Cum e asta? O adaptare cinematografică despre ultimele zile din viața celui mai celebru evreu din istorie, adusă pe marile ecrane de către Mel Gibson, care cică-i mare antisemit.

Sinopsis

Ce aș putea să scriu despre această premisă atât de cunoscută?

Filmul prezintă ultimele zile din viața lui Iisus Hristos ( Jim Caviezel ), de la trădarea lui Iuda Iscarioteanul, care l-a vândut pe Învățător pentru 30 de arginți, până evident la marea tragedie de pe Dealul Golgotei.

Totu’ este urmat de arestarea Mântuitorului din Grădina Ghetsimani de către gardienii templului care-l duc în Cetatea Ierusalimului, unde preoții farisei îl condamnă pentru blasfemie, acuzații care-l vor duce la moartea prin crucificare, condamnare adusă de către Împăratul Irod.

Execuție

Mel Gibson a declarat că principalele surse de inspirație pentru film au fost Evangheliile canonice din Biblie, în special Evanghelia după Matei, Evanghelia după Marcu, Evanghelia după Luca și Evanghelia după Ioan.

De asemenea, el a afirmat că s-a inspirat din alte surse religioase și istorice, precum scrierile mistice ale Sfintei Brigitta a Suediei și a lucrărilor unor autori precum Thomas à Kempis și Anne Catherine Emmerich.

M-am tot ferit să văd filmul ăsta, nu din motive legate de religie sau alte lucruri ce țin de acest domeniu spiritual, m-am ferit din cauza vizualului brutal, dar despre asta vorbim puțin mai târziu.

Înainte de toate, țin să precizez că nu sunt o persoană religioasă, nu sunt nici ateu, dar nici foarte religios, mai degrabă spre agnostic, aș spune că e cu dus și întors.

Într-o religie în care Dumnezeu îndeamnă ca femeia să fie sluga bărbatului, care s-au făcut crime în numele acesteia, biserici care au tâlhărit și torturat nevinovați, iar ce-am enumerat până acum, din păcate, se aplică și acum în lumea reală, sau cine știe ce povești care, dacă nu le respecți, ajungi să fii luat la blesteme, atunci, n-am cum să găsesc liniște în așa ceva.

Țin minte și văd chiar și acum comentarii legate de tragedia din Colectiv, sau la tot felul de tragedii – ” Așa a vrut Dumnezeu! „

Așadar, dacă acestea îl portretizează pe Dumnezeu, atunci n-am cum să cred în așa ceva.

Dar, dacă Dumnezeu este reprezentat de o forță spirituală universală, o balanță a binelui și a răului, șansă, noroc, ghinion, o forță a destinului care ne conectează, prin care ajungem mereu să spunem că nimic nu-i întâmplător, karma, ș.a.m.d., ei bine, atunci pot spune cu tărie – Da, cred în Dumnezeu!

Întorcându-mă la film, nu pot să-l consider un film religios, mai ales că producția lui Mel Gibson portretizează mai mult omul Iisus, simplul și bunul tâmplar galilean, și extrem de puțin spre deloc despre Mântuitorul și Făcătorul de minuni.

Mai mult am privit filmul ca o metaforă asupra societății infecte în care cel bun este luat de prost.

O societate unde corupția ucide.

O lume unde mahalaua, ura și scârba sunt adevăratele valori, unde cei intelectuali, drepți și corecți sunt luați în batjocură, mai ales unde cei proști și încuiați se vând ușor pentru niște nimicuri.

Din punct de vedere al tehnicii și al regiei, filmul este briliant, Mel Gibson conferă o atmosferă grea și apăsătoare pentru sufletul privitorului, iar aici mă leg de la coloana sonoră care-i câteodată ca un bocet ce vestește durere, până la cadrele aride și deplorabile din cotloanele tărâmurilor evreiești sau romane.

De asemenea, Mel Gibson ne suflă acel nivel de imersiune, prin care ne transpune în acele vremuri de mult apuse, și mă refer la alegerea regizorală ca replicile actorilor să fie grăite în limba ebraică, latină sau aramaică, conferind producției o mare autenticitate și o demonstrație de forță în ceea ce privește munca de platou.

Băi Ridley Scott, așa se face! Mi-e greu să cred că-i mare filosofie să pui o mână de actori să învețe niște franceză, o limbă foarte des vorbită pe acest pământ, față de aramaică, ebraică sau latină, limbi grăite aproape spre deloc, doar auzite la slujbele religioase

Mult prea multă brutalitate, exagerat de multă…

Într-adevăr, poate nu are acel bolnav vizual al filmelor Cannibal Holocaust, Saw sau Evil Dead, dar pentru mine a fost mult mai devastator decât orice film slasher/horror și indiferent că ești ateu, agnostic sau religios, n-ai cum să rămâi stană de piatră în față la aproape 90 de minute continue de torturi și violențe.

Sunt foarte curios dacă au fost pe bune unele biciuiri date pe spatele lui Jim Caviezel, pur și simplu au fost unele fracțiuni de secundă în care camera era nemișcată și am văzut bucăți de carne smulse din trupul actorului, chiar și așa, efectele practice și elementele ce țin de make-up sunt de-a dreptul înfiorător de bine reușite.

Actoria este monumentală, ar fi redundant să vorbesc despre Jim Caviezel, cel mai probabil a reușit performanța vieții sale, pare foarte umil, foarte vulnerabil, foarte moale, dar foarte puternic și încrezător, și când vorbește cu oamenii, simți atâta bunătate în tonul lui; când este acuzat de blasfemie îi poți simți nevinovăția chiar dacă nu se vorbește nimic

Iar aceleași laude le aplic și pentru Monica Bellucci și a noastră Maia Morgenstein, mama lui Iisus, care oferă o portretizare a durerii universale în care o mamă își vede murind propriul copil.

Notă

Nu cred că trebuie să fii religios ca să apreciezi un asemenea film, în niciun caz așa ceva.

Mi-ar fi plăcut să fie puțin mai pașnic pe nivelul violenței, în plus, mi-aș fi dorit mai multe flashback-uri, în care filmul să confere între durere și dragoste, dar n-am primit asta.

Cel mai probabil, aceasta a fost prima și ultima vizionare, poate doar peste ceva decenii să-l mai revăd, am inimă și suflet și nu pot să mai asist la un asemenea măcel.

Iar la finalul zilei, acest The Passion of the Christ este o capodoperă a geniului Mel Gibson, o poveste despre gunoiul uman și despre uimitoarea iertare și iubire necondiționată a cuiva care a fost rănit și condamnat la moarte.