Iată că avem parte și de unu’ dintre cele mai așteptate filme ale anului – Mickey 17, regizat de titanul cineast – Bong Joon-ho.

SINOPSIS

Filmul urmărește povestea unui „ Dispensabil ” – un individ desemnat să îndeplinească cele mai periculoase misiuni într-o colonie spațială, având conștiința reîncărcată într-un nou corp de fiecare dată când moare.

Mickey Barnes ( Robert Pattinson ), protagonistul, este al șaptelea dintr-o serie de clone create pentru a susține eforturile colonizării planetei înghețate Niflheim.

De menționat, că la cârma acestei operațiuni este tiranul lider politic, Kenneth Marshall ( Mark Ruffalo ), alături de soția sa, Ylfa ( Toni Collette ).

Pe măsură ce trece prin numeroase morți și renașteri, Mickey începe să-și pună întrebări despre identitatea sa, despre natura existenței sale și despre cât de dispensabil este cu adevărat.

Problema apare când Mickey17 supraviețuiește unei misiuni din care trebuia să nu se întoarcă și descoperă că Mickey18 a fost deja creat pentru a-i lua locul.

Astfel, cei doi Mickey se trezesc într-o situație periculoasă, într-o colonie unde resursele sunt limitate și unde existența a doi indivizi identici ar putea destabiliza ordinea fragilă a comunității.

EXECUȚIE

Trebuie să recunosc, sunt extrem de dezamăgit de acest film, mai ales că aveam așteptări uriașe și asta datorită lui Bong Joon-ho ( Top 10 regizori favoriți în cartea mea ).

Iar după eșecul lui Chloé Zhao cu proiectul Eternals, avem dovada că Oscarul dăunează grav regizorilor de filme indie / artistice, că și aici, Bong Joon-ho se detașează complet de artisticul și de intelectualul din filmele sale precedente și avem parte de un film 100% comercial.

Avem parte de o mulțime de elemente satirice, exact ceea ce-i place regizorului, mai ales că acestea sunt de ordin politic, un politic cât se poate de actual, doar că problema intervine că totul este livrat direct în fața ta, fără nicio subtilitate.

O să vedeți, mai ales prin personajul lui Mark Rufallo care portretizează o caricatură a unei demente administrații de peste ocean, pluuuuus, avem și niște trimiteri la un regim apus.

Hai că o să spun direct : Republicanii vor face spume la gură când îi vor vedea interpretarea lui Mark Rufallo, care-i o combinație caricaturală între Trump și teribilistul de Elon Musk.

Plus că avem trimiteri și la acel regim apus pe care l-a avut în frunte pe acel pictor elvețian, nu de alta dar personajul lui Mark Rufallo este cam ahtiat pentru rasa superioară, iar cei care sunt considerați inferiori și infecți ar trebui să fie incinerați.

Repet, asta este marea problemă a scenariului, totu’ îți este livrat mult prea direct și în față, fără ca spectatorul să-și pună mintea la contribuție și să-și înceapă propriile dezbateri în minte.

Pe lângă dimensiunea filosofică, filmul funcționează și ca o critică a capitalismului extrem și a modului în care societățile umane tind să exploateze indivizii percepuți ca fiind mai puțin importanți.

Aici, Mickey este tratat ca o resursă regenerabilă, nu ca o ființă umană cu drepturi, iar această dinamică reflectă multe aspecte ale lumii moderne, de la modul în care muncitorii sunt tratați în industriile periculoase până la etica inteligenței artificiale și a clonării.

Avem parte de o comedie neagră, iar aceasta în combinație cu satira duce la niște interpretări  actoricești total exagerate, dar nu pot spune că acest palier m-a dat pe spate.

În primul rând, pe plan actoricesc trebuie să-l laud pe Robert Pattinson care dovedește în continuare că-i un actor senzațional de clasă mondială, acesta o polivalență extraordinară a personajului Mickey, mai ales că avem două personaje cu maniere și caracteristici total opuse.

Plus că, filmul sare flagrant peste caracterizarea celorlalte clone, adică de la 1 până la 16, ceea ce în carte avem privilegiul de-a face cunoștință cu toate calitățile și defectele lui Mickey, aici, sărim direct la 17, respectiv la 18.

În al doilea rând, nu am râs mai deloc la acest film, poate doar la două faze și până și-n respectivele segmente am râs mai mult de bun simț.

Din punct de vedere tehnic, filmul se prezintă foarte bine, avem parte de CGI de calitate, în unele momente poate chiar mult CGI, consider că s-ar fi putut un melanj între practic și computerizat.

NOTĂ

Per total, Mickey 17 se clasează ca un eșec total. Aia e, se mai întâmplă și la case mai mari, problema este să nu devină o obișnuință și-mi doresc din tot sufletul ca acesta să se întoarcă la limba maternă unde excelează la un nivel divin.

Problema cea mare vine pe plan narativ, se dorește a fi un film intelectual și îmbibat în o mulțime de teme extrem de importante și cu iz filosofic, dar abordarea acestora a fost una superficială.

Nu i-am simțit amprenta regizorului sud-coreean, niciodată nu mi-a venit prin cap să spun : „Da, domne! Doar unu ca Bong Joon-ho putea să realizeze așa ceva! ”