Deși e trecut de Crăciun, acest film merge vizionat oricând și oriunde, de departe surpriza anului 2023 – The Holdovers, regizat de Alexander Payne.

5 nominalizări la Oscaruri.

1 Premiu Oscar – Cea mai Bună Actriță în Rol Secundar.

Sinopsis

A sosit vacanța de iarnă, iar studenții unui colegiu din New England sunt gata să părăsească băncile colegiului pentru două săptămâni, mai puțin Paul ( Paul Giamatti ), un profesor diliu și sever de istorie care este forțat să supravegheze elevii mai puțin norocoși, adică, cei care nu au reușit din diverse cauze să plece în vacanță.

Însă printr-o minune, majoritatea elevilor ajung să părăsească incinta școlară, cu excepția lui Angus ( Dominic Sessa ), elevul problemă nr.1, care, ascunde în al său interior multe necazuri.

Astfel, pe perioada sărbătorilor, domnul profesor Paul, Angurs, dar și Mary ( Da`Vine Joy Randolph ) – managera cantinei, sunt gata de cel mai mare chin al lor – să încerce să se suporte unu’ pe celălalt timp de două săptămâni.

Execuție

Deși îmi doresc din tot sufletul să văd Oppenheimer, bineînțeles, alături de C.Nolan, triumfând pe scena Academiei, vă spun sincer că nu m-aș supăra deloc dacă aș vedea în locul lor – The Holdovers și Alexander Payne.

Dacă sunteți fani Scent of a Woman, Good Will Hunting sau Dead Poets Society, atunci acest film o să fie pe deliciul vostru.

Știți clasica vorbă : ” Domne, nu se mai fac filme ca pe vremuri! „, eh, The Holdovers este un film făcut ca pe vremuri, absolut din toate punctele de vedere.

În primul rând, premisa este și a fost auzită de-o mulțime de ori, tocmai de aceea am și venit cu celebrele titluri amintite anterior, ca și acolo, aici avem parte de o premisă cât se poate de banală, dar executată fabulos.

De asemenea, aspectul tehnic face toți banii, pentru că reușește să te transpună într-un mod cât se poate de real în perioada anilor 70′, nu doar că design-ul este meticulos construit, fiind tipic acelei perioade, dar chiar și modul de filmare este specific.

Vorbind despre design, avem parte de o demonstrație de forță, absolut tot ce vedem în film, a fost construit de la minus 0, de asemenea, în a doua jumătate a filmului, când fundalul se aglomerează, mai exact când pășim în zona urbană a Boston-ului, absolut toate mașinile din film sunt reale

Cât despre modul de filmare, nu mă pricep așa bine la astfel de detalii tehnico – tehnologice, nu știu ce lentilă a fost folosită, dar cel mai bine, vedeți filmul și o să înțelegeți ce spun.

The Holdovers reprezintă o adevărată lecție despre umanitate, bunătate și despre cum fiecare individ dintre noi avem șansa la o schimbare în bine, mai ales atunci când suntem înconjurați de oameni buni la inimă și suflet.

De asemenea, filmul abordează cu multă măiestrie, dar și cu mult bun simț, aspectul traumelor – Ce facem cu ele? Le cărăm după noi toată viața? Cum trecem peste ele?

În The Holdovers, toți cei 3 pioni principali  se prezintă cu un episod trist, toți 3 au momente în care sunt doborâți, dar în care se și ridică, și încearcă să treacă peste momentele dificile.

Răspunsul la șirul de întrebări adresate anterior, este unu’ mai greu de oferit – E clar, peste un trecut negru, este greu de trecut, este aproape imposibil de uitat, dar viața trebuie să meargă înainte, și când mai există o vorbă dulce, o mână blândă și caldă care să-ți bată pe umăr, atunci, cred că putem să trecem mai ușor peste astfel de momente.

Am precizat expresia ” cu mult bun simț „, pentru că, spre deosebire de majoritatea dramelor, acest film, nu te bombardează și nu-ți bagă pe gât, din 5 în 5 minute detalii despre traumele personajelor, aici, cred că fiecare personaj are vreo 5 – maxim 10 minute adresate acestui segment, iar atașamentul emoțional vine cât se poate de natural.

În mod clar, acest film o să fie prezent pe lista Academiei la Best Picture, pe lângă asta, mă aștept la o droaie de Oscaruri pe partea de design ( CLAR AICI, pentru mine ), dar și pe partea de scenariu și actorie.

Scenariul – Pe lângă că mi s-a părut și-un tribut adus filmelor clasice, mi s-a părut și foarte imprevizibil, undeva după prima jumătate de oră deja îmi făceam planuri în cap de cine și cum va păți, din fericire, pelicula mi-a oferit niște palme peste față.

Actoria este monumentală, și sper să nu fiu înjurat când spun că distribuția din acest film calcă în picioare întreaga gardă actoricească  de aur prezentă în Killers of the Flower Moon.

Când am aflat că Dominic Sessa se află la primul său contact cu camera de filmat, îmi venea să-mi trag palme peste față, naturalețea și întreaga sa performanță merită toate acoladele din lume.

Iar Paul Giamatti, portretizează cu măiestrie acel profesor nesuferit arhicunoscut, cunoscut de noi toți, iar dacă la început îl înjuram de mama focului, la final ne oferă niște adevărate lecții, dar nu de civilizații antice ( CINE DRACU A AUZIT DE MATERIA ASTA? ), ci de viață.

Da’Vine Joy Randolph ne livrează o performanță pe măsura ei ( și nu o spun cu răutate – asta pentru cei mai sensibili ), aș spune că Oscarul pentru Cea mai Bună Actriță în Rol Secundar este și luat, chit că o iubesc maxim pe Emily Blunt.

Ca să nu mai vorbesc despre dialogul său plin de slove filosofice și povețe istorice, care susține din plin partea comică, și o spun cu mâna pe inimă, este aproape imposibil să te superi pe omu ăsta dacă te înjură, mai întâi trebuie să cauți în ceva testamente și dicționare complexe ca să vezi ce ți-a zis.

Cât despre aspectul emoțional, n-am avut parte de niște jelanii furibunde, dar, ultima jumătate de oră am petrecut-o constant cu ochii în lacrimi, nu se întâmplă niște momente tulburătoare, dar micile interacțiuni dintre personaje, plus coloana sonoră, care este atât de simplă și profundă m-au atins din plin.

Notă

Un film ca pe vremuri – Simplu, uman și profund, cam asta este definiția acestui The Holdovers.

Alexander Payne reușește să realizeze o radiografie, pe atât de simplă, pe atât de complexă asupra vieții, despre momentele de suiș și coborâș ale acesteia, mai apoi, ca la final, să livreze un mesaj clasic și foarte adevărat – Fii mai bun!

Ce m-a făcut să nu-i acord nota maximă filmului, este lipsa romantismului, nu zic, există dar foarte, foarte puțin, mi-ar fi plăcut să fie mai mult exploatat, pentru că exista de unde.

Drum bun, The Holdovers la Oscaruri! Mă înclin și aplaud!