Street Fighter

Pare-se că e anul jocurilor video de tip fighter.

După distractivul Mortal Kombat II, iată că a venit momentul ca Street Fighter să primească o nouă șansă în cinema.

SINOPSIS

Acțiunea se desfășoară în anul 1993 și îi urmărește pe Ryu (Andrew Koji) și Ken Masters (Noah Centineo), doi luptători extrem de talentați, cândva prieteni apropiați, dar ale căror drumuri s-au despărțit în urma unor conflicte din trecut.

Viețile lor iau o întorsătură neașteptată atunci când misterioasa Chun-Li (Callina Liang) îi recrutează pentru a participa la World Warrior Tournament, o competiție internațională care reunește unii dintre cei mai puternici și periculoși luptători ai lumii.

Însă ceea ce pare inițial o competiție menită să desemneze cel mai puternic luptător ascunde o conspirație mult mai periculoasă, orchestrată din umbră de maleficul M. Bison (David Dastmalchian).

EXECUȚIE

Filmul este executat prin două maniere:

Prima este cea animată, care se ocupă de trecutul poveștii și, mai ales, de originile personajelor, iar cea din prezent prin live-action, cea pe care o vedem și din trailere.

Scurt și la obiect: maniera animată este genială! Este aproape emoționantă, este distractivă și încărcată de niște lupte cu adevărat epice în care, atunci când abilitățile personajelor sunt executate, distrugerile sunt de proporții de neimaginat.

De asemenea, tonul acestei narațiuni este extrem de serios, sumbru și întunecat, ba chiar rating-ul ei este și destul de violent.

Însă când intrăm în zona live-action, ei bine, lucrurile se prăbușesc imediat, acest segment fiind și cel principal, evident.

Dar hai să o luăm cu părțile pozitive.

În primul rând, alegerile de casting sunt absolut geniale! Și nu exagerez când spun că ai impresia că cineva a luat personajele direct din jocurile video și, prin cine știe ce vrăjitorie, le-a transpus în realitate.

De la fizionomii și constituții fizice până la costume și întreaga prezență scenică, asemănările sunt de-a dreptul uluitoare. Ce să mai, din punctul acesta de vedere, echipa responsabilă de casting și de caracterizarea vizuală a personajelor merită toate aplauzele!

În al doilea rând, tot în strânsă legătură cu distribuția, majoritatea personajelor au un lipici extraordinar la public!

Fie că vorbim despre carismă, aroganță, eleganță, umor sau șarm, fiecare își etalează propriile trăsături într-o manieră savuroasă. Cert este că majoritatea sunt al naibii de mișto!

Și, nu în ultimul rând, mi-a plăcut foarte mult paleta cromatică a filmului, care îi conferă o identitate vizuală excentrică, psihedelică și extrem de dinamică, aidoma jocurilor video de pe console.

Avem o adevărată explozie de culori, contraste puternice și o estetică aproape caricaturală, dar care se potrivește de minune cu universul Street Fighter.

Și ca bonus: o coloană sonoră excelentă, formată din cele mai șmechere hit-uri ale anilor ’80 și ’90.

Sigur, există și momente în care CGI-ul mai dă chix, iar anumite efecte digitale par insuficient finisate, însă, per ansamblu, nu consider că avem de-a face cu un departament căruia să-i adresez critici virulente.

În rest, totul se prăbușește la nivel de regie și scenariu.

Chiar atât de dificil o fi să scrii asemenea personaje fără să duci caterinca și caricaturalul la cote absolut ridicole?

Repet, înțeleg foarte bine că o bună parte dintre ele sunt, prin însăși natura universului Street Fighter, niște caricaturi ambulante, dar asta nu înseamnă că trebuie să-ți bați joc de ele și să le transformi în niște parodii ale propriilor identități.

Vorbim despre luptători care, cel puțin în teorie, ar trebui să inspire forță, pericol, sânge rece și respect. Numai că, în locul unor adversari redutabili, primim mult prea des niște clovni numai buni de angajat la Circul Globus!

Iar umorul acesta dus la extrem nu se limitează doar la construcția personajelor, ci își face simțită prezența și în firul narativ principal.

Mult prea multe momente cu un potențial dramatic și emoțional considerabil sunt pur și simplu sabotate de o cavalcadă de glume cu care, probabil, tata a fost dat afară de la grădiniță când era mic.

Nu v-am zis mai nimic de acțiune. Păi, tocmai că nu prea există. Înțeleg că avem nevoie de o coloană vertebrală a poveștii, dar asta nu înseamnă că trebuie să-mi servești zeci de minute întregi de drame existențiale și să-mi livrezi vreo 10-15 minute adunate de acțiune.

Repet, am venit la un asemenea film pentru a mă distra și a vedea lupte în care juliturile și fracturile zburdă pe ecran, nu să asist la drame epice, că pentru asta apelez la The Tree of Life.

Mai ales că ai niște personaje geniale care merită exploatate la potențialul maxim.

Ca de exemplu, Chun-Li, jucată de Callina Liang, este fabuloasă! E feroce și puternică, e inteligentă, e sexy, ce să mai, e personajul ideal! REPET, E GENIALĂ!

De asemenea, actrița s-a pregătit intens timp de luni în șir în sala de forță, acumulând masă musculară, coapsele au crescut cu 6,5 cm, ba chiar a încercat să filmeze cât mai mult fără dublură de cascadorii.

Iar la final, în materie de spectacol marțial, rămâi cu ea cu doar vreo 5 minute adunate de luptă.

Ryu și Ken Masters, la fel, un duo extrem de mișto la prima vedere, însă exploatați în cel mai prost mod cu putință. Relația dintre ei, pentru o bună bucată de timp, sincer, e cam o parodie prăjită.

Pe plan actoricesc nu am prea multe de comentat, distribuția încearcă să-și facă treaba cât de bine poate.

Însă, mă repet pentru a nu știu câta oară, poți să ai cea mai iconică distribuție din istorie, dacă scenariul și, mai ales, regia sunt praf și pulbere, atunci toți vor juca în stil lemn, indiferent de numele lor.

NOTĂ

Avem un casting aproape dumnezeiesc, personaje extrem de carismatice, o estetică vizuală excentrică, o coloană sonoră savuroasă și un univers care ar fi putut livra un spectacol marțial de proporții colosale.

Numai că toate aceste bile albe sunt îngropate sub o regie neinspirată, un scenariu șubred și o avalanșă de glume infantile.

Și poate cea mai mare dezamăgire este tocmai faptul că filmul pare să uite ce ar trebui să reprezinte principala sa atracție: luptele! Pentru numele lui Dumnezeu, se numește Street Fighter, nu Street Comedian!

Nu este un dezastru cinematografic și nici un film complet lipsit de farmec, dar este o producție care își irosește cu o nonșalanță aproape revoltătoare propriul potențial.