele influențe parcă prea vizibile, personajul jucat de Dorina Chiriac și sunetul m-au făcut să fac câțiva pași în spate.
Dar per total, filmul este unul bun. Dar nu-l consider la rang suprem lângă Balanța sau Reconstituirea.
