#67 IMDB 

*CLASAMENTUL 250 IMDB ESTE RECENZAT LA ACTUALIZAREA DE LA 1 MAI 2024

Shining – filmul atât de disprețuit de marele Stephen King, și acum după ce-am revizionat filmul dar și citit cartea acum ceva timp, pot spune că-l înțeleg oarecum pe geniul scriitor al horror-ului.

SINOPSIS

Jack Torrance (interpretat magistral de Jack Nicholson) este angajat ca paznic pentru Overlook Hotel în timpul sezonului închis de iarnă, când hotelul este complet izolat din cauza zăpezii abundente.

Jack și soția sa, Wendy (interpretată de Shelley Duvall), împreună cu fiul lor, Danny (interpretat de Danny Lloyd), se mută la hotel pentru a începe această perioadă de izolare.

Danny are un dar telepatic numit shining sau strălucire, care îi permite să vadă evenimente trecute și viitoare și să intuiască pericolele.

El începe să vadă vizionări înfricoșătoare în hotel, în special în camera 237, unde descoperă sau mai degrabă simte o forță întunecată și amenințătoare.

Pe măsură ce izolarea lor crește, Jack începe să sufere de probleme de sănătate mentală, sub influența unor forțe malefice ale hotelului care se hrănesc cu frică și furie. În timp ce Jack se scufundă tot mai mult în nebunie, el devine o amenințare pentru familia sa.

EXECUȚIE

Eh, aici intervine marea dilemă – Cartea sau filmul?

De obicei, îmi place să critic tot separat sursele, să judec separat filmul și la fel și pentru cartea respectivă.

Trebuie să menționez că a fost a doua vizionare a filmului, iar prima a fost înainte de a citit cartea, și ca un mic spoiler legat de nota finală, primul film mi s-a părut de nota 11, dar după lectură…Ei bine…

Dar hai să vorbim puțin despre film în sine.

Kubrick, cunoscut pentru estetica sa distinctivă și atenția sa meticuloasă la detalii, a creat un univers vizual unic în Shining , mai ales prin mediul claustrofob și lugubru al locației cu pricina.

Astfel, Hotelul Overlook devine o prezență sinistră și înspăimântătoare în sine, cu coridoare interminabile, încăperi labirintice și decoruri într-o combinație tensionată de grandiozitate și strălucire, juxtapuse cu o atmosferă de opresiune și amenințare constantă.

Un alt element esențial în această poveste este relația complexă dintre personaje : Jack, Wendy și fiul lor, Danny, ca să nu mai vorbesc despre actoria acestora care este incredibilă.

În cazul de față, Shelley Duvall oferă o interpretare tulburătoare a lui Wendy, aducând vulnerabilitate și anxietate în rolul unei femei presate de circumstanțe și teroare, o mamă speriată de monstrul adus de către soțul ei și îngrijorată de propriul său copil.

Însă adevărata stea a filmului este Danny Lloyd, care aduce pe ecran o inocență remarcabilă și o abordare subtilă a abilităților sale psihice.

Prin intermediul strălucirii sale, Danny devine un fel de observator al întunericului din hotel, aprofundând înțelegerea publicului asupra răului care se ascunde în culise.

Filmul se remarcă și prin utilizarea sa ingenioasă a simbolismului și metaforelor, astfel prin estetica acelui viscol, prin tematica izolării și a singurătății, The Shining accentuează senzația de închidere și amenințare.

Camera 237 devine un loc de traume ascunse și secrete întunecate, ilustrând întrepătrunderea realității și iluziei, iar acea folosire a oglinzilor în unele scene, sugerează multiple niveluri de conștiință și realitate, subliniind labirintul psihologic și nebunia în care personajele se află.

Și acum să vorbim despre artileria grea a filmului – Jack Nicholson.

Una dintre cele mai impresionante realizări ale lui Nicholson în acest rol este abilitatea sa de a ilustra evoluția lui Jack Torrance de la un individ aparent normal și frustrat la un individ posedat de răul și de nebunia hotelului Overlook.

Expresia feței lui Nicholson, privirea sălbatică și modul în care articulează cuvintele creează o intensitate uluitoare, adăugând tensiunea și sentimentul de iminență a unui pericol iminent, creând din acesta un personaj iconic.

Totuși, trebuie să zic și ceva de rău despre film, ca fan mare Stephen King trebuie să apăr cartea, deși am zis că nu mă leg de acest aspect, dar această distanță dintre roman și film mi s-a părut că a slăbit filmul.

Construcția personajelor mi s-a părut cam slabă,  în special – Jack Torrance.

Astfel, în carte avem un tată familist și care se luptă din răsputeri să lupte împotriva alcoolismului, ba chiar fiind în toate facultățile mintale, dar în film mi s-a părut din start prezentat ca un nebun, încă din primele scene mă așteptam ca personajul lui Jack Nicholson să explodeze de nebunie din clipă-n clipă.

Fără a da spoilere, finalul mi s-a părut cea mai slabă parte a filmului, King și Kubrick venind cu două abordări și interpretări total diferite, scriitorul venind pe partea de familie, iubire și sacrificiu, iar regizorul dorind să exploreze mai mult segmentul de tensiune și horror.

Sincer? Cred că varianta lui King era mult mai bună, o variantă care adăuga un final mult mai dramatic și chiar mult mai tensionat, ba chiar venind și cu o pildă pentru privitori.

NOTĂ

Ambianța tensionată și vizualul captivant au contribuit în mod semnificativ la crearea unei experiențe cinematografice unice, ce se joacă cu limitele realității și fanteziei.

Nu pot spune că m-a băgat în mari sperieți, dar nu asta e important, ba chiar filmul fiind lipsit de orice jumpscare, axându-se mai mult pe partea de poveste și atmosferă. Însă, nu pot să trec peste discrepanțele dintre film și materialul sursă.

Probabil dacă ar fi existat o apropiere dintre carte și film, am fi avut un produs mult mai bine asamblat și cu mult mai multă substanță emoțională sau dramatică.

Dar repet, diferența dintre film și carte m-a cam supărat, de obicei nu fac din astea, dar la chestii ce țin de sufletul meu, n-am cum să nu reacționez.

Și apropo, oricât de legendar a fost Kubrick, la capitolul Stephen King, Frank Darabont nu are rival, acesta având în portofoliu capodopere precum The Mist, The Green Mile și The Shawshank Redemption.