Regizorul John Carney ne invită la un film muzical orchestrat pe străzile Dublin-ului – Once.

Sinopsis

Filmul urmărește povestea unui muzician stradal ( Glen Hansard ) în Dublin, un artist talentat dar necunoscut, care își câștigă existența reparând aspiratoare în magazinul tatălui său.

Însă, viața lui se schimbă când întâlnește o tânără imigrantă cehă ( Markéta Irglová ), o pianistă talentată, dar prinsă în constrângerile vieții de zi cu zi, lucrând ca vânzătoare de flori și ca menajeră pentru a-și întreține familia.

Pe parcursul filmului, cei doi se conectează prin muzică, împărtășindu-și poveștile, speranțele și visele. În timp ce colaborează la cântece, se dezvoltă o relație profundă între ei, însă este una plină de nuanțe și subtilități.

Execuție

Acest Once nu este de vreo mare complexitate filosofică, ba chiar, este un film extrem de banal din toate punctele de vedere, dar este un film cu multă inimă și suflet.

Povestea filmului se concentrează pe întâlnirea întâmplătoare dintre un muzician irlandez ( Hansard ) și o imigrantă cehă ( Irglová ) pe străzile Dublin-ului, nimic mai simplu. Interacțiunea lor inițială este modestă, dar curând descoperă o conexiune profundă prin muzica lor. Filmul urmărește evoluția relației lor, dar face acest lucru într-un mod subtil și realist.

De asemenea, vorbește și despre urmărirea visurilor și a aspirațiilor. Ambii protagoniști sunt personaje care aspiră la ceva mai mult în viață, fie că este vorba de succes muzical sau de un viitor mai bun.

Filmul explorează dificultățile și sacrificiile necesare pentru a urma aceste visuri, oferind o perspectivă realistă asupra provocărilor și obstacolelor întâmpinate în acest proces.

Nu există momente dramatice exagerate sau clișee romantice; în schimb, filmul oferă o fereastră în viața de zi cu zi a personajelor, cu luptele și speranțele lor.

John Carney a venit cu o idee briliantă de a servi un film cu niște nume aproape necunoscute, și chiar dacă vorbim despre niște ” anonimi ” , aceștia aduc un nivel de autenticitate rar întâlnit în filmele muzicale.

Actoria se prezintă foarte bine, conexiunea dintre cei doi protagoniști este extraordinară, aici avem parte de două suflete rătăcitoare, ambele care suferă din dragoste, iar destinul a făcut cumva ca cei doi să se întâlnească.

Aici, fiecare melodie servește nu doar ca moment de divertisment, ci și ca un mijloc prin care personajele își exprimă gândurile, sentimentele, sau emoțiile, felul prin care-și povestesc viețile, acesta este modul lor de comunicare.

Vă vine să credeți sau nu, avem parte de un film de Oscar, fiind câștigător la categoria Cea mai bună Melodie – Falling Slowly.

Și că tot am adus în discuție departamentul muzical, Once ne oferă o coloană sonoră excepțională, absolut toate piesele sunt senzaționale, și-au reușit să mă treacă prin toate stările posibile.

Iar pentru cineva ca mine, care mai și cântă la chitară, unele piese mi-au mers direct la suflet, ca să nu mai zic că Folling Slowly sau When Your Mind’s Made Up se află în playlist-ul meu ascultat zilnic.

Tehnic, stilul cinematografic al filmului este la fel de simplu și eficient ca și povestea sa, John Carney alege un stil de filmare veritabil, care se simte, aș spune, aproape documentar în natura sa. Camera mobilă și cadrele lungi ne face să simțim că facem parte din acea lume a personajelor.

Filmul explorează ideea de a rămâne fidel propriilor valori și aspirații într-o lume care adesea valorizează succesul comercial și celebritatea mai presus de integritatea artistică. Această temă este în mod particular evidentă în modul în care muzica este folosită în film – nu ca un instrument pentru glorie sau recunoaștere, ci ca o formă sinceră de auto-exprimare.

Finalul filmului m-a emoționat puțin, acesta terminând cu o notă de speranță, dar și cu un sentiment de ceea ce ar fi putut dacă. Această dualitate reflectă realitatea vieții, în care deciziile și relațiile nu sunt întotdeauna simple sau definitive, și unde speranța și regretul pot coexista.

Notă

Ca un mic minus, mi-ar fi plăcut ca finalul să fie unu’ cu deznodământ mai clar, dar am și înțeles foarte bine acea notă de – Ce ar fi fost dacă?

Astea sunt cele mai frumoase filme – Cele banale dar care au inimă și suflet, și Once îmi respectă acest ” standard „.

Acest film, prin simplitatea sa dezarmantă și prin profunzimea sa emoțională, ca să nu mai zic despre orchestrațiile muzicale, acesta reușește cu măiestrie să capteze esența pură a artei, dragostei și a aspirațiilor umane.

Într-o lume în care extravaganța și superficialitatea adesea domină, Once strălucește ca un far de speranță, amintindu-ne că, uneori, cele mai simple povești sunt cele mai profunde, iar muzica este cu adevărat limba universală a sufletului uman.