Dacă la Nosferatu am spus că avem cel mai înfricoșător din punct de vedere FIZIC al unui vampir, eh, uite că în acest Dracula din 1992 avem cel mai înfricoșător film cu vampiri făcut vreodată, iar aici vampirul rupe la toate capitolele.

Fără alte adnotații sau cuvinte fără sens, să sugem niște sânge din Bram Stoker’s Dracula regizat de uriașul Francis Ford Coppola.

SINOPSIS

Un Jonathan Harker (interpretat de Keanu Reeves) este trimis în Transilvania pentru a încheia o tranzacție imobiliară cu misteriosul Cont Dracula (interpretat de Gary Oldman). Deși la început se lasă impresionat de ospitalitatea acestuia, Harker descoperă curând că Dracula este, de fapt, un vampir malefic, iar călătoria sa în Castelul Dracula se transformă într-un coșmar.

Între timp, Dracula află despre soția lui Harker, Mina (interpretată de Winona Ryder), care este asemănătoare cu o dragoste pierdută din trecut, Elisabeta, și pornește spre Londra pentru a o căuta. Aici, el o întâlnește pe Mina și începe să o urmărească și să o seducă, punând în pericol întreaga ei familie și cercul de prieteni.

Când Mina și prietenii ei încep să observe schimbările ciudate și comportamentul misterios al Contelui, ei se văd nevoiți să caute ajutorul lui Abraham Van Helsing (interpretat de Anthony Hopkins), un expert în domeniul vampirilor. Ei se confruntă cu teroarea unei lupte dintre bine și rău, iar scopul lor devine să-l înfrunte pe Dracula și să-l aducă înapoi în întunericul de unde a venit.

EXECUȚIE

De departe avem în față cea mai bună adaptare a poveștii Contelui Dracula, dar din păcate, nu este capodopera la care speram, mai ales că la regie se află Părintele trilogiei Godfather.

O să încep cu părțile slabe ale filmului – și aici n-am cum să nu remarc șubredele performanțele lui Keanu Reeves și Winona Ryder, amândoi fiind de un nivel sub mediocru.

Pe cât de mult îl iubesc pe Keanu de acum, pe atât de pardaf a fost în acest Dracula, și aici mă gândesc la accentul său britanic amuzant de prost și la expresiile sale limitate; Dar de…Actor la început de drum..

Alt lucru ce m-a deranjat a fost scenariul filmului care mi s-a părut destul de haotic, în unele momente, negăsind unele explicații la unele faze, să nu mai zic de ritmul foarte inconstant, și trebuie să recunosc că acele 2 ore și 10 minute le-am cam simțit.

Evident, în toate acestea luăm în calcul și previzibilul poveștii, mai ales că vorbim și despre un film cu și despre vampiri, deja mi-e și silă să enumăr pentru a nu știu a câta oară aceste clișee.

Iar aici mă opresc cu părțile slabe.

Cred că 3 puncte la nota filmului s-au dus către prima jumătate de oră, care trebuie să recunosc că m-a băgat în cei mai mari sperieți, această primă parte fiind cu adevărat o capodoperă.

De la călătoria lui Jonathan Harker în Transilvania, unde este primit de Conte în castelul său, până la secvențele de flashback care dezvăluie trecutul lui Dracula și povestea sa tragică.

Filmul inovează prin utilizarea acestor scene de flashback pentru a ne oferi o privire în trecutul și viața anterioară a lui Dracula. Aceste secvențe, regizate cu măiestrie, aduc o perspectivă emoțională asupra personajului și îi explică motivațiile.

Ele sunt redarea poetică și misterioasă a evoluției lui Dracula, de la cavalerul îndrăgostit la tragedia care l-a transformat într-un vampir setos de sânge.

Și apropo de flashback-uri, față de The Nun, aici avem parte de o echipă de scenariști interesați de producție, și avem parte de zeci de dialoguri vorbite în limba română, ba chiar și în cele din prezent, avem onoarea ca limba noastră să fie rostită prin graiul marelui A. Hopkins.

Filmul este un festin vizual, datorită designului de producție impresionant și detaliilor de epocă. Costumele opulente și decorurile sumbre creează o atmosferă gotică și misterioasă, care adaugă substanță filmului.

Castelul lui Dracula, cu arhitectura sa gotică, este un element vizual impresionant, iar efectele speciale pentru transformările vampirice sunt realizate într-un mod memorabil, Coppola și echipa sa au creat o lume în care privitorul este absorbit complet, simțind groaza și fascinația universului grotesc.

Coloana sonoră a filmului, compusă de Wojciech Kilar, completează perfect atmosfera filmului, sunetul misterios, lugubru și intens al muzicii contribuie la crearea unei atmosfere înfricoșătoare și dramatice.

Și evident, cireașa de pe tort – Gary Oldman!

Filmul beneficiază enorm de prezența lui Gary Oldman în rolul principal, Vlad Dracula. Oldman își aduce talentele actoricești impresionante în joc pentru a reda complexitatea acestui personaj iconic.

De la tânărul cavaler ce devine rănit în bătălii și până la groful seducător și apoi vampirul malefic, Oldman livrează o interpretare memorabilă, capturând atât vulnerabilitatea cât și răutatea personajului.

Schimbările sale de aspect fizic și stilul său actoricesc subliniază transformările lui Dracula și îi oferă profunzime, prin varietatea sa de emoții și stări, Oldman aduce la viață un Dracula cu multe nuanțe și nu doar un stereotip de vampir înfricoșător.

NOTĂ

Stilul vizual, cinematografia, machiajul, îmbrăcămintea, actoria lui Oldman, muzica – toate acestea fiind la superlativ, însă găurile enumerate la începutul recenziei m-au făcut să trag rău în jos acest film.

Filmul rămâne o adaptare remarcabilă a romanului clasic al lui Bram Stoker, și rămâne poate și ultimul film bun cu vampiri.

În cele din urmă, este unul dintre acele filme imperfecte, dar care sunt și al naibii de faine, Coppola a avut niște ambiții iremediabil de mari, dar din păcate, s-a iscat cu un eșec pe anumite paliere.

De menționat – Filmul a fost nominalizat la trei premii Oscar, câștigând două dintre ele. A câștigat pentru Cele mai bune costume (Eiko Ishioka) și Cel mai bun machiaj (Greg Cannom, Michele Burke, Matthew W. Mungle).