#90 IMDb
Și iată-ne ajunși la filmul care, pentru foarte mulți dintre noi, a reprezentat adevărata închidere emoțională a universului Toy Story
O concluzie aproape perfectă, o animație dublu câștigătoare de Oscar și, lucru extrem de rar pentru gen, nominalizată inclusiv la categoria Cel mai bun film al anului.
Da, cam astfel de capodopere scotea Disney Pixar acum ceva ani.
SINOPSIS
Andy este acum pe punctul de a pleca la facultate, iar jucăriile sale, conduse de Woody (Tom Hanks) și Buzz Lightyear (Tim Allen), ajung să se confrunte cu o realitate pe care au tot amânat-o: ce se întâmplă cu ele atunci când copilul pentru care au trăit nu mai are nevoie de ele?
Camera lui Andy nu mai este spațiul plin de joacă, aventură și imaginație de altădată. Jucăriile stau uitate, adunate într-o cutie, prinse între speranța că vor mai fi alese măcar o dată și frica de a deveni definitiv obiecte ale trecutului. Pentru Woody, loialitatea față de Andy rămâne aproape sacră. Pentru celelalte jucării, însă, ideea unei noi vieți începe să pară tot mai tentantă.
Dintr-o încurcătură, gașca ajunge la grădinița Sunnyside, un loc care, la prima vedere, pare să le ofere exact ceea ce își doreau: copii noi, joacă permanentă și șansa de a redeveni importante. Doar că în spatele culorilor vii și al aparentei veselii se ascunde o realitate mult mai dură, iar jucăriile descoperă rapid că nu orice loc plin de copii este automat un paradis.
EXECUȚIE
Pot spune fără mari rețineri că Toy Story formează una dintre marile trilogii ale cinematografiei moderne. Nu doar ale animației, ci ale cinemaului în general.
Toy Story 3 nu mai este doar o aventură cu jucării simpatice. Este un film despre trecerea timpului. Despre momentul acela în care îți dai seama că lucrurile care ți-au definit copilăria nu dispar neapărat, dar își schimbă locul în viața ta.
Andy nu își urăște jucăriile, nu le aruncă din răutate, nu le abandonează cu cruzime. Pur și simplu a crescut. Iar asta face filmul cu atât mai dureros. Nu există un mare vinovat. Există doar viața, care merge înainte.
Vizual, față de primele două filme, Toy Story 3 este o operă de artă în toată regula. Se vede saltul tehnologic uriaș făcut de Pixar, dar se vede mai ales rafinamentul cu care tehnologia este pusă în slujba emoției.
Texturile sunt mult mai expresive, lumina are mai multă profunzime, fețele personajelor transmit nuanțe pe care primele filme nu aveau cum să le redea la același nivel.
Plasticul, plușul, lemnul, blana, praful, lumina din camera lui Andy, totul are o concretețe și o căldură care fac lumea jucăriilor să pară mai vie ca niciodată.
Dar frumusețea vizuală nu există doar ca demonstrație tehnică. Pixar nu face aici paradă de performanță digitală, ci construiește o lume care trebuie să doară.
Coloana sonoră semnată de Randy Newman este, la rândul ei, parte din sufletul filmului. Muzica nu vine niciodată peste emoție ca să o forțeze ieftin, ci o însoțește cu o căldură extraordinară.
Într-o franciză în care You’ve Got a Friend in Me a devenit aproape un imn al copilăriei, Toy Story 3 știe să folosească muzica nu doar ca nostalgie, ci ca punte între spectatorul adult și copilul care încă mai trăiește undeva în el.
La nivel tematic, filmul livrează exact ce trebuie și cum trebuie. Vorbește despre identitate, despre valoare, despre prietenie, despre loialitate și despre frica de a nu mai fi necesar.
Pentru o jucărie, a nu mai fi folosită nu înseamnă doar plictiseală. Înseamnă pierderea sensului. Jucăriile din Toy Story nu vor glorie, putere sau aventură de dragul aventurii. Ele vor să fie iubite de un copil. Vor să conteze. Iar când copilul crește, întreaga lor existență este pusă sub semnul întrebării.
Lotso este unul dintre cele mai interesante personaje negative din universul Pixar tocmai pentru că nu este rău din senin. El este produsul unei răni.
O jucărie abandonată, înlocuită, care a transformat durerea în control și amărăciunea în tiranie. În el se vede ce se poate întâmpla atunci când iubirea pierdută nu este depășită, ci transformată în ură.
În opoziție cu el, Woody rămâne expresia loialității absolute. Poate uneori încăpățânat, poate uneori incapabil să accepte schimbarea, dar profund fidel unei idei simple: o jucărie aparține copilului ei. Pentru Woody, Andy nu este doar un stăpân, ci centrul unei lumi.
Buzz, Jessie și restul găștii funcționează impecabil pentru că filmul păstrează magia colectivă a seriei. Toy Story nu a fost niciodată doar despre Woody sau doar despre Buzz.
A fost despre o comunitate de jucării, despre o familie improvizată, despre felul în care personalități complet diferite ajung să se completeze. Aici fiecare are locul lui, fiecare contribuie la ritmul aventurii, fiecare aduce umor, emoție sau energie.
Aventura de la Sunnyside este construită aproape ca un film de evadare, cu reguli, ierarhii, alianțe, planuri și momente de tensiune foarte bine dozate.
Dar, dincolo de mecanismul narativ impecabil, adevărata miză este emoțională. Sunnyside promite continuitate, dar oferă o versiune falsă a apartenenței. Jucăriile nu vor doar să fie folosite. Vor să fie iubite.
Apoi vine finalul. Și aici, sincer, Toy Story 3 lovește cu tot arsenalul din dotare. Acolo filmul atinge ceva aproape universal. Fiecare dintre noi a avut un obiect, o jucărie, o cameră, o piesă, un desen, un colț de lume care a însemnat copilărie.
Iar la un moment dat, fără să ne dăm seama, am plecat mai departe. Toy Story 3 ne obligă să ne uităm înapoi și să înțelegem că despărțirea de copilărie nu înseamnă că am pierdut-o complet. Înseamnă că o purtăm altfel.
Ultimele minute sunt de o frumusețe aproape imposibil de contestat. Andy prezentându-i lui Bonnie fiecare jucărie, cu vocea aceea plină de dragoste și nostalgie, este una dintre cele mai emoționante scene făcute vreodată de Pixar.
Un tânăr își ia rămas-bun de la o parte din sine. Iar noi, spectatorii, simțim că nu ne luăm rămas-bun doar de la jucăriile lui Andy, ci și de la propria noastră copilărie.
De aceea, Toy Story 3 nu este doar o animație excelentă. Este o capodoperă despre maturizare. Despre faptul că timpul nu poate fi oprit, dar poate fi întâmpinat cu demnitate. Despre prietenii care rezistă, chiar dacă forma lor se schimbă. Despre iubirea care nu înseamnă posesie, ci generozitate. Despre obiectele mici care ajung să poarte în ele o încărcătură sufletească uriașă.
NOTĂ
Un film care demonstrează că animația poate fi la fel de profundă, matură și emoționantă ca orice dramă live-action. O poveste care începe cu jucării și ajunge să vorbească despre viață, timp, despărțire și iubire.
Te face să râzi, te face să te atașezi, te face să tremuri, iar la final îți rupe sufletul cu o delicatețe aproape perfectă. Toy Story 3 nu închide doar o poveste, ci închide o etapă a vieții. Iar pentru asta, merită fără discuție toate notele de 10 existente pe lumea asta.
Un film care nu spune doar adio jucăriilor lui Andy, ci îi spune adio copilului care am fost fiecare dintre noi.
