După o lungă pauză de 14 ani, iată că celebra franciză renaște prin acest Final Destination: Bloodlines.

Oare să fie un restart de bun augur?

SINOPSIS

În centrul intrigii se află Stefani Reyes (Kaitlyn Santa Juana), o tânără care, fără să știe, moștenește o povară grea legată de trecutul familiei sale.

Evenimentele declanșatoare au rădăcini adânci în istorie, iar figura enigmatică a bunicii sale, Iris (Gabrielle Rose), devine elementul cheie al misterului, aducând în ecuație umbrele unor decizii uitate.

Pe măsură ce Stefani încearcă să înțeleagă legătura stranie dintre propriile coșmaruri și secretele bine păstrate ale familiei, ea descoperă că lupta cu soarta este mult mai personală decât și-ar fi imaginat.

Într-o cursă contra cronometru, trecutul și prezentul se amestecă într-un joc periculos, în care intervenția în ordinele firești ale vieții atrage consecințe greu de anticipat.

EXECUȚIE

Nu pot spune că sunt un mare fan al acestei francize, de unele filme din acest repertoriu îmi amintesc destul de vag, dar per total, pot spune că sunt niște filme excelente pe plan distractiv.

Evident, celebrul camion cu bușteni rămâne antologic. Recunosc că, acum, ca șofer, când văd un astfel de monstru auto, mereu sunt pe modul: „Stai așa, șefule, să te depășesc și eu!”.

Cât despre filmul din prezent – DOAMNE SFINTE, CE SURPRIZĂ EXTRAORDINAR DE PLĂCUTĂ!

Pentru primele 20 de minute ale filmului, suntem nevoiți să ne întoarcem în trecut, mai exact la episodul crucial din viața bunicii Iris, la momentul declanșator al evenimentelor mortale.

Nu exagerez cu nimic când spun că este printre cele mai distractive scene de distrugere la scară largă pe care le-am văzut în ultimii ani, iar acum pot să înțeleg de ce a durat atâta timp această continuare. Pentru că acum 14 ani sigur nu puteai să realizezi așa ceva.

Sau, mă rog… puteai să realizezi, dar doar cu ajutorul unor zdravene sute de milioane de dolari. Dar uite că, prin ajutorul avansului tehnologic actual, ni s-a adus în față un produs realizat bine la bugetul de doar 50 de milioane de dolari.

Pe lângă progresul tehnic și vizual, trebuie să menționez cu mare bucurie și un progres scenaristic.

Există un scenariu bine scris, coerent, un fir narativ stabil care susține foarte bine personajele ce iau parte la acțiune și care mai apoi sunt excelent construite, ca să nu mai zic că avem și câteva evenimente imprevizibile.

Astfel, nu mai avem parte de show-ul interminabil de premoniții și decese tâmpite, ci de o poveste articulată și închegată.

Evident că specialitatea casei rămâne MOARTEA, și chiar trebuie să adaug niște laude.

Regia este extrem de bine executată. Sunt scene atât de bine filmate și orchestrate, încât tensiunea capătă mari proporții, de începi să analizezi fiecare pixel de pe ecran, pentru că nu știi din ce parte și din cauza cărui obiect poate veni necazul.

Cu excepția a câtorva morți, majoritatea sunt foarte inventive, logice și gândite, adică au sens și chiar crezi că poți și tu să o pățești în viața reală.

Mațe scoase, decapitări printr-o mașină de tuns iarba, corpuri zdrobite sau care ard în flăcări, vene tăiate – reprezintă doar o parte din meniul copios al spectacolului grotesc și morbid.

Aș spune că avem parte și de un umor negru. Acuma nu știu dacă e de bine sau nu că am râs la unele scene, cert e că, la cât am râs, mi-am asigurat locul în iad.

Dar avem parte și de emoție…

Uitasem complet că Tony Todd a murit și, da, acesta revine în rolul de William Bludworth, oferind un segment foarte scurt, dar extrem de poetic și emoționant.

Aș spune chiar că, în acea scurtă scenă, nu joacă niciun personaj, ci se joacă pe el și discută cu noi, spectatorii, luându-și rămas bun.

Iar momentul acela cred că arată cât de distrus era din cauza acelui cancer și că era cât se poate de sigur că nu mai are mult de trăit.

NOTĂ

Sper din tot sufletul ca filmul să-și scoată leafa, să fie pe plus la box office și, bineînțeles, să avem o continuare cât mai repede cu putință.

Nu mă așteptam să mă distrez copios la acest film. Așteptările îmi erau destul de scăzute, pentru că aveam premoniția că am să dau de vreo ciorbă reîncălzită.

Chiar nu am ce să reproșez acestui film, așa că am să-i ofer un 9 cât se poate de cinstit.

În materie de filme horror văzute de mine pe anul ăsta, acesta este cel mai fain de până acum, mai ales după The Monkey sau Death of a Unicorn, care mi s-au părut decente.