Hai să vă dea Dumnezeu sănătate și Măicuța Domnului împreună cu El, ca să nu-L lase singurel la greu!
Bine v-am găsit la Băieți de oraș: Golden Boyz!
SINOPSIS
Totul începe în Copenhaga, unde domnul Petrescu se stinge din viață, iar în ultimele sale clipe își pregătește testamentul, onorat cu o avere colosală de 9 milioane de euro.
Averea îi revine celui mai „bine înzestrat intelectual” din neamul său. Problema este următoarea: întregul său arbore genealogic este format din inși care posedă un IQ cu minus, iar cel mai bine situat se află Malone (Vlad Drăgulin), care are doar 12 clase făcute.
Însă, pentru a pune mâna pe avere, acesta trebuie mai întâi să ia examenul de bacalaureat, așa că, împreună cu tovarășul Roby Roberto (Mihai Bendeac), pornește într-o goană istorică pentru a pune mâna pe biștari.
EXECUȚIE
Ca o mică destăinuire, trebuie să admit că, printre marile filme ale anului pe care întreaga suflare cinefilă le așteaptă, Băieți de oraș: Golden Boyz a fost printre cele mai așteptate pentru mine.
Filmul are la bază serialul Băieți de oraș, producție TV cu care am crescut și pe care am văzut-o de cel puțin trei ori. Așa că nu aveam cum să ratez ocazia de a-mi revedea copilăria pe marele ecran.
Acum, deschidem următoarea discuție:
Cine a iubit serialul sau apreciază acest tip de umor caricatural (da, genul acesta de umor are o denumire; Jim Carrey livrează același tip de comic) va aprecia filmul de față.
Cui îi displace total acest tip de comedie, nu se va regăsi în publicul-țintă.
Vă dați seama că m-am aflat în prima tabără. Iar, în materie de comedii românești get-beget, filmul acesta m-a făcut să râd ca niciodată.
Scenariul este o cavalcadă, o adevărată mitralieră care trage cu faze amuzante la foc automat — cam asta reprezintă filmul pentru vreo 90% din durată.
Umorul este împărțit în două categorii:
Primul, cel direct și „prăjit” — glumele livrate in your face, fără prea multe subtilități, previzibile, dar care funcționează foarte bine.
Al doilea, cel mai subtil — bazat pe jocuri de cuvinte, pe replici spuse într-un anumit fel sau pe situații construite treptat, al căror efect final este criminal de amuzant.
Cel mai mare merit trebuie acordat distribuției. Fără ea și fără talentul actorilor, nu s-ar fi râs așa în sală.
Piesa de rezistență este Mihai Bendeac, cel care îl interpretează pe Roby Roberto — capul răutăților, creierul fiecărei șpârle și combinații, omul care are pregătită o replică acidă la orice oră din zi și din noapte.
Un lucru pe care l-am apreciat enorm la umorul acestui „univers” este faptul că nu se apelează niciodată la vulgaritate extremă, fără scoaterea și introducerea organelor inferioare la fiecare minut.
Totuși, sunt momente în care toți actorii sunt eclipsați de geniul lui Vlad Drăgulin — autorul „prăjitului” Malone.
De fiecare dată sunt șocat când îl văd pe Vlad Drăgulin în viața de zi cu zi, iar apoi cum se transformă radical în pielea limitatului psihic Malone.
Ca să nu mai spun că datorită lui au apărut cele mai zgomotoase râsete din sală. E suficient să te uiți la fața lui sau să-l auzi cum distruge limba română și te bufnește criza de râs.
Între ei se află și Dorian (Cosmin Nedelcu, a.k.a. Micutzu), care încearcă să fie vocea rațiunii. Dacă Roby Roberto este cel care se aruncă înainte ca nebunul, Dorian este cel care acționează calculat și, relativ, inteligent.
O avem și pe Gina Felea (Anca Dinicu), soția lui Malone, caricatura perfectă a pițipoancelor care fac niște bănuți frumoși prin muncă „titanică” în infernala industrie a videochat-ului. Evident, IQ-ul este în perfectă armonie cu cel al partenerului ei de viață.
Marea mea surpriză a filmului a fost însă scenariul. Spun asta pentru că nu se rezumă doar la o cavalcadă de glume.
Nu dau spoilere, dar finalul actului II, împreună cu actul III, reprezintă un segment foarte bine scris, cu multe răsturnări de situație pe care nu le anticipam.
De asemenea, Mihai Bendeac atacă subtil și inteligent mai multe probleme ale societății românești: analfabetismul care duce la situații dramatice, misoginia, bărbatul rănit, sărăcia.
Toate aceste teme sunt abordate cu umor, fără a deveni toxice sau moralizatoare.
NOTĂ
Nu știu dacă le pot numi minusuri; le-aș numi mai degrabă niște „bile gri”.
În primul rând, fiind un fan care a devorat serialul-sursă din scoarță în scoarță, au existat momente în care anticipam prea ușor poantele, știind deja șpilul și comportamentul fiecărui personaj.
În al doilea rând, n-am înțeles alegerea stilistică a imaginii: prea mult galben, de parcă acțiunea avea loc în Brazilia sau într-un Mexic rău-famat.
Dar aceste lucruri nu mi-au distrus experiența. Până la urmă, scopul principal al filmului a fost caterinca, nu filosofia și regia de tip Michael Haneke.
Este de la sine înțeles cât de mult mi-a plăcut filmul, așa că vreau să concluzionez simplu: MULȚUMESC DIN INIMĂ PENTRU O COPILĂRIE MAI FRUMOASĂ!
P.S. Nu am nimic cu nimeni care spune că nu rezonează deloc cu acest film — respect și apreciez maxim astfel de opinii.
Dar când aud: „Dom’ne, ce filme care promovează incultura și nulitățile societății!”, spuse fix de cei care nu calcă niciodată la un film românesc serios și bine realizat…
Eu recunosc: filmul ăsta e o plăcere nevinovată de-a mea. Dar, în contrapartidă, mă vedeți și la Catane, Dinți de lapte, Kontinental ’25 sau o să mă vedeți la Fjord.
Asta pentru cei care se vaită că nu există filme românești sau actori buni, dar care doar tastează din fața ecranului până le iese sângele de sub unghii.
