Driving Miss Daisy, regizat de Bruce Beresford – Filmul câștigător de 4 statuete aurii, inclusiv titlul de Best Picture.

SINOPSIS

Acțiunea filmului se desfășoară în Atlanta, Georgia, și acoperă o perioadă de 25 de ani, începând din anii 1940 până în anii 1970.

Povestea se concentrează pe relația dintre Daisy Werthan ( Jessica Tandy ), o văduvă evreică în vârstă și de origine sudistă, și Hoke Colburn ( Legendarul Morgan Freeman ), șoferul ei afro-american.

După ce Daisy este implicată într-un mic și amuzant accident de mașină, fiul ei, Boolie ( Dan Aykroyd ), insistă să îi angajeze un șofer, deși ea este inițial reticentă și încăpățânată. Hoke este angajat și, în ciuda reticenței și prejudecăților inițiale ale lui Daisy, între cei doi se dezvoltă treptat o prietenie profundă.

EXECUȚIE

Un alt câștigător de Oscar mai controversat, dar de data aceasta nu prea pot să răbufnesc, nu că ar fi vreo capodoperă monumentală și nici că ar fi vreun film demn de Best Picture, dar spre deosebire de filme precum Moonlight sau Chicago, acesta chiar e un film destul de bun și chiar foarte drăguț.

Însă, pe de altă parte, pot să înțeleg și motivul pentru care a ieșit câștigător – MESAJUL ȘI TEMA ABORDATĂ.

Driving Miss Daisy vorbește despre probleme rasiale, despre abrupta prăpastie dintre albi și cei de culoare, dar filmul o abordează într-un mod mai plăcut și nu foarte acid și tăios.

Aici, pe cei albi îi observăm la tot pasul în funcții înalte sau doar șefi pe proprietatea lor, iar ceilalți fiind supușii acestora aflați la muncile de jos, dar repet, totul este abordat într-un mod mai roz.

Așadar, filmul se bazează pe relația dintre Daisy și Hoke, o bătrânică cu gura mare, cu nasul numai pe sus, care emană o răutate la tot pasul, și un negru aflat la polul opus, un om tăcut dar mereu cu vorbele la el, plin de înțelepciune și bunătate, dar și foarte căpos.

Chiar și așa, nu cred că pot să o consider pe Daisy o mare rasistă, chiar nu, pur și simplu, acelea era vremurile, mai degrabă această agresivitate venind din partea autorităților și a scenei politice.

Și lăsând la o parte aspectele comice, filmul livrează și câteva momente mai dureroase, în care ne este prezentat tratamentul la care erau supuși cei de culoare, de exemplu : Accesul interzis în benzinării..

De asemenea, filmul ne arată că aparențele pot înșela cu desăvârșire, aici, aprofundăm o relație care evoluează în bine pe zi ce trece, niște oameni care se descoperă în continuu și care la final, formează o prietenie extraordinară, chit că nu prea se haleau la început.

Este o comedie ușoară, n-au fost momente în care să explodez în hohote de râs, dar nu cred că asta a fost intenția filmului, ci mai degrabă să vină cu această lecție profundă despre umanitate și prietenie, despre cum relațiile strânse pot schimba oamenii.

Ce-i drept, este emoționant pe alocuri, mai ales la scena de final care recunosc că m-a înmuiat, era culmea să nu livreze pe acest aspect din moment ce vorbim despre o relație care dăinuie de două sau trei decenii.

Nu prea pot să înțeleg Oscarurile prezinte,  Jessica Tandy și Morgan Freeman fiind nominalizați iar actrița fiind câștigătoare. Amândoi își livrează foarte bine rolurile, nimic de comentat, dar partitura a fost cam subțire, nimic greu care să le arate infinitul talent actoricesc.

A mai luat un Oscar pentru Cel mai Bun Scenariu Adaptat, filmul fiind adaptat după piesa de teatru omonimă, iar aici nu pot să mă pronunț clar, mai ales că nu am văzut toate filmele nominalizate la respectiva categorie, plus că am auzit și foarte multe cuvinte de laudă despre Born on the Fourth of July ( combatantul filmului ), dar în continuare tind să cred că Oscarurile au survenit datorită subiectului abordat.

Însă, Oscarul pentru Cel mai Bun Machiaj este cât se poate de merituos, și trebuie să recunosc că din ce-am văzut din perioada anilor 80’, e printre cele mai reușite filme din acest punct de vedere.

Și era să uit, în film luăm contact și cu inegalabilul Hans Zimmer, mai exact în perioada de ascensiune, fiind la al doilea film de Oscar, acesta și The Rain Man.

NOTĂ

Nu sunt foarte multe de spus, este un film ușor, drăguț, care transmite niște lecții de viață, dar nu prea e demn de mult prea râvnita statuetă.

Este mai mult un Oscar câștigat pe baza subiectului, nu neapărat pe calitatea sau grandoarea producției, și repet, nu este un film prost sau cine știe ce jaf infect, din contră chiar, dar sincer vorbind, nu are deloc față de Best Picture.

Totuși, consider că merită să-i trec în catalog o notă mai mult decât bună și onorabilă.