După ce a băgat spaima în mapamod în urma filmelor The Conjuring, Valak – demonul a cărui întruchipare este o călugăriță, în anul 2018, studio-urile WB decid să vină cu un film dedicat acestei minunate doamne – The Nun.

Sinopsis

Suntem în anul 1952, și îl urmărim pe părintele Burke ( Demián Bichir ), un preot catolic specializat în cercetarea și investigarea fenomenelor paranormale. El este trimis de Vatican în România pentru a investiga sinuciderea misterioasă a unei călugărițe într-o mănăstire izolată. Alături de el se află o novice, sora Irene ( Taissa Farmiga ), care încă nu prea le are cu schemele călugărești. Cei doi trebuie să afle ce s-a întâmplat cu călugărița și să investigheze prezența răului care bântuie mănăstirea.

Ajunși la mănăstire, acolo se confruntă cu întruchiparea diavolului, cu cel mai mare rău existent – Valak.

Execuție

Din start spun – FILMUL ESTE O PRĂBUȘIRE, O CĂZĂTURĂ!

O să încep cu părțile bune ale filmului, nu de alta, dar e una singură, poate una și jumătate, și ca să scăpăm de ea cât mai repede..

Bonnie Aarons face o treabă monstruos de colosală când intră în veșmintele demonului, Da-i-ar ăl de sus sănătate lu’ James Wan când a făcut casting-ul pentru Conjuring 2, alegere mai bună pentru un asemenea rol nu cred că exista. Pur și simplu, femeia asta are nevoie de un simplu machiaj și e direct Valak.

Exact ca în cazul The Exorcist, referitor la demonul Pazuzu, nimic extravagant, nicio mască bombastică sau cine știe ce CGI, doar un banal machiaj și un casting exemplar, atât, și evident talentul respectivului actor.

Doar pura sa prezență face ca sângele să-ți înghețe, nu trebuie să schițeze vreun gest, poți să fi și cel mai mare Terminator de pe lumea asta, să ai 2 metri și 120 de kg, când o vezi, Usain Bolt devine rahat la ce fugă prinzi.
Actoria este ok, dar aici mă leg de distribuția principală, mai exact – Taissa Farmiga și Demien Bichir care oferă performanțe destul de bune, dar nimic special. În rest, pardaf total!

Ce-am spus eu adineauri pare un lucru normal, nu? Eh, acum intrăm în zona roșie, și începem cu ceva clasic – Cretinismul și idioțenia personajelor. Când or învăța acești oameni de film că ne-am săturat de aceste clișee de rahat? Pe bune, păi tu auzi orăcăieli sinistre prin pădure și tu te duci ca boul să investighezi? Vezi o siluetă stranie mergând printr-un castel în care a avut loc o crimă odioasă și te gândești că ce idee mișto ar fi să mergi după silueta fantomatică.

Că tot am zis de castel, acțiunea are loc în România, în Biertan, la Castelul Corvinilor, ce să zic, au băgat burta-n draci administratorii castelului după ce-a ieșit filmul.

Referitor la acest aspect, pe scenariști i-a durut în sabie să facă un minim de efort la capitolul detalii. Mă repet, suntem în anii 50′, iar oamenii din sat, dintr-o pustietate și sărăcie de sat din vârful munților, vorbesc o engleză perfectă, ca să nu mai spun de crâșma lor – Black Bear.

Păi în filmul Dracula regizat de Coppola se vorbește la română de nu se poate, e adevărat, mai pocită, mai stâlcită, dar se vorbește română. Cine mama dracului îl credea pe Vlad Dracul sau mai știu eu ce țărani analfabeți din anii 1400 că vorbeau engleză?

Întorcându-mă la film, nu cred că le era greu să pună măcar un singur om să pocească cinci fraze în limba română, sau să bage un amărât de Google Translate și să schimbe numele barului în Ursul Negru.

În rest, filmu’ este unu’ prost, chiar foarte prost. Pentru mine e prost, evident, poate pentru alții care sunt mai novice în acest gen, poate părea horror. Dar pentru cineva care a văzut destule filme horror, încât să-și dea seama că după ce se încheie muzica vine jumpscare-ul, sau să-și dea seama de viitoarele decizii a personajelor cretine.

Greșesc, cred că după vreo zece filme horror văzute, cineva cred că poate să-și dea seama de mecanismul prin care funcționează aceste filme, chiar nu e nimic complicat.

Finalul filmului este unu’ demențial, nu avem parte de vreo luptă în vrăji, rugăciuni sau crucifixuri, avem parte de o luptă corp la corp, un wrestling cinstit cu Sora Irene și doamna Călugăriță în ring. Ba chiar filmul se transformă într-o comedie, mai ales când intră în scenă prea chipeșul Frenchie căruia îi balele după Irene, și pe lângă asta, e și al naibii de enervant.

Notă

Cam asta iese când îți bați joc de un asemenea personaj negativ, de entitatea asta super șmecheră, și când scenariștii sunt prea obosiți la minte pentru a mai face niște translate-uri sau să aducă niște lucruri originale, niște jumpscare-uri originale, fără a mai apela la Conjuring 2, pentru că, unele elemente legate de Călugăriță, sunt luate cu Copy-Paste din a doua parte a seriei The Conjuring.

Asta se întâmplă când nu-l ai pe James Wan la cârma unui asemenea film..