Eram în vizită pe la cinema și m-am gândit să văd care-i treaba cu acest film horror – The Ritual, în care apare și Al Pacino.

SINOPSIS

O tânără pe nume Emma Schmidt (Abigail Cowen) devine centrul unei situații înfiorătoare, când manifestările ei bizare trezesc suspiciunea că ar fi victima unei posesiuni demonice.

În ajutorul ei sunt chemați doi preoți catolici cu viziuni radical diferite: părintele Theophilus Riesinger (Al Pacino), un călugăr cu reputație impunătoare în materie de exorcisme, și părintele Joseph Steiger (Dan Stevens), mai tânăr, dar măcinat de frământări interioare și o credință tot mai clătinată.

Izolați într-un convent, alături de sora Rose (Ashley Greene), aceștia trebuie să înfrunte nu doar forțele nevăzute care o asediază pe Emma, ci și propriile umbre lăuntrice.

EXECUȚIE

Aflasem recent de film și recunosc că am fost destul de surprins și, într-o oarecare măsură, entuziasmat – entuziasm datorat, evident, monumentalului Al Pacino.

Hai să fim serioși: cine nu vrea să-l vadă pe Al Pacino pe marele ecran?

Ei bine… filmul mi s-a părut o prăbușire totală.

Problema principală nu e neapărat jocul actoricesc, ci faptul că scenariul nu aduce absolut nimic nou. Trăim într-o eră în care apar, anual, cel puțin două filme horror despre exorcizări – iar de fiecare dată primim fix aceeași poveste.

Rețeta e aceeași ciorbă reîncălzită:

→ Cei din jurul victimei oscilează între ipoteza medicală și cea supranaturală.
→ Se dovedește că avem de-a face cu necuratul.
→ Preotul local e depășit de situație, așa că e chemat „șeful preoților” – eroul în sutană.
→ Încep ritualurile clasice de exorcizare.

Vă sună cunoscut? Da, exact același tip de scenariu pe care l-am văzut prima dată acum 50 de ani, când The Exorcist zguduia cinematografia mondială.

Abia acum realizăm cât de epică a fost capodopera orchestratului William Friedkin. Din ’73 și până azi, n-a mai apărut nimic care să se apropie de forța acelui film.

În cazul de față, demonul e, să zicem, destul de cuminte: mai mârâie, mai vomită un maclavais, mai contorsionează un pic membrele, ba mai bate câte-o măicuță.

În plus, filmul e plictisitor până la epuizare. Scenariul e previzibil până la ultimul cadru. Anticipam fiecare replică, fiecare mișcare. Multe dialoguri inutile. Iar scriitura nu reușește să construiască niciun pic de tensiune reală.

Dar ceea ce m-a obosit cel mai tare a fost stilul de filmare – cu zoom-in-uri și zoom-out-uri bruște, repetitive și complet nepotrivite pentru atmosfera pe care filmul încerca s-o creeze.

Performanțele actoricești sunt… ok. Nimic impresionant.

Al Pacino livrează un rol extrem de standardizat, rigid, fără să-și poată scoate la iveală adevăratele valențe artistice, Dan Stevens pare că încearcă să aducă ceva mai mult, dar nu prea îi reușește.

Abigail Cowen este, totuși, partea cea mai bună a distribuției. Rolul ei e solicitant și chiar convingător – nu cred că e ușor pentru oricine să joace atât de convingător o posedată demonică.

NOTĂ

Un film de la care am știut din start ce se va întâmpla cu fiecare personaj. O poveste care nu vine cu nimic nou, nicio fărâmă de creativitate care să mă prindă în universul său horror.

Se laudă că e bazat pe fapte reale și că ar fi „printre cele mai documentate” filme pe această temă.

Serios? Mai documentat decât The Exorcist sau The Exorcism of Emily Rose?

Per total, o mediocritate ordinară. Nu merită nici mai mult, nici mai puțin decât nota 4.