Continuăm povestea în MCU cu aderarea regizorului Taika Waititi la cârmele și frânghiile personajului Thor.

SINOPSIS

Povestea începe cu Thor (Chris Hemsworth) prins într-o nouă confruntare cosmică.

După ce află despre iminenta distrugere a Asgardului – profețită ca „Ragnarok” –, Thor se întoarce acasă doar pentru a descoperi că fratele său, Loki (Tom Hiddleston), și-a asumat rolul de rege în absența tatălui lor, Odin (Anthony Hopkins).

În timp ce încearcă să restabilească ordinea, Thor o întâlnește pe Hela (Cate Blanchett), zeița morții, o forță malefică cu planuri de a cuceri Asgardul.

În urma unei confruntări devastatoare, Thor este exilat pe o planetă îndepărtată, Sakaar, un loc haotic condus de excentricul Grandmaster (Jeff Goldblum).

Aici, Thor este forțat să lupte într-o arenă de gladiatori împotriva prietenului său, Hulk (Mark Ruffalo) care se află într-o continuă demență, iar zeul tunetului încearcă să-l transforme în vechiul Bruce.

Așadar, protagonistul nostru îndrăgit reușește să facă o echipă redutabilă pentru a se întoarce pe Asgard-ul cucerit de Hela.

EXECUȚIE

Ca o mică lecțioară de mitologie / istorie – Ragnarok, în mitologia nordică, reprezintă „sfârșitul lumii” sau „soarta zeilor”.

Este o serie de evenimente catastrofale care duc la distrugerea universului cunoscut, inclusiv a lumii oamenilor (Midgard) și a tărâmului zeilor (Asgard). Totuși, Ragnarok nu este doar un sfârșit, ci și un simbol al unui nou început, deoarece după distrugere, lumea renaște.

Având în vedere cine se află la cârma regizorală, știam la ce o să mă aștept, umor cu nemiluita, un stilul asemănător lui James Gunn pentru trilogia Marvel – Guardians of the Galaxy.

Așadar, știam ce-i poate pielea regizorului, mai ales că am fost la a doua vizionare a filmului.

Thor: Ragnarok reușește o împletire decentă între acțiune bombastică și umor, folosesc termenul de „ decentă ” deoarece acest umor alterează mai mult sau mai puțin din conținutul acestui film.

Acțiunea este una electrizantă, compactată în niște porții lungi și dimensiuni epice, fie că vorbim de niște lupte corp la corp, fie că găștile se iau la harță între ele, mă rog, nu avem parte de armate vs armate, dar avem parte de ceva în stilul unui grup de mini – Avengers împotriva armatelor forțelor răului.

Și dacă tot am amintit de forțe malefice, trebuie să laud personajul Hela interpretat de Cate Blanchett, care apropo, abia acum la revizionare mi-am dat seama cine interpretează personajul.

Aidoma filmelor precedente, și aici întâmpinăm impedimentul de un antagonist extrem de puternic dar care nu-i exploatat la capacitate maximă, dar în același timp, tre’ să adaug în discuție și faptul că dacă am avea parte de antagoniști în stilul Thanos, apoi, fiecare franciză de personaj n-ar mai conduce la nicio concluzie concretă.

Cam aceeași soartă și cu personajul interpretat de Cate Blanchett, care-i pachetul complet : a naibii de sexy și rea, dar deloc folosită la capacitatea maximă.

Loki rămâne același personaj savuros cu același șarm și eleganță machiavelică – De departe, unu dintre cele mai bune personaje din întregul univers cinematic Marvel.

Umorul e foarte bine livrat, nu este deloc forțat, ba chiar au fost multe momente unde m-am crăcănat de râs, dar sunt și multe momente în care conținutul este diluat din cauza glumelor, fiind multe momente în care Thor și Hulk se iau la glume în care se iau la șotii iar timpul esențial stagnează.

Alt punct slab ar fi lipsa unui impact emoțional puternic, au fost unele scene unde putea tăia la ceapă nu nemiluita, dar din păcate, filmul n-a știut cum să exploateze acele paliere.

Estetica filmului este un tribut adus culturii pop și artei SF din anii ’80, cu influențe vizibile din lucrările lui Jack Kirby, unul dintre creatori originali ai personajelor Marvel.

Culorile vibrante, design-urile futuriste și muzica sintetizată – în special piesa iconică „Immigrant Song” a trupei Led Zeppelin – conferă filmului un stil unic și memorabil.

NOTĂ

După mediocrul Thor: The Dark World, acest Ragnarok a fost o gură de aer proaspăt și îmbietor, care din punctul meu de vedere, a livrat destul de bine și și-a atins misiunea cu succes.

La un nivel simbolic, Ragnarok explorează ideea că distrugerea poate fi necesară pentru a crea ceva nou, distrugerea unui cămin, deși tragică, marchează sfârșitul unui ciclu de corupție și opresiune, iar poporul nu este definit prin acel lăcaș, ci prin oamenii care formează acel popor.

Ultimul credit scene marchează direcția și începutul punctului maxim al acestui univers, și știți foarte bine la ce filme mă refer.

La finalul zilei, pot spune că Ragnarok a fost un film destul de bun, drăguț, un generator de bună dispoziție, unde am înțeles direcția adusă de Taika Waititi.