2 nominalizări la Premiile Oscar.
Dăm de propunerea Spaniei la Premiile Oscar, aceștia mizând pe opera lui Oliver Laxe — Sirât.
SINOPSIS
În inima deșertului marocan, acolo unde nisipul se întinde la nesfârșit sub un soare nemilos, un grup de tineri europeni a organizat o petrecere techno clandestină.
În acest univers efemer de beat-uri și pulsiuni pătrunde Luis (Sergi López), un bărbat trecut de prima tinerețe, însoțit de fiul său adolescent, Esteban, și de un cățel nedespărțit de ei.
El nu caută extazul nopții, ci o urmă a fiicei sale dispărute, Mar, despre care crede că s-ar putea ascunde printre miile de tineri veniți din toate colțurile Europei. Împarte fotografii, întreabă, imploră, dar zadarnic.
Disperarea lui Luis e mai puternică decât orice primejdie: pornește cu vechea sa dubă în urma lor, cu fiul și cățelul alături, într-o călătorie plină de pericole.
Iar alături de ei se află și un grup numeros de petrecăreți.
EXECUȚIE
O spun din start: îmi e foarte greu să explic filmul. Nu că ar fi vreo mizerie, nici vorbă de așa ceva, ci a fost mult prea abstract pentru gusturile mele și, mai ales, pentru intelectul meu. RECUNOSC!
Filmul este prezentat ca un thriller, însă acesta este doar un pretext, pentru că nu e vorba despre o căutare plină de răsturnări de situație și încâlceli, ci despre un road movie meditativ, despre o călătorie a durerii și cum tragedia te transformă.
Așadar, ceea ce urmează nu este însă ceea ce ne-am aștepta. Firul narativ se destramă treptat, iar ceea ce părea un thriller despre o căutare disperată se transformă într-o meditație vizuală și sonoră asupra fragilității umane.
Termenul de Sirât (sau As-Sirāt) provine din limba arabă și se referă la un pod întins peste iad, care leagă lumea aceasta de Paradis. Aici nu avem niciun pod. Cred că mai degrabă deșertul este această punte între lumea noastră și cea de dincolo.
Iar de aici survine și pericolul care bântuie fiecare dună a deșertului marocan: tocmai că nu știi de unde poate să vină beleaua. Personajele se află la marginea prăpastiei dintre viață și moarte în permanență.
De fapt, chiar deșertul este un personaj în sine.
O altă temă pe care cred că am receptat-o este cea a libertății. Petrecerile din deșert, dezlănțuite în decibeli infernali, reprezintă forma de libertate a personajelor, acel loc unde sistemul opresiv nu a ajuns și pot trăi așa cum își doresc.
De asemenea, avem foarte multe personaje cu dizabilități, iar așa cred că e o metaforă — mai exact, o simbolistică ce se referă la sistemul diabolic care le-a furat ceva, o parte din ei. Practic, nu am discuta despre un handicap fizic, ci unul al sinelui, al libertății.
Dacă prima parte a filmului construiește încet, aproape meditativ, această lume și relațiile dintre personaje, partea a doua lovește cu o violență emoțională devastatoare, iar de aici nu mai zic nimic, că intru în zona de spoilere.
Din punct de vedere tehnic, Sirât este o capodoperă a simțurilor. Colaborarea dintre directorul de imagine Mauro Herce, partenerul fidel al lui Laxe, și compozitorul Kangding Ray creează o experiență audiovizuală hipnotică.
Filmul a fost turnat pe peliculă Super 16 mm, o alegere care conferă imaginii o textură granulată, organică, perfect potrivită pentru peisajele aride ale Saharei.
Herce surprinde măreția copleșitoare a deșertului — acele cadre lungi, contemplative, de parcă m-aș uita la o variantă modernă a epopeii Lawrence of Arabia.
Coloana sonoră semnată de Kangding Ray este însă inima care pulsează în tot acest peisaj. Muzica techno nu este un simplu fundal, ci un personaj în sine.
Bass-ul profund și ritmurile hipnotice creează o stare de transă care alternează între extazul colectiv al petrecerii și teama tensionată a drumului prin pustiu.
Actoria este foarte bună. Una dintre cele mai îndrăznețe decizii ale lui Laxe a fost să construiască distribuția aproape exclusiv din actori neprofesioniști, descoperiți prin castinguri stradale.
Sergi López este singurul nume consacrat și oferă o interpretare remarcabilă prin intensitatea sa tăcută. Alături de el, tânărul Bruno Núñez reușește să fie la fel de convingător în rolul fiului, un adolescent marcat de o maturitate forțată de circumstanțe.
NOTĂ
Nu pot să găsesc puncte slabe ale filmului, dar nici nu pot să-l onorez cu o notă excepțională, asta pentru că filmul ăsta mi-a oferit o stare confuză. Nu știu de unde să-l apuc.
E un film al naibii de profund, dar și foarte enervant în același timp, din punct de vedere filosofic și al modului în care și cine poate să-l interpreteze așa cum trebuie.
Dar cert e că, din punct de vedere tehnic, filmul este magistral.
Nu e o notă de 6 absolută, ci una confuză. Un lucru e clar: e genul de film care merită niște revizionări pentru a înțelege mai bine această poveste.
