Un suflu și aer nou în universul Marvel, de data asta prin exoticul Black Panther, regizat de Ryan Coogler.

SINOPSIS

După moartea tatălui său, T’Challa ( Chadwick Boseman ) se întoarce în regatul său natal, Wakanda, o națiune africană ascunsă, dar extrem de avansată tehnologic.

El urmează să fie încoronat rege și să devină protectorul țării, cunoscut sub numele și titulatură supremă de Black Panther.

Totuși, domnia lui T’Challa este contestată atunci când un rival neașteptat, Erik „Killmonger” Stevens ( Michael B. Jordan ), apare, dezvăluind legături tulburătoare cu trecutul Wakandei.

Pe măsură ce tensiunile escaladează, T’Challa trebuie să își protejeze poporul și să decidă ce fel de rege dorește să fie.

EXECUȚIE

Vai de capul meu, incredibil ce perioadă de glorie pe Marvel.

Dacă mai aud vreodată că cei care contestă degringolada și decăderea celor de la Marvel sunt considerați fani toxici și falși, cred că o să mă apuce vreun AVC și un infarct.

Ok, hai să vă spun ceva : Black Panther a fost NOMINALIZAT LA 7 PREMII OSCAR ȘI A IEȘIT DIN CONCURS CU 3 PREMII!!! Din perioada recentă ce film să mai aducă astfel de laude? Thor : Love and Thunder? Marvels? Hai mă lași!

Ce să spun despre film? Foarte bun, dar nici demn să fi fost atunci de premiul suprem de Best Picture.

Black Panther' Brings Hope, Hype and Pride - The New York Times

În primul rând, trebuie să menționez și să apreciez faptul că viziunea lui Ryan Coogler a fost extrem de faină, în sensul că a venit cu un film de sine stătător, separat, pur și simplu n-am simțit că am parte de un film Marvel. Mă rog, am avut parte doar de acele flashback-uri scurte din Civil War, în rest, și mă repet din nou, nu mi s-a părut un film Marvel.

Unul dintre cele mai marcante aspecte ale filmului este reprezentarea continentului african ca un spațiu de progres tehnologic și bogăție culturală. Wakanda, regatul fictiv din inima Africii, devine un simbol al potențialului neexploatat al continentului.

Este o utopie ascunsă, care combină tradițiile ancestrale cu tehnologia futuristă, oferind o imagine alternativă a Africii, departe de clișeele despre sărăcie și conflict. Dacă vreți ca o comparație, mi s-a părut ca un film Avatar, dar cu mult peste operele lui James Cameron.

De asemenea, umorul este la cel mai scăzut nivel, un element extraordinar de bun, am simțit că avem o miză materială și spirituală extrem de importantă, o luptă pe viață și pe moarte.

Black Panther' Post-Credits Scenes: Two Scenes Described & Explained

Din punct de vedere al emoțiilor, filmul a fost cât pe ce să mi stoarcă o lacrimă, ca să nu mai spun de unele momente în care tensiunea se tăia cu lance din vibranium.

Doamne sfinte, ce actorie fenomenală formată dintr-o distribuție nucleară!!!! Pe lângă prestația elegantă a actorului Chadwick Boseman, mai avem parte de niște monumentali Lupita Nyong’o, Angela Bassett, Andy Serkis, Forest Whitaker și lista mai poate adăuga vreo două nume tari.

Și da! Nodurile în gât au existat pe alocuri, nu aveau cum să lipsească știind că Chadwick Boseman nu se mai află printre noi.

Cât despre antagonistul interpretat de Michael B. Jordan, spre deosebire de multe alte figuri negative din filmele cu supereroi, motivațiile sale sunt profund umane și justificate prin experiențele sale personale.

Filmului îi reușește o paralelă subtilă cu problemele geopolitice contemporane. Wakanda, deși fictivă, poate fi văzută ca o metaforă pentru națiuni care dețin resurse bogate, dar sunt izolate de restul lumii din cauza fricii sau a dorinței de protecție.

Black Panther' Movie: What You Should Read After Watching the  Boundary-Breaking Film - The New York Times

Alegerea lui T’Challa de a-și deschide granițele și de a împărtăși resursele Wakandei reflectă o pledoarie pentru cooperare internațională și responsabilitate globală.

În același timp, filmul abordează subtil teme precum colonialismul, exploatarea resurselor naturale și marginalizarea culturală.

Vibraniul, metalul fictiv care alimentează progresul tehnologic al Wakandei, devine o metaforă pentru bogățiile naturale ale Africii, adesea exploatate în beneficiul altor națiuni.

Acțiunea este la cote înalte, fie că vorbim despre lupte corp la corp aranjate în ringurile tribale și tradiționale, fie că vorbim despre niște lupte hibrid cu arme futuriste și sulițe străbune în dotare, fie că vorbim despre confruntări în armate, toate acestea livrate în porții generoase.

NOTĂ

Este un film bun, nu mi s-a părut de Best Picture, ba chiar l-aș echivala cu Thor: Ragnarok, dacă acolo comedia a fost pe nesărutate, ei bine, opusul s-a întâmplat acum.

Pe palierul premiilor, filmul s-a bucurat de Cea mai Bună Coloană Sonoră ( Ludwig Göransson ), Cele mai Bune Costume și Cel mai Bun Design, premii total meritate.

Așadar, nu-mi rămâne decât să-i ofer un 8 solid și puternic și să mă pregătesc pentru stelarul Inifinty War.

 

Number 8 Generic gradient fill icon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Resize text-+=