8 nominalizări la Premiile Oscar.
A venit momentul pentru marele film biografic anual.
Acum, avem parte despre povestea zeului muzical – Bob Dylan, care din fericire, încă este contemporan cu noi!
SINOPSIS
Filmul este o adaptare a cărții Dylan Goes Electric! de Elijah Wald explorează momentul revoluționar din 25 iulie 1965, când Bob Dylan ( Timothée Chalamet ) a urcat pe scena Festivalului de Folk de la Newport cu o chitară electrică, șocând publicul și schimbând definitiv traiectoria muzicii folk rock.
Însă, până la acel moment, ne întoarcem în 1961, când pe străzile New York-ului ajunge un puști necunoscut de 19 care se duce să viziteze pe cineva grav bolnav la spital, Woody Guthrie, unu’ dintre idolii lui.
Tot acolo dă de Pete Seeger ( Edward Norton ), un folkist veteran care vede un talent gigantic în tânărul trubadur, iar acesta se decide să-i fie mentor.
Iar din acel moment……. Restul este de legendă!
EXECUȚIE
Spre deosebire de Better Man, Elvis sau Bohemian Rhapsody , acesta este un film biografic mai atipic, adică nu avem mai deloc parte de cine știe ce momente apocaliptico – picante.
Nu avem parte de un artist care a mers pe sloganul Sex, drugs and Rock & Roll sau care și-a intoxicat creierii în alcool, mă rog, să zicem că a fost un instabil pe partea amoroasă, schimba femeile mai ceva ca Țiriac când își schimbă mașinile, dar nu-i singurul om de pe planetă care a făcut asta.
Tocmai că ăsta a fost Bob Dylan, un rebel obsedat al muzicii și un timid introvertit în viața socială, neavând deloc plăcerea să fie în centrul atenției.
Nu știu dacă părea a fi nesimțit, mai degrabă atitudinea sa rece față de cancan și atenție am considerat-o ca pe un scut de protecție, nu l-am simțit ca pe un tip malițios.
Pur și simplu, un om sobru, stingher, rece și care repet, nu-i plăcea deloc atenția.
Nu l-am considerat niciodată vreo VOCE EPICĂ, chiar nu a fost, însă l-am considerat poate CEL MAI MARE POVESTITOR DIN ISTORIA MUZICII FOLK/ROCK, versurile sale fiind poezie în cea mai pură stare.
Din momentul în care el apucă un acord de chitară și începe să își dea drumu’ și la glas, simți de parcă ai fi alături de Bob Dylan prin cărările pădurilor și prin văile munților.
Totuși, vorbim despre un laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, deci despre ce vorbim!?!?
Melodii despre iubirea față de aproape, libertate, unitate de grup, speranță sau natură, totu’ sună divin când Bob Dylan începe să cânte la chitară.
L-am perceput ca pe Bob Marley, cu care am făcut cunoștință anu’ trecut prin pelicula Bob Marley : One Love – Băi, dacă am avea acum încă vreo 3-4 artiști ca ei, sincer vă spun că planeta asta ar trăi într-o plină și mare liniște și pace.
Geniul său creativ fiind o piatră de temelie în inspirație pentru o hoardă de artiști : Bryan Adams, Bon Jovi, Madonna , The Beatles, Jimy Hendrix, Elvis Presley, Bruce Springsteen, iar lista poate continua la nesfârșit.
Timothée Chalamet…. Probabil vârful de lance al generației tinere de actori, se transformă de-a dreptul în Dylan și oferă un show live atât actoricesc, cât și muzical de zile titanice. El cântă cu vocea, el cântă și la chitară, vorba aia : El centrează, el dă cu capul.
O spun și o repet, Timothée Chalamet își încheie cariera în cel mai trist caz doar cu două Oscaruri, pur și simplu, în el zace un talent DUMNEZEIESC.
Sunt actori veterani care ar trebui să ia lecții de actorie de la băiatul ăsta.
Aceleași laude le am și pentru incredibilul Edward Norton.
Doamne, m-a uns pe suflet personajul acestuia, te aștepți să avem parte de clișeul în care ăl’ bătrân să fie șarlatan și jigodie și să-și bată joc de artist, nici vorbă de așa ceva.
Nici până în ziua de azi nu pot să înțeleg cum Marvel l-au scăpat din mâini, nu aveau scuze. Băi, să fim serioși! Edward Norton e fucking Edward Norton!
Însă, marea surpriză a venit din partea actriței Monica Barbaro, cea care o interpretează pe Joan Baez.
Vocea ei a fost absolut divină, parcă ale sale corzi vocale erau învelite în lapte și miere, sincer vă spun aveam fie lacrimi în ochi, fie părul ridicat când aceasta deschidea gura pentru a cânta.
Dacă ar fi după mine, i-aș acorda nu un Oscar, ci două basculante de Oscaruri.
Din punct de vedere tehnic, filmul este IMPECABIL, mai ales pe partea de imagine care vine cu unele dintre cele mai tari inovații.
Mai exact, deși imaginea are aspectul a unei producții trase pe peliculă, ei bine, aceasta a fost filmată pe digital, doar că s-a aplicat o tehnologie a unui filtru care redă aspectul unui film tras în mod natural pe peliculă.
NOTĂ
Deja ia o opțiune serioasă pentru Top 5-ul de filme favorite pe anul 2025.
A fost printre puținele filme la care am ieșit din sala de cinema cu niște stări de bine și liniște de nedescris.
O structură narativă tipică unui film biografic, dar cu o abordare total atipică, tocmai că și Bob Dylan a fost oarecum atipic, așa l-am privit.
Cu siguranță nu a fost vreo ușă de Biserică, clar! Dar a fost un artist care ori a reușit să se ferească de ispite, ori să-și seteze niște bariere extrem de bine definite.
O poveste despre pasiune, libertate și despre forța artei în viața omenirii, despre cum niște cuvinte aruncate pe hârtie dar venite din adâncul sufletului pot schimba milioane de vieți.
