Infernal Affairs (sau în cantoneză Mou gaan dou) este filmul care a stat la baza lui The Departed.
Păi da, și casele mai mari încep să ciordească precum Martin Scorsese. Glumesc, din ce-am înțeles, spre deosebire de alții, Scorsese chiar a dat credit acestui film și a recunoscut că este un remake asumat după această peliculă.
SINOPSIS
Infernal Affairs urmărește confruntarea dintre Chan Wing-yan (Tony Leung), un polițist infiltrat de ani de zile în organizația criminală condusă de Sam (Eric Tsang), și Lau Kin-ming (Andy Lau), un ofițer de poliție care lucrează în secret pentru aceeași grupare mafiotă.
Când superiorii ambelor tabere își dau seama că există câte o cârtiță în interiorul organizației lor, Chan și Lau primesc misiunea de a-i descoperi identitatea.
Astfel, cei doi ajung într-o cursă contra cronometru, fiecare încercând să-și protejeze propria acoperire și să-l găsească pe celălalt înainte de a fi demascat.
Pe măsură ce ancheta avansează, granița dintre polițist și infractor devine tot mai neclară, iar anii petrecuți sub identități false încep să le afecteze profund viețile și percepția asupra propriei persoane.
EXECUȚIE
Trebuie să admit faptul că a fost un film extrem de greu de urmărit pentru mine, mai ales că nu mă așteptam ca filmul să aibă și un asemenea parfum filosofic și spiritual, mă refer la toate trimiterile budiste.
Recunosc, nu sunt familiar cu cinema-ul venit din Hong Kong, iar unele aspecte nu le-am înțeles deloc și nici nu vreau să-mi dau cu părerea despre anumite elemente pe care nu le stăpânesc.
Însă, lăsând la o parte acest lucru, din punct de vedere al părții de thriller, Infernal Affairs este un film al naibii de interesant.
Cred că motorul filmului este dat de faptul că avem două personaje care deși par ușor de identificat în a eticheta cel bun și cel malefic, totuși, la suprafață lucrurile stau altfel.
Chan este, în teorie, eroul poveștii. Este polițistul care s-a infiltrat în triade pentru a le distruge din interior. A făcut un sacrificiu imens: și-a pierdut identitatea, și-a pierdut prietenii, și-a pierdut orice urmă de viață normală.
Ming este, în teorie, răufăcătorul poveștii. Este membrul triadelor care s-a infiltrat în poliție pentru a spiona din interior. A construit o carieră strălucitoare pe minciună, a câștigat încrederea superiorilor săi și a devenit un inspector respectat.
Ceea ce face ca această dualitate să fie atât de puternică este că Chan și Ming sunt oglinda unul altuia. Chan este un om bun care trăiește ca un ticălos. Ming este un ticălos care vrea să fie un om bun.
Amândoi sunt prinși între două lumi, amândoi sunt incapabili să scape de ceea ce au devenit, amândoi își doresc să fie altcineva.
Un alt aspect care nu știu cât de important este în ecuația filmului, dar care pe mine m-a pus pe gânduri se leagă de corupția care zace în instituțiile de justiție. Oare câte cârtițe sunt infiltrate în sistemul nostru? Câte cazuri sunt clasate prin astfel de metode?
Ne arată că, în orice sistem, există vulnerabilități. Ne arată că loialitatea este adesea mai puternică decât legea. Și ne arată că, uneori, cei care ar trebui să aplice legea sunt cei mai adânci încâlciți în încălcarea ei.
Dar filmul ne arată și altceva: că, în ciuda tuturor, există oameni care încearcă să facă ceea ce este corect, chiar dacă prețul este o vărsare de sânge.
Infernal Affairs nu este un film despre bine și rău. Este un film despre cum granița dintre bine și rău este mai subțire decât credem. Este un film despre cum oamenii pot face lucruri groaznice din motive nobile și lucruri bune din motive egoiste.
Mecanismul de thriller este foarte interesant prin acest joc de-a șoarecele și pisica. Cine prinde pe cine primul.
Chan, polițistul infiltrat, trebuie să-l găsească pe Ming, membrul triadelor infiltrat în poliție, înainte ca Ming să-l găsească pe el. Dar simplitatea este înșelătoare, pentru că fiecare mișcare a unuia este o amenințare pentru celălalt, iar fiecare pas greșit poate fi ultimul.
Și ce m-a mirat maxim a fost faptul că cei doi nu știau unul de celălalt, au fost foarte multe momente în care eram la modul: „Băi, sunteți tâmpiți? Încă nu v-ați dat seama care și cum sunteți între voi?”
Plus că la final, Infernal Affairs vine și cu niște întorsături de situație extrem de mișto pe care nu le-am anticipat.
Și ca să fiu simetric în acest comentariu, vreau să închei cu un alt aspect care mi s-a părut ciudățel – regia care pe alocuri mi s-a părut mult prea melodramatică.
Adică tot ce ține de coloană sonoră, montaj și unele mișcări ale camerei mi s-au părut mult prea exagerate, parcă urmăream un film indian vechi.
Există momente în care tăieturile sunt atât de rapide și de evidente încât par să sublinieze fiecare emoție, fiecare stare. Am simțit că regizorul nu are încredere în mine și vrea să-mi dea mură în gură și să-mi zică clar ce simte fiecare personaj.
Din ce m-am documentat, cam pe asta se baza cinema-ul cantonez la începutul anilor 2000. În acea perioadă, multe filme din regiune îmbinau influențe occidentale cu o sensibilitate mai tradițională.
NOTĂ
Este un thriller care, sub aparența unui joc de-a șoarecele și pisica, ascunde o meditație profundă despre identitate, loialitate și prețul pe care îl plătești atunci când alegi să trăiești o minciună.
Cui îi ești loial atunci când ai petrecut ani întregi infiltrat în tabăra adversă? Instituției? Oamenilor cu care ai ajuns să lucrezi? Propriei conștiințe? Sau propriei supraviețuiri?
Este o realizare foarte bună, iar acum sunt foarte curios să văd și remake-ul lui Scorsese, celebrul The Departed (știu, să-mi fie rușine că încă nu am văzut filmul)
