The Devil Wears Prada 2

După 20 de ani de la The Devil Wears Prada 1, iată că a venit și continuarea.

Hai să vedem ce-au mai făcut personajele noastre care dau ora exactă în modă.

SINOPSIS

The Devil Wears Prada 2 continuă povestea din lumea modei de elită, readucând-o în prim-plan pe redutabila Miranda Priestly (Meryl Streep), care încearcă să își mențină influența într-o industrie aflată într-o continuă transformare.

Într-un context dominat de schimbări rapide și de presiuni economice, Miranda se confruntă cu noi provocări care îi pun la încercare autoritatea.

De cealaltă parte, Emily Charlton (Emily Blunt), fostă asistentă devenită o figură influentă în industrie, ocupă acum o poziție cheie într-un conglomerat de lux, ajungând să joace un rol important în noile dinamici de putere.

Între aceste două lumi reapare și Andrea „Andy” Sachs (Anne Hathaway), care, după ce a părăsit universul revistei Runway, și-a construit propria carieră în jurnalism.

EXECUȚIE

Cine a apreciat prima parte va aprecia 100% și acest film. E același film? Să zicem, doar că cel mai important aspect este că este foarte bine ancorat în timpurile noastre.

Aici chiar pot spune că este o continuare necesară, în sensul că e interesant să vedem cum totul s-a schimbat în mai toate industriile, datorită tehnologiei care evoluează galopant. Doar că, în contextul filmului, există și un „din cauză”.

Presa scrisă, odată reper de autoritate și rafinament, începe să piardă teren în fața unui flux continuu de conținut rapid și accesibil. Contează cine postează primul, cine are mai multă vizibilitate. Accentul nu mai pică pe analiză, ci pe reacția efectivă.

Reacțiile publicului sunt acum excitate de bârfe, can-can, tabloide și alte subiecte superficiale.

Ca exemplu rapid: care material credeți că va face mai multe vizualizări și va genera mai multe reacții?

• O recenzie bine scrisă la noul film în care actorul cunoscut X joacă?
• SAU un can-can în care acel actor face declarații despre cât de populare sunt opera sau baletul, despre cât de tânără este iubita lui, dacă este votant Trump sau Kamala ori dacă ața de la chiloții iubitei este pusă pe stânga sau pe dreapta?

Revenind la film în sine, practic nu vorbim despre o Miranda depășită, ci despre una confruntată cu o lume care nu mai funcționează după regulile ei.

Este un personaj forțat să se adapteze, să negocieze și să își regândească poziția într-un sistem care nu mai poate fi controlat în totalitate. Deci, am putea spune că vorbim despre ce înseamnă să te adaptezi.

Dacă în primul film Miranda era un dictator incontestabil, un adevărat „diavol” care nu cunoștea limite, aici vedem o versiune mai nuanțată, un personaj care începe să simtă schimbarea și să înțeleagă că autoritatea absolută nu mai este garantată, un diavol care își cam pierde din coarne.

În rest și în mare parte, acest sequel funcționează pe rețeta primei părți. Așadar, cine a apreciat prima parte cu siguranță o să îi placă și aceasta.

Deci da, și acesta atacă foarte mult partea de mediu corporatist, comportamentele toxice de acolo și, mai ales acum, jocurile de putere și rivalitatea marilor companii.

Pe plan vizual, filmul este excelent. Este colorat, viu, electrizant, mai ales atunci când mergem la Milano, una dintre marile locații unde se dă ora exactă în modă.

Dar chiar și până atunci, totul gravitează, bineînțeles, în jurul vestimentațiilor, unele mai elegante, altele mai excentrice. Cât despre cum sunt realizate, ar fi redundant să discut despre așa ceva. Cert este că Oscarul pentru costume este ca și câștigat.

Muzica este mai mereu constantă, alertă și plină de ritm. Toată orchestrația reușește să te teleporteze cu totul într-o lume a extravaganței și a tot ce ține de fashion.

Cât despre distribuție, toată lumea spune că este mai mult un film pentru femei. Eu n-aș spune asta. Acum, pe bune, ce bărbat ar refuza un film în care în distribuție se află cele mai frumoase femei de la Hollywood?

Meryl Streep rămâne centrul de greutate.

Dacă în prima parte domina printr-un control aproape intimidant, aici putem observa o mașinărie de război care a mai ruginit din anumite puncte de vedere, și nu mă refer la fizic. Vedem o Miranda mai fragilă, plină de slăbiciuni și care în sfârșit cunoaște frica.

Ca o scurtă paranteză: vai de viața și de zilele mele, cât de frumoasă poate fi Meryl Streep la 76 de ani! Incredibil cât de frumos a putut îmbătrâni.

Emily Blunt vine cu o energie complet diferită față de prima parte. Emily Charlton nu mai este asistenta sarcastică din umbră, ci o prezență sigură pe sine, cu replici mai tăioase decât o sabie, dar cu o greutate mult mai solidă în spate.

Anne Hathaway este echilibrul. Se vede că Andy este un personaj uns cu toate alifiile, care a trecut prin iad și care știe cu ce se mănâncă această industrie. Jocul ei este mai temperat, mai interiorizat și aș spune că nu cade niciodată în extreme.

Anne Hathaway, femeia care a descoperit elixirul tinereții, absolut neschimbată de 20 și ceva de ani.

Stanley Tucci, în rolul lui Nigel, este preferatul meu. Mă regăsesc complet în el. Mereu ironic, relaxat, dar precis, care vorbește puțin, dar corect. Într-o lume a ambițiilor și a controlului, Nigel rămâne singurul care pare că înțelege jocul fără să fie consumat de el.

NOTĂ

Aidoma primei părți, îmi place foarte mult că, deși este un film destinat mai mult femeilor, nu este executat într-un mod atât de extrem și de complex încât un bărbat paralel cu moda, precum mine, să își zboare creierii.

Este un film foarte lejer, simpatic, amuzant, dar și cu multă carne pe os, mai ales că de data aceasta acțiunea este ancorată în timpurile noastre.

Dacă primul film era despre intrarea într-un sistem dominat de reguli dure, acesta pare să fie despre supraviețuirea într-un sistem care nu mai respectă aceleași reguli.

Mi-a plăcut mult acest film. Așa că ofer o notă corectă și cinstită de 8.