Fix în 2003 – anul în care am ieșit din producție, Bruce Almighty sau cum a fost tradus Dumnezeu pentru o zi, făcea furori pe marile ecrane.

Parting your soup is not a miracle, Bruce. It’s a magic trick. A single mom who’s working two jobs and still finds time to take her kid to soccer practice, that’s a miracle. A teenager who says „no” to drugs and „yes” to an education, that’s a miracle.

SINOPSIS

Bruce Nolan ( Jim Carrey ) este un reporter de televiziune din Buffalo, New York, care își dorește să devină prezentator de știri, iar cu toate acestea, cariera sa nu evoluează așa cum și-ar dori, iar Bruce devine tot mai frustrat de felul în care decurge viața sa.

Se simte neapreciat la locul de muncă și în relația cu prietena sa devotată, Grace Connelly ( Jennifer Aniston ). După o zi deosebit de rea în care pierde oportunitatea de a deveni prezentator, este concediat și implicat într-un accident de mașină, Bruce izbucnește într-o criză de furie, acuzându-l pe Dumnezeu că este nedrept.

În mod neașteptat, Bruce primește un telefon misterios și este invitat într-un depozit, unde îl întâlnește pe Dumnezeu ( Morgan Freeman ).

Acesta îi oferă o propunere neobișnuită: îi cedează puterile sale divine pentru a vedea dacă Bruce poate face o treabă mai bună. Bruce acceptă, iar la început, folosește noile sale puteri pentru a-și rezolva problemele personale și pentru a-și satisface dorințele.

EXECUȚIE

M-am aflat la prima vizionare serioasă a filmului, ce-i drept, prima a fost când eram extrem de mic și cu excepția grimaselor caraghioase ale lui Jim Carrey nu prea mai țineam minte nimic.

Bănuiesc că a acest film a născut multe controverse venite din partea habotnicilor, acesta fiind considerat vreo blasfemie sau cine știe ce alte motive absurde și tâmpite.

În primul rând și cel mai important, mi s-a părut că filmul n-are nicio treabă cu religia, sau mă rog, nu este angrenat total și complet în acest subiect, cel puțin așa mi s-a părut mie, plus că, am vorbit mai mult pe acest subiect la recenzia filmului The Passion of the Christ.

Întrebarea care se pune e : Ce-ai face dacă ai avea puterea supremă? Ca toate dorințele tale să devină realitate și să faci tot ce-ți dorești, să renunți la liberul arbitru.

Narațiunea filmului se construiește în jurul crizei existențiale a lui Bruce Nolan, un reporter de televiziune care se simte limitat de realitatea cotidiană și de obstacolele carierei sale.

De la primele cadre, îl vedem pe Bruce ca fiind un om obișnuit, a cărui dorință de succes este umbrită de un ego tot mai mare și de sentimentul că lumea este împotriva lui.

Aceasta îl transformă într-un personaj cu care publicul poate empatiza: cine nu a avut, la un moment dat, senzația că merită mai mult decât ceea ce îi oferă viața?

Filmul propune o abordare a ideii de omnipotență printr-o perspectivă umanizată și comică, dar cu un substrat grav, foarte profund și foarte reflexiv.

Astfel, în cazul de față, puterea divină și supremă nu devine un har, o magie sau cine știe ce privilegiu, de fapt devine o mare și serioasă responsabilitate, iar citând din unchiul Ben din primul film Spider-Man – cu o mare putere, vine și o mai mare responsabilitate.

Bruce tratează inițial această oportunitate ca pe un mod de a-și împlini dorințele și de a rezolva problemele mărunte ale vieții sale: face să cadă meteoriți pentru a impresiona, modifică traficul ca să aibă drum liber și își manipulează colegii pentru a-și recâștiga slujba dorită.

Asemenea unei satire a dorințelor superficiale ale oamenilor, filmul pune în evidență modul în care, atunci când obținem putere, suntem tentați să o folosim doar în propriul interes.

Prin intermediul relației amoroase dintre Bruce și Grace, regizorul Tom Shadyac explorează limitele puterii: poți să faci pe cineva să te iubească cu adevărat?

Răspunsul implicit al filmului este un NU hotărât.

Iubirea, precum și alte emoții umane fundamentale, sunt în esență bazate pe alegeri libere, nu pe constrângeri sau manipulări.

Este o lecție amară pentru Bruce, dar și pentru noi, prin care trebuie să înțelegem că dragostea adevărată necesită sacrificiu, empatie și capacitatea de a accepta deciziile celuilalt.

Actoria este monumentală, Jim Carrey arată ce menire a avut pe acest pământ, își arată talentul cosmic reușind un melanj senzațional între laturile comice și prăjite și laturile dramatice.

Pe partea cealaltă îl avem pe alt legendar – Morgan Freeman, despre această alegere de rol, mă jur și mă arunc în foc când spun că asta a fost una dintre cele mai inspirate alegeri de casting din istoria cinematografiei.

Rolul său aduce un aer de înțelepciune și serenitate, iar dialogurile dintre el și Bruce sunt pline de umor, dar și de un sens filosofic profund, aici, Dumnezeu nu este portretizat ca o entitate distantă și omnipotentă, ci mai degrabă ca un mentor răbdător, care vrea ca Bruce să învețe prin experiență.

El ne învață că adevărata schimbare nu vine din miracole divine, ci din acțiuni concrete și din capacitatea oamenilor de a-și asuma responsabilitățile vieții de zi cu zi.

Când vine vorba de comic, filmul și-a livrat treaba, doar îl avem pe Jim Carrey în distribuție, și să nu uităm de Steve Carell, iar umorul lor tâmp și prost, talentul de aur de imitație al lui Jim Carrey și carisma lui Morgan Freeman – Toate acestea mi-au provocat multe porții copioase de râs.

Ei bine, pe partea emoțională, ultimul act a lovit puternic la temelie, ușor aproape de casă, și pentru cei care au văzut filmul știți foarte bine cum lovește acea replică – I want her to be happy, no matter what that means.

NOTĂ

Alt film care să-ți spună mai bine despre ce înseamnă iubirea adevărată, nu știu.

Sincer vă spun, este printre puținele filme care m-au marcat cu adevărat în această viață, se numără printre acele povești care te face să privești altfel această viață și-ți arată că cele mai mari fapte sunt cele de altruism și iubire față de celălalt.

Despre Morgan Freeman nu am ce să comentez, dar Jim Carrey arată că este un actor fabulos care știe nu doar să te facă să râzi, dar pare-se că are un har și să te lovească la glandele lacrimale.

Știu, știu, nu-i un film perfect, poate că nu merită această notă, dar când un film te lovește puternic și chiar reprezintă o adevărată lecție de viață pentru privitor, atunci nu pot decât să-i ofer încununarea supremă.