#234 IMDB
*CLASAMENTUL 250 IMDB ESTE RECENZAT LA ACTUALIZAREA DE LA 1 MAI 2024
The Handmaiden sau Ah-ga-ssi este un thriller drama sud-coreean regizat de legendarul Park Chan-wook, cel care a orchestrat și Oldboy.
Pfuu, trebuie să vin cu o recenzie și la Oldboy.
SINOPSIS
În Coreea anilor ’30, aflată sub ocupație japoneză, o tânără hoață pe nume Sook-hee (Kim Tae-ri) este angajată ca servitoare pentru Lady Hideko (Kim Min-hee), o moștenitoare bogată care trăiește izolată într-un conac somptuos.
Sub tutela strictă a unchiului său, Kouzuki (Cho Jin-woong), viața acesteia pare controlată și lipsită de libertate.
Prezența lui Contele Fujiwara (Ha Jung-woo), un personaj carismatic și misterios, complică și mai mult atmosfera deja tensionată.
În spatele gesturilor și conversațiilor se conturează o rețea subtilă de intenții și planuri ascunse, în care loialitatea, trădarea și dorința se amestecă într-un joc periculos.
EXECUȚIE
Povestea este inspirată din romanul britanic Fingersmith de Sarah Waters, dar transpusă în Coreea anilor ’30, aflată sub ocupație japoneză.
Ce să vă spun…?
Un film care va avea nevoie de-o a doua vizionare, nu că nu l-am înțeles, ci datorită poveștii extrem de bine scrisă și detaliate până-n măduva maculaturii.
Dacă ar fi să descriu acest film prin câteva cuvinte, ar fi: Elegant, seducător și misterios.
Park Chan-wook construiește povestea în trei acte distincte, fiecare reluând evenimentele dintr-o altă perspectivă.
La început, ceea ce vedem pare limpede: un plan de înșelăciune, un joc de seducție și câteva roluri clar stabilite. Dar odată ce firul narativ e reluat, piesele deja cunoscute sunt reașezate, iar detaliile capătă o semnificație diferită.
Nu e vorba de un labirint criptic, ci de o complexitate elegantă, unde fiecare informație nouă luminează altfel ceea ce credeam că înțelegem.
Nu-i deloc un test de suprasolicitare a creierului, ci mai degrabă o invitație activă la poveste.
The Handmaiden este un film despre putere și manipulare – de la început, personajele sunt prinse într-o rețea de escrocherii și minciuni. Dar ceea ce pare a fi un plan cinic de profit se transformă într-o luptă pentru libertate și pentru autonomie personală.
De asemenea, filmul discută și despre masculinitatea toxică, despre puterea bărbatului în societate, putere care este exercitată într-un mod diabolic – unchiul pervertit sau escrocul cu aer de seducător – reprezintă fețele corupte și abuzive ale puterii masculine.
În contrast, relația dintre cele două protagoniste feminine oferă solidaritate și autenticitate.
Însă marea forță a filmului vine din dualitatea titlului:
„Slujnica” nu se referă doar la Sook-hee, care intră literalmente în rolul de servitoare, ci și la Lady Hideko, care, deși aparent stăpână, e la rândul ei prizoniera unei servituți invizibile.
Sook-hee îi slujește la început escrocului care o trimite să manipuleze, devine „unealta” planului său și trăiește sub povara loialității forțate.
Hideko, în schimb, este „slujnica” unchiului ei, nu prin statut social, ci prin dependență și supunere – citind pentru plăcerea altora, trăind o viață care nu îi aparține.
Astfel, titlul capătă o dublă semnificație: nu doar o referință la o condiție socială, ci și la ideea de captivitate emoțională și psihologică.
Cât despre relația dintre cele două… Avem și elementul erotic……………………………………………………………………….. Mă scuzați.
Relația dintre Sook-hee și Hideko începe sub semnul manipulării: una trebuie să joace rolul seducătoarei pentru a îndeplini un plan. Dar, treptat, ceea ce părea un act calculat se transformă într-o intimitate autentică, care scapă oricărei scheme.
Astfel, elementul erotic nu este doar senzualitate explicită, ci un act de reapropiere a propriului corp.
Cât despre scenele erotice… Ce să vă zic, m-au deranjat complet, am și derulat, a fost un mare chin pentru mine. Știu că mă credeți, nici eu pe mine.
Regizoral, filmul este impecabil, fiind pură poezie – decorurile fastuoase ale vilei unchiului, cu interioare care combină arhitectura japoneză și influențe victoriene, devin parte integrantă a poveștii.
Ca să nu mai zic de unele cadre trase în natura Asiei, unele shot-uri fiind de o frumusețe sclipitoare încât îți vine să faci o captură de ecran, să-ți cumperi o ramă și să faci un tablou numai bun de pus în dormitor.
Compoziția este meticuloasă, cromatica care se schimbă în funcție de atmosfera filmului, simetria anumitor scene, decorurile, costumația – ce să mai, pe acest palier, ca să fiu și-n ton cu personajele – The Handmaiden este O BUNĂCIUNE DE FILM.
Actoria este și ea la nivel stratosferic:
Pe de o parte, fiecare interpretează personajul „vizibil”, cel pe care ceilalți îl percep: Hideko – o domnișoară fragilă, rafinată, prizonieră a voinței unchiului, și Sook-hee – o tânără simplă, aparent naivă, pusă în postura de servitoare.
Însă, în spatele acestor măști, ambele construiesc o identitate ascunsă: Hideko, femeia care joacă rolul impus, dar în interior își pregătește evadarea; Sook-hee, hoața complice, dar totodată femeia capabilă să iubească sincer.
NOTĂ
Păi nu vă dau eu thrillere erotice bune? Nu are forța stratosferică pe care am găsit-o în Mulholland Drive, mă rog, sunt și filme total diferite, mai ales în abordare și viziune.
Genul meu de film preferat, care se află la granița dintre artistic și comerical, care știe să fie și-un proiect vandabil, dar care reușește să fie și intelectual, profund fără să cadă în extreme pseudo-intelectuale.
Dar chiar și așa, în materie de thriller-drama erotic, acest The Handmaiden este un film etalon.
Nu vă zic de plot twist-uri, vă las să le descoperiți.
O poveste de iubire care transcende convențiile și devine act de rezistență. Iar faptul că fiecare personaj joacă, la rândul său, un „rol în rol”, face ca filmul să fie o reflecție subtilă despre cum ne mascăm și ne descoperim pe noi înșine.
