8 nominalizări la Premiile Oscar.

Finalul de an mereu mi s-a părut porția de filme bune, hai să vedem dacă se aplică acest caz și cu acest Conclave.

SINOPSIS

Mult prea sfințită capitală a Bisericii Catolice – Vatican, se confruntă cu trecerea în neființă a marelui Papă, lucru care conduce la o serie de alegeri pentru scaunul suprem al papalității.

Așadar, candidații sau așa cum sunt corect denumiți – Cardinalii, sosesc la Vatican din toate colțurile lumii.

Printre aceștia se află și Cardinalul Lawrence ( Ralph Fiennes ), decanul Colegiului Cardinalilor, însărcinat să conducă această sesiune tensionată.

Deși la început pare o formalitate solemnă, conclavul devine rapid un câmp de bătălie plin de rivalități, ambiții ascunse și revelații neașteptate.

Pe măsură ce voturile se succed, ies la iveală secrete periculoase despre candidați și chiar despre fostul Papă. Atmosfera se intensifică când un nou cardinal misterios sosit din Kabul apare în ultima clipă, aducând cu sine o surpriză care poate schimba cursul alegerilor și al Bisericii.

EXECUȚIE

Filmul este o adaptare după romanul omonim scris de Robert Harris, din fascinația sa față de procesul secret și complex al alegerii unui papă, unul dintre cele mai vechi și misterioase ritualuri din lume.

De asemenea, autorul a fost atras de ideea de a explora dinamica puterii, ambiției și moralității într-un context profund spiritual și politic.

Din ce m-am documentat, la bază povestea este una fictivă, deci clar avem parte de multe înfloriri, dar din punct de vedere al mecanismului politic și a sistemului de votare mi-e imposibil să cred că avem parte de vreo ficțiune.

Filmul este un fel de The Two Popes dar injectat cu cei mai puternici steroizi, iar subiectul este angrenat într-un context/ton sumbru, greu, apăsător și plin de suspans, comedia sau cine știe ce elemente aducătoare de ilar sunt total inexistente.

Așadar, avem parte de un thriller-drama despre jocurile politice și mișmașurile din Biserica Catolică, așadar nu doar noi sau americanii ce confruntăm cu un astfel de circ. Ce??? Cei sfinți nu au dreptul și ei la circ?

Deci și aici avem parte de coaliții, trădări, toxice jocuri de culise, manipulări pentru a apela la acel „ vot util ” sau la clasicul îndemn „ hai să votăm răul cel mai mic! ”.

De asemenea, nici aici nu ducem lipsă de tot felul de dezbateri în care fiecare candidat își aruncă pe masă toate armele din dotare, confruntări aprige ale ideologiilor susținute de cardinali, lupte în care conservatorismul și progresismul sunt combatanții principali.

Și evident, dulapurile pline de schelete sunt pline și foarte deschise în acest film, și TOT CE V-AM SPUS PÂNĂ ACUM NU SE ÎNTĂMPLĂ ÎN SUA SAU LA NOI, CI CHIAR LA VATICAN.

Deci nu doar Casa Albă sau Parlamentul sunt locurile în care furăciunea domină, ci chiar și smerita și sfânta Capelă Sixtină, tare curios aș fi de părerea celor de acolo despre acest film.

După vizionarea acestui film te apucă tot feluri de întrebări și nedumeriri legate de credință – În cine sau în ce să mai cred?!?!?

Să mai crezi într-o lume și-n niște oameni care jonglează cu numele unei divinități prin tot felul de minciuni, strategii, jocuri și manipulări?

Dar într-un final învățăm, vorba unui cântec că : „ În lumea asta mare, / Este loc sub soare / Pentru fiecare om cinstit! ”, că adevărata credință vine din altruism, din a renunța la anumite prejudecăți și în a ajuta pentru o lume mai bune pentru fiecare om indiferent de orice criteriu fizic, religios sau moral.

Totu’ spre final se zguduie printr-un twist nuclear unde-mi căzuse maxilarul, ba chiar la final dezbăteam cu un bun prieten despre – Cum ar fi dacă ar exista așa ceva și-n realitate?

Mai nou se aruncă proasta carte a misoginismului sau a misandriei : „ Vai, cum să o votez pe aia sau pe ăla? ”

Dacă acel candidat este un om cinstit, competent, corect și care prezintă niște valori sănătoase și echilibrate, atunci candidatul poate să aparțină și comunității maimuțelor pierdute în spațiu, că-l votez cu două mâini și cu două picioare.

Actoria este la cel mai înalt nivel, Ralph Fiennes este vârful de lance, nu vreau să mă pronunț legat de vreun Premiu Oscar, mai ales că urmează și un The Brutalist unde CICĂ, celebrul Adrien Brody ar face un rol de miliarde.

Dar dacă mă întrebați pe mine, indiferent de ce se întâmplă pe parcurs, Oscarul ar trebui să se ducă în sfârșit la Ralph Fiennes.

Îmi este imposibil să cred că nu are niciun premiu în palmares, că a fost sărit la vreo două basculante de Oscaruri pentru rolul din Schindler’s List și chiar un alt posibil premiu pentru rolul din The English Patient, și chit că m-a scârbit acel film, tre’ să recunosc că a fost un munte actoricesc de aur în respectiva peliculă.

Tot prin distribuție se mai află niște nume importante precum : Stanley Tucci, John Lithgow sau  Isabella Rossellin.

Din punct de vedere tehnic, filmul se prezintă excelent pe toate palierele : imaginea este compusă din niște culori șterse și închise sugerând atmosfera apăsătoare și plină de mister.

Dar punctul suprem pe palierul tehnic vine de pe departamentul coloanei sonore, o orchestrație care devine un adevărat generator de teamă și de un aprins mister.

Mai vreau să laud și scenariul bine lucrat, mai ales pe palierul lingvistic, adică într-o proporție covârșitoare urechile privitorului sunt ascultătoare de dialoguri vorbite în italiană, spaniolă sau mult prea moartă latină, nu doar engleză.

NOTĂ

Ce să mai… Este un film perfect, făcut ca la carte, o producție care clar va intra în top-ul de cele mai bune filme ale acestui an.

Ăsta numesc eu un film demn de premii și mai ales, un film intelectual, nu producții pline de gratuități prostești la care ipocriții ies la iveală.

Avem parte de un film fără efecte speciale, fără comedie, fără supereroi, fără gratuități, fără glande mamare și mușchi fesieri la vedere, ce să mai tura vura, FILM MAI SERIOS CA ACESTA NU EXISTĂ!

Dacă mi-ar fi livrat și-un puternic croșeu pe palierul emoțional, sincer vă spun că-i acordam nota supremă, dar chiar și așa, filmul se bucură cu o nota solidă de 9 în catalog.