Păi nu vă dă fratele vostru niște filme românești adevărăcioase? Restul e tăcere sau Moartea domnului Lăzărescu? Pfff, superficialități.

Navigam pe Netflix și m-am gândit să mă delectez cu capodopera – Sirenele: Secretul medalionului.

Un film produs de frații Gogan și marele cineast al Europei Estice, magistralul – Codin Maticiuc.

SINOPSIS

Selena (Andra Gogan), o adolescentă aparent obișnuită, își duce viața între școală, prietene și visuri neclare, până când descoperă că e legată de un secret ancestral care îi schimbă complet realitatea.

Împreună cu două prietene, care de asemenea ascund un lucru foarte mare — ele sunt sirene — Selena trebuie să gestioneze provocările adolescenței, în timp ce se străduiește să păstreze secretul sirenelor.

Când identitatea lor este expusă pe rețelele sociale, cele trei fete se află într-o situație limită: fug de cei care le caută și își pierd siguranța. Pentru a-și regăsi adevăratele puteri, ele pornesc într-o aventură spre o insulă mitică.

EXECUȚIE

Sunt conștient că e un film care nu mă are ca țintă.

Nu sunt nebun să dau cu biciul în orice, dar să-mi fie cu iertare, efortul e efort, dar și din efort poate să iasă o mizerie morbidă.

De asemenea, nu vreau să se înțeleagă că am ceva cu Andra și Răzvan Gogan, mai exact, cu persoanele lor.

Nu i-am urmărit pe YouTube nici când mă aflam și evident că nici acum.

Problema mea cu ei este în ceea ce privește calitatea lor de oameni de film.

Sirenele: Secretul medalionului - Sirenele: Secretul medalionului (2025) - Film - CineMagia.ro

Iar ce o să spun e valabil și pentru ei, dar și pentru majoritatea fripturiștilor, pardon, creatorilor de conținut – DACĂ DAI BINE PE SOCIAL MEDIA, NU ÎNSEAMNĂ CĂ AI ȘI VALENȚE ȘI CALITĂȚI ACTORICEȘTI DEMNE DE MARELE ECRAN.

Singura parte bună a filmului este cea legată de sunet, chiar nu am ce să reproșez acestui aspect, am înțeles fiecare iotă scoasă, fără să apelez la subtitrările Netflix-ului.

Nu o să mă leg nici de efectele speciale care sunt butucănoase și șubrede, dar nu a fost un palier unde nu aveam așteptări prea mari. Totuși, e curajos și de apreciat că mai vedem niște CGI în peliculele autohtone.

În rest, Dumnezeu cu mila.

Nici nu știu ce-aș putea să discut despre regie? Montajul este haotic, incoerent. Ce cooperare să existe cu actorii dacă aceștia nici nu sunt actori? Ca să nu mai vorbesc despre faptul că nimeni nu s-a sinchisit să verifice haznaua aia scenaristică.

Evident, Răzvan Gogan este regizorul acestui film doar din pricina faptului că surioara lui scumpă joacă în film, atât.

Sirenele: Secretul medalionului - Sirenele: Secretul medalionului (2025) - Film - CineMagia.ro

Ei bine, dragi prieteni, ajugem la marele desert – SCENARIUL.

Rareș Fota este numele celui care s-a ocupat de scriitura acestei pelicule… Ce să zic, un nume absolut predestinat, pentru că omul s-a ,, FOTA ” în el de scenariu.

A nu se înțelege că aveam pretenții de un scenariu elevat, îmbibat în teme filosofice, că unui copil nu-i arde de așa ceva la o vârstă fragedă, că-i normal. Dar nici o asemenea bătaie de joc infectă.

Filmul ar trebui să să dureze mai puțin de o oră, dar dialogul este lungit în cel mai tâmpit mod cu putință:

  • Vai, Selena, cât te-am căutat?

  • Doamne, cât mă bucur să vă văd!

  • Dacă ai știi cât te-am căutat.

  • Daaaaa? M-ați căutat?

  • Daaaa!

  • Vă mulțumesc mult, fetelor!

Eheee, și d-asta, dragi prieteni, acest film durează o oră și ceva în loc de 40 de minute.

Sirenele: Secretul Medalionului 2025 | Kinoafisha

De asemenea, există un segment unde are loc o ședință pe Zoom, ședință care durează destul de mult timp – Dar de fiecare dată când laptop-ul este prins în cadru, z00m-ul pornește de la secunda zero, iar când video call-ul se închide definitiv ne este arătat că s-a încheiat sub 60 de secunde.

BĂI, EȘTI PROST?

O altă scenă imbecilă este cea în care o camaradă sirenă vrea să bea apă din sticlă, își pune mânuși pentru a nu se uda pentru a nu deveni sirenă fix în mijlocul liceului. Nimic greșit!

Dar în loc să-și ducă sticla la gură SAU DE A LUA UN PAI ȘI SĂ-L PUNĂ ÎN STICLĂ, ce credeți că face? Își duce sticla tuuuuumaaaaaai în cerurile tavanalui peste frunte, toarnă sticla și se face fleașcă.

ATENȚIE! Nu sunt nebun să emit pretenții scenaristice de un nivel filosofic ancestral, Doamne ferește așa ceva, că doar vorbim despre un film care țintește audiența de copii.

2D Sirenele: Secretul medalionului | Cityplex Victoria Barlad

Dar indiferent de publicul țintă, indiferent de scopul filmului, TOTUȘI, TREBUIE SĂ EXISTE UN MINIM DE MUNCĂ DE BUN SIMȚ.

Nu e posibil ca niște oameni care emit pretenții de oameni de film să se prezinte cu o asemenea bătaie de joc. Nu e posibil ca NIMENI să nu verifice scenariul.

OK, scenaristul nu a fost atent, era cu mintea în altă parte.

Dar regizorul, când a luat scenairul în brațe ce-a zis?

La vizionarea de verificare a filmului ce s-a zis? ,, – MERGE! E CE TREBUIE! ”

Și stați liniștiți, că mulți copii s-au mai emancipat, s-au mai dezghețat la minte. Ba chiar am citit multe comentarii lăsate de părinți care au ieșit din sala de cinema din cauză că se plictisiseră copiii lor.

Actoria este inexistentă, e jucată pe caietul de datorii. Nici mult prea talentatul Ștefan Iancu nu a putut salva filmul ăsta.

NOTĂ

Dragă Codin Maticiuc, te rog, lasă ipocriziile tale că vrei să finanțezi filmele lui Emanuel Pârvu, nu știu cărui cineast, că dacă voiai să o faci, o făceai de multă vreme.

Rămâi la haznalele tale de filme comerciale care-ți aduc bani și unde nu simți pierderea și lasă-i pe alții să-și facă filmele lor.

Cât despre film în sine… Totul este o prăbușire de nedescris. Repet, sunt conștient de faptul că nu-i un film pentru mine, dar în același timp, scenariul scris ia la mișto și copiii.

Și-n plus, era un scenariu care avea mult potențial tematic, în sensul că, putea să le prezinte cu ămănunt celor mici – Ce înseamnă să judeci superficiali, despre ce înseamnă a avea prieteni adevărați lângă tine, despre aparențele care pot înșela.

Chiar exista potențial și pentru așa ceva, ca filmul să fie și o mică pildă pentru cei mici.

 

Number 3 Generic gradient fill icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Resize text-+=