Disclosure Day

Disclosure Day e aici! The GOAT, cel mai mare regizor din toate timpurile, s-a întors!

Spielberg + UFO = dragoste sălbatică!

SINOPSIS

În centrul poveștii se află Margaret Fairchild (Emily Blunt), o femeie cu o legătură tot mai stranie cu fenomene imposibil de explicat, și Daniel Kellner (Josh O’Connor), un specialist în securitate cibernetică ce descoperă informații sensibile despre contacte extraterestre și despre încercările unor structuri puternice de a le ascunde.

Pe măsură ce cei doi ajung tot mai aproape de adevăr, devin prinși într-un joc periculos în care informația poate fi mai importantă decât orice armă.

În spatele acestei mușamalizări se află Wardex, o organizație influentă condusă de Noah Scanlon (Colin Firth), care încearcă să controleze accesul publicului la adevăr.

În jurul investigației apar și alte personaje-cheie, precum Jane Blankenship (Eve Hewson), apropiată lui Daniel, și Hugo Wakefield (Colman Domingo), un om care pare să cunoască mecanismele ascunse ale sistemului.

EXECUȚIE

Aidoma lui Close Encounters of the Third Kind sau E.T., Spielberg continuă călătoria prin universul SF, mai exact acea latură apropiată de noi.

Practic, își reia din nou clasica narațiune, „Oameni dragi, nu suntem singuri în univers!”, iar această poveste o duce la nivelul suprem.

În esență, Disclosure Day este un film despre credință. Credința în instituții, în adevăr, în umanitate, în Dumnezeu și în locul nostru în univers.

Pur și simplu, Spielberg te ia de mână în această aventură, iar la final te întrebi: „Și cum ar fi să fie adevărat?”, „Cum ai reacționa?”

Iar în acest soi de întrebări existențiale există și clasica confruntare dintre știință și religie. Să crezi într-un Dumnezeu, în acea ființă superioară omului despre care s-ar ști că a creat cerul și pământul, iar dintr-o dată să afli că, de fapt, alte ființe sunt mult mai puternice.

Nu este neapărat o negare a lui Dumnezeu, nici vorbă de elemente blasfemice în poveste, ci o provocare dură adresată felului limitat în care oamenii înțeleg divinitatea și creația. Cine știe, poate Dumnezeu a creat și aceste ființe supra-inteligente.

Într-un univers infinit, sau măcar imposibil de cuprins cu mintea umană, ar fi poate naiv și chiar egoist să credem că Pământul este singura scenă a inteligenței.

Poate că omul nu este centrul absolut al existenței, ci doar una dintre formele prin care viața, conștiința și spiritul s-au manifestat. Iar dacă Dumnezeu este văzut ca o ființă creatoare supremă, atunci de ce creația Sa s-ar opri doar la noi?

Pe lângă reconfigurarea spirituală și religioasă, poate chiar mai importantă devine reconfigurarea politică.

Într-un Pământ mistuit de conflicte, orgolii geopolitice și demonstrații de forță, apariția unei inteligențe superioare ar funcționa ca o lovitură devastatoare dată vanității umane.

Până la urmă, ce sens ar mai avea să lupți împotriva umanității când știi că ești vegheat de o altă forță care ar putea să ducă la extincția omenirii într-o fracțiune de secundă? Ar mai avea sens să lupți pentru așa ceva?

Și de aici vine, din nou, o nouă întrebare, una identică pe care am spus-o și la recenzia filmului Arrival: băi, dacă niște forme extraterestre ar avea de gând să ne facă zob, nu ar face-o până acum?

Partea de thriller este foarte bine scrisă. L-aș considera un dosar superclasat pe care îl citești ușor, lent, cu grijă, iar marile descoperiri vin abia spre final. Cam așa aș descrie departamentul de mister al scriiturii.

Sunt foarte multe momente în primul, dar mai ales în al doilea act, în care mă tot întrebam: ok, și ce reprezintă chestia asta? De unde ai puterile astea? Ce este în neregulă cu personajul lui Emily Blunt și care este scopul ei?

Este și un thriller al luptei instituționale: sistemul versus anti-sistemul, minciuna versus adevărul.

Cei care vor să păstreze secretul reprezintă sistemul, adică ordinea oficială, mecanismul care decide ce are voie publicul să știe.

De cealaltă parte sunt cei care vor dezvăluirea, anti-sistemul, oamenii care înțeleg că minciuna instituțională a devenit mai periculoasă decât adevărul însuși.

După ce îți aduni gândurile, îți dai seama că ambele tabere au propriile lor dreptăți și frici. Mințim și ascundem un adevăr uriaș al omenirii sau dezvăluim un adevăr și rescriem istoria umanității printr-o posibilă destabilizare planetară la nivel social, spiritual și politic?

Este mai periculoasă minciuna care menține ordinea sau adevărul care poate produce haos? Nu pot să aleg, este greu de răspuns.

Din punct de vedere regizoral, filmul este magistral, colosal, fabulos, iar lista de adjective ar putea continua fără mari eforturi.

În cazul de față, ai senzația că Steven Spielberg nu doar regizează, ci își adună întreaga experiență cinematografică într-un singur mecanism extrem de bine calibrat.

Disclosure Day pare construit ca un meșteșug al memoriei sale artistice, un film în care regizorul împrumută câte o scânteie din marile momente ale propriei filmografii.

Există uimirea cosmică și fascinația pentru necunoscut din Close Encounters of the Third Kind, emoția umană și fragilitatea din E.T., tensiunea paranoidă din Jaws.

Nu ai cum să nu observi cum Spielberg reușește să construiască un pericol invizibil prin camera care se mișcă misterios în jurul persoanelor, de parcă cineva sau ceva le veghează din ceruri.

Acțiunea plină de aventură și umor dulce din Indiana Jones este și ea prezentă aici.

Iar toată această regie este susținută de un John Williams stelar. Cred că am avut cel puțin trei momente în film în care m-am trezit cu părul ridicat pe mâini datorită emoției create de muzica zeului compozitor.

O spun și o mai repet: John Williams nu este cel mai mare compozitor de muzică de film.

Ba chiar este unul dintre cei mai mari muzicieni care au pășit vreodată pe această planetă, fiind la nivelul epocal al unor nume precum Mozart, Vivaldi, Beethoven, Bach și alți zei ai muzicii.

Montajul este foarte bine realizat, curge bine și este susținut de un ritm foarte bine compactat. Felul cum Spielberg se folosește de iluminare pentru a face anumite dezvăluiri este demențial.

Ce să mai… Ar trebui să se scrie biblioteci întregi despre arta regizorală orchestrată de Steven Spielberg.

Pe plan actoricesc, am câteva comentarii de făcut.

Colin Firth sau Josh O’Connor aduc niște prestații foarte corecte și extrem de cinstite, dar doar atât. Nu rup gura târgului, dar nici nu sunt epave naufragiate. Lejer puteau să existe și alți actori pentru aceste roluri.

De câțiva ani încoace, Colman Domingo se află pe o traiectorie a cărei săgeată crește cât se poate de tare. Deși are un rol oarecum micuț, chiar și așa, mi s-a părut extrem de convingător în personajul său.

Pe scurt, el este vocea libertății, acea portavoce care urlă pentru marele adevăr.

Însă vârful de lance, cea care cară pianul pe scări și cea care este inima, sufletul, rațiunea și misterul întregii povești, este Emily Blunt.

Poate că exagerez, dar cred că mult prea frumoasa Emily face rolul vieții sale.

Interpretarea ei oscilează magistral între fragilitate și intensitate, între confuzie și luciditate, între vulnerabilitatea unui om care nu înțelege ce i se întâmplă și forța unei persoane care, treptat, își descoperă scopul. Ea este puntea între NOI și EI.

Aș exagera dacă aș spune că nu există și minusuri. Unele momente gratuite care nu își găseau rostul, foarte multe momente în care scenariul aduce niște faze extrem de convenabile, ușor de anticipat doar de dragul linearității și convenției poveștii.

De departe, nu vorbim de un film perfect. Realist și sincer vorbind, este un film căruia îi poți găsi lacune.

NOTĂ

Este un film reușit, clar. Bineînțeles, din punctul meu de vedere. Dar așa cum am spus, sunt și câteva defecte.

Orice regizor își dorește să facă filme fără cusur, însă aici am simțit că Spielberg vrea să ofere ceva mai mult, mai exact un TESTAMENT.

Un ultim mare mesaj spielbergian despre necunoscut: nu trebuie să ne temem doar de ceea ce se află dincolo de noi, ci și de felul în care noi alegem să reacționăm atunci când necunoscutul ni se arată.

Faptul că Spielberg a donat și a investit bani în anumite proiecte care cercetează domeniul UFO, faptul că la Close Encounters of the Third Kind Spielberg l-a avut consultant pe J. Allen Hynek, astronomul care lucrase ca expert științific pentru investigațiile U.S. Air Force despre OZN-uri, inclusiv Project Blue Book, mă fac să mă întreb:

Oare Spielberg știe ceva ce noi nu știm?

Nu știu dacă am mai spus-o și în alte articole, dar ca o destăinuire, mă aflu în tabăra lui Spielberg când vine vorba de acest domeniu. Iubesc și sunt fascinat maxim de toată această temă.

Recunosc, m-a uns pe suflet acest film! Cine este pasionat de domeniul acesta, cel mai probabil va iubi din plin filmul, iar cine nu, vor exista un mix de opinii diferite dar cât se poate de valide.