După 9 ani de la apariția legendarului Lotr: The Return of the King, marele Peter Jackson se punea de o altă mare trilogie, de data asta una prequel – The Hobbit.

Iar totul începe prin filmul de deschidere, The Hobbit: An Unexpected Journey.

SINOPSIS

Filmul urmărește aventurile neașteptate ale lui Bilbo Baggins (Martin Freeman), un hobbit liniștit din Comitat.

Viața lui Bilbo ia o întorsătură surprinzătoare când Gandalf ( Ian McKellen ), un vrăjitor înțelept și misterios, îl recrutează să se alăture unei companii de 13 gnomi conduse de Thorin Oakenshield ( Richard Armitage ).

Scopul lor este de a recupera regatul pierdut, Erebor, fosta lor casă, o cetate de aur aflată acum sub controlul temutului dragon Smaug.

Pe parcursul călătoriei lor periculoase, Bilbo și tovarășii săi întâlnesc tot felul de creaturi misterioase, aliați, dușmani, traversând peisajele feerice ale universului creat de Tolkien.

EXECUȚIE

O spun din start că nu am fost și nu o să fiu vreodată impresionat de această trilogie, totuși, nu ai cum să-mi faci o trilogie de aproape 10 ore dintr-o carte subțire.

Prin această trilogie, Peter Jackson a reușit să-i egaleze performanțele lui George Lucas, adică : O trilogie care la orice secundă din această viață se bate la titlul de cea mai bună trilogie din istoria cinematografiei, și o trilogie prequel cam slăbuță.

Revenind la filmul de față, vin cu următoarele puncte :

Este un film cu adevărat slab? Nu, în niciun caz!

Îl simți ca pe un film din universul lui Tolkien? Absolut!

E la nivelul unuia dintre filmele din trilogia originală? Ei bine, niciodată în viața asta sau cea de apoi, niciun film din trilogia Hobbit nu o să fie nici măcar la 20% din grandoarea unuia dintre filmele The Lord of the Rings. 

În primul rând, dacă în trilogia originală am avut parte de poate cea mai spectaculoasă și perfectă demonstrație de efecte practice din istoria cinematografiei, niște elemente care ofereau o naturalețe producției, ei bine, din păcate, acest Hobbit se simte ca unu’ fals.

Deși în continuare avem parte de niște cadre cu adevărat spectaculoase din Noua Zeelandă, totuși, sunt foarte multe cadre în care se observă că totul are loc între niște pereți de green screen, iar pe lângă locații realizate cu ajutorul computerului, mă refer și la arme, creaturi sau unele personaje.

Pe scurt, marea plângere este că există mult prea mult CGI, care într-adevăr, arată fabulos și mirific, dar vorba aia : Când e prea mult, strică!

De asemenea, mișcarea de cameră este una extrem de haotică și mult prea dinamică, având niște mișcări specifice unui joc video, reușind ca filmul să devină lipsit de orice autenticitate.

În al doilea rând, personajul lui Bilbo nu este construit așa cum trebuie, mai exact, în carte, narațiunea se desfășoară doar prin ochii lui Bilbo, conexiunea dintre spectator și poveste fiind mult mai strânsă, ca să nu mai spun că descoperim și trăirile protagonistului, mai exact frica, dorul de casă, anumite slăbiciuni.

Aici, au fost câteva momente în care Bilbo a lipsit cu desăvârșire.

Înțeleg că vorbim despre adaptarea unei opere, mai ales că am și citit Hobbit-ul, asta acum mulți ani și consumând respectivul material sub ochii unui copil, deci cu siguranță acum dacă aș citit aș primi cu totul altă experiență.

Dar în comparație cu filmele precedente, am constatat o mare discrepanță la capitolul ton, dacă în trilogia originală am avut parte de un ton sumbru, întunecat, serios, în care pericolul pândea la orice pas, acum, filmul a fost unu’ mult mai colorat, mai zurliu, mai amuzant și mai vesel.

Din ce m-am documentat, Peter Jackson chiar a schimbat puțin tonul și viziunea asupra materialului sursă, și-n plus, erau discuții cum că Guillermo del Toro ar fi fost numit la cârmele regizorale ale acestei trilogii.

Tare curios aș fi fost să văd o trilogie marca Tolkien regizată de Del Toro, cert e că ar fi fost o trilogie extrem de întunecată și inedită.

Ritmul e la fel de lent ca celelalte producții, ceea ce nu-i deloc o problemă, gaura vine la modul cum îmi desfășori timpii, și să-mi fie cu iertare, au fost unele momente de mă apucaseră somnu’ în fața ecranului, n-ai cum să-mi oferi o jumătate de oră în care tot ce se întâmplă este să se mănânce și să se bea la o masă.

Totuși, acțiunea este distractivă și palpitantă, cel puțin pe acest palier nu s-a pierdut din savoare, și aici mă refer fie la aventuri periculoase prin păduri sau peșteri, fie la niște joculețe între protagonist și un personaj prețios din vechea trilogie.

De asemenea, ne reîntâlnim cu foarte multe personaje din trilogia originală, așa că filmul lovește bine și la capitolul nostalgie, dar chiar și așa, la un moment dat parcă era prea mult.

Însă, punctul forte este reprezentat de coloana sonoră compusă de Howard Shore, care aici, fie se joacă cu niște orchestrații noi, fie cu niște rearanjamente ale vechilor teme muzicale din trilogia supremă.

NOTĂ

Nu-i un start rău, dar nici vreun start extraordinar, îi lipsește complet magnitudinea primei trilogii, ca să nu mai zic că-i lipsește și un antagonist sonor.

Repet, când adaptezi o carte subțire într-o trilogie mamut sigur n-are cum să iasă ceva perfect, și da, își au rost comparațiile cu vechile producții, doar vorbim despre același autor sursă și aceiași producători de film.

E un film decent, dar foarte prost aranjat, care mi s-a părut că nu a știut cum să-ți capteze atenția și emoțiile așa cum ar fi trebuit să o facă.

Totuși, îi acord un 7 cu indulgență și țin pumnii strânși pentru următoarea parte care sper să fie la un nivel superior.