AppleTV+ a azvârlit pe 2025 un film de acțiune – The Gorge.

SINOPSIS

Filmul îi are în centrul său pe Levi ( Miles Teller ) și Drasa ( Anya Taylor – Joy ), doi lunetiști de top, angajați într-o misiune misterioasă, dar și extrem de letală.

Aceștia sunt angajați ca timp de 1 an de zile să aibă sub observație o zonă secretă unde fiecare va fi cazat într-un turn de observație, însă aceștia sunt despărțiți de o prăpastie extrem de adâncă.

Pe scurt, scopul misiunii este ca zona să fie intactă, ca ceva sau cineva să nu iasă din acel hău care ascunde o groază de mistere întunecate.

EXECUȚIE

Băi, nene!?!? Ce naiba a fost în capul celor de la AppleTV+ care au lansat filmul direct pe streaming?

Păi filmul ăsta ar fi fost succes financiar – Subiect perfect de popcorn movie, distribuție genială, acțiune mișto și o mică povestioară romantică.

Ca să nu mai zic că filmul este regizat de Scott Derrickson – un regizor pe care-l simpatizez maxim (regizor pentru : Doctor Strange, The Exorcism of Emily Rose sau Sinister ).

Filmul începe într-un ritm foarte lent, se axează mai mult pe construcția personajelor și pe conturul acelui nucleu unde gravitează povestea, adică respectiva prăpastie.

Movie Review: 'The Gorge' | Funk's House of Geekery

N-am să mint, mă plictisisem puțin când vedeam cum filmul se deplasează într-un ritm al melcului, dar totu’ se schimbă când cele două personaje încep să facă cunoștință.

Ideea a fost extrem de drăguță și mai ales prin modul în care aceștia comunicau, plus că, între ei va începe și o poveste amoroasă.

Da, domne! Asta este o poveste de dragoste pe gustul meu, nu cu drogați și prostituate sau cu infractori, și știu că „ este și ei oameni ”, dar n-am cum să rezonez cu astfel de indivizi, mai ales când nici respectivele sentimente de dragoste nu-i schimbă-n bine și-i reabilitează într-un mod mult mai plăcut.

Altceva aici, niște oameni frumoși, buni la suflet, cu greutăți sufletești – Niște oameni cu care am putut să rezonez.

Actoria nu rupe norii, amândoi au o chimie savuroasă și cam atât, totuși, vorbim de un monster movie, nu-i vreun subgen cinematografic care să necesite mușchii actoricești.

Apple Miles Teller-Anya Taylor Joy The Gorge sets streamer record

Mi-a plăcut să-mi văd actorii preferați din generația tânără, un Miles Teller care pentru un moment în film se întoarce la rolul din Whiplash și mult prea adorabila, superba și frumoasa Anya Taylor – Joy ( a doua mea soție după Natalie Portman ).

Cât despre Miles Teller, probabil, noul Tom Cruise al filmelor de acțiune, cel puțin eu așa îl simt – Doamnelor și domnișoarelor, aveți la ce să vă clătiți ochii, vizionare plăcută!

De asemenea, și Anya Taylor – Joy se întoarce puțin la rolul din Queen`s Gambit.

Acțiunea este extrem de satisfăcătoare, hoarde de creaturi lichidate cu cele mai șmechere arme posibile și imposibile : cuțite, pistoale, mitraliere, snipere, aruncătoare de flăcări, elicoptere, drone, ce vreți și ce nu vreți.

Din punct de vedere vizual, filmul se menține destul de bine, aș spune că stă mai bine pe momentele în care este noapte sau fie când coborâm în hău, fie când vorbim despre aspectul creaturilor.

Din păcate, mi se pare că stă un pic slăbuț pe partea de cadre pe zi lumină, acolo observându-se clar că avem parte de ceva fals.

NOTĂ

Dacă ar fi să numesc și niște părți slabe :

  1. Explicația oarecum puerilă legată de misterul acelei gropi și tot ce s-a întâmplat și întâmplă pe acolo, adică, cred că s-ar fi putut ceva mai mult din acest punct de vedere.
  2. Lipsa unei lovituri emoționale, cred că ar fi putut fi strecurat un moment de genu’, dar cum am spus și mai devreme, faptul că am primit o poveste de dragoste drăguță și pe placul meu e arhisuficient pentru mine.

Per total, un film cu de toate, chit că nu-i original, dar măcar oferă 2 ore de distracție și asta-i tot ce contează.

 

Number 8 Generic gradient fill icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Resize text-+=