Astăzi vorbim despre un film care aduce în prim-plan una dintre marile figuri din istoria omenirii, un politician care a schimbat cursul istoriei.

Așadar, Darkest Hour — filmul biografic despre Winston Churchill.

SINOPSIS

Filmul spune povestea tensionată și dramatică a primelor săptămâni de mandat ale lui Winston Churchill (Gary Oldman) în funcția de prim-ministru al Marii Britanii, în mai 1940, în contextul în care Europa este pe punctul de a cădea sub dominația nazistă, iar armata britanică este încercuită la Dunkirk.

Filmul urmărește lupta interioară și exterioară a unui om forțat să ia decizii imposibile, pe fundalul presiunilor venite din partea propriului partid, a regelui George al VI-lea (Ben Mendelsohn) și a rivalilor politici, precum Viscount Halifax (Stephen Dillane) și fostul premier Neville Chamberlain (Ronald Pickup).

EXECUȚIE

Așadar, dublul câștigător de Oscar din 2017, triumfător la categoria machiaj, dar mai ales, PELICULA CARE ÎN SFÂRȘIT I-A ADUS OSCARUL ACESTUI TITAN — GARY OLDMAN.

Fac o mică precizare: filmul nu este un biopic clasic, ci prezintă doar un scurt fragment din viața personajului, dar unul esențial.

Sunt multe înfrumusețări în această poveste, lipsesc și câteva episoade controversate — Churchill nu a fost deloc un simbol al demnității sau o figură fără pată, dar, cu bune și cu multe rele, a avut un impact major asupra istoriei.

Întrebarea care se pune este: ce traiectorie ar fi luat istoria dacă nu ar fi existat orgoliul și încăpățânarea lui Winston Churchill?

Spre deosebire de multe filme de război care privilegiază acțiunea, Darkest Hour plasează în prim-plan cuvintele. În mâinile lui Churchill, retorica devine armă — de apărare, de persuasiune și de definire identitară.

Adevărata bătălie din film nu se duce în tranșee, ci în camere închise, în conversații conspirative, în sălile de consiliu și în tăcerile dintre replici.

Filmul devine astfel o declarație despre rolul vital al limbajului în modelarea unei epoci, despre cum destinul colectiv poate fi schimbat prin forța convingerii morale.

Avem așadar un film bazat în întregime pe dialog — un dialog foarte interesant, dar care pe alocuri se lungesc și o iau pe niște cărări care m-au deconectat complet, de am și ațipit pe alocuri.

La nivel tematic, filmul explorează cu inteligență dilema dintre pacea înjositoare și războiul riscant, dintre compromis și demnitate.

Este, în fond, o poveste despre un moment de răscruce morală, în care un singur om — cu toate imperfecțiunile lui — are puterea de a menține vie o idee: că libertatea și demnitatea nu sunt negociabile.

Există multe discordanțe în raportul dintre FILM ȘI REALITATE în ceea ce privește portretul protagonistului, dar ceea ce mi se pare că se subliniază este următorul lucru:

ÎN FAȚA FASCISMULUI / NAZISMULUI / COMUNISMULUI SAU ORICĂREI ALTE FORME DE DICTATURĂ, NU EXISTĂ NEGOCIERE SAU NEUTRALITATE!

Chiar dacă istoricul poate privi această poziție ca pe o idealizare a lui Churchill, filmul are o poziție clară: în fața fascismului, nu poate exista „neutralitate”, ci doar curaj sau capitulare.

Pe plan actoricesc, Gary Oldman demonstrează pentru a nu știu câta oară că este unul dintre marii actori care au pășit vreodată pe această lume, fiind un adevărat maestru al metamorfozelor.

Actorul dispare complet în spatele machiajului, gesticii și vocii tunătoare ale personajului. Oldman nu face doar o imitație; el construiește un Churchill interior, contradictoriu, obosit, uneori abuziv, dar profund lucid, capabil de umor și vulnerabilitate.

NOTĂ

Este o recenzie mai scurtă pentru că nu am găsit foarte multe lucruri de spus despre acest film.

Există discrepanțe istorice în această peliculă, dar mă repet: greșește amarnic cel care crede că poate învăța istorie din filme.

Darkest Hour este un film de o sobrietate grandioasă, care reușește să transforme un episod cunoscut al istoriei britanice într-o dramă existențială — și care, din păcate, are și relevanță contemporană.

Cât despre Gary Oldman, reușește performanța de a pune lacăt asupra acestei figuri istorice. Cred că nimeni nu va mai avea curajul să interpreteze acest personaj — la fel cum este valabil și pentru cei care i-au interpretat pe Oppenheimer, Gandhi sau Oskar Schindler.