Iată că a venit momentul să discutăm pe blog despre Leul de Aur de la Locarno.

Iar ce ocazie mai frumoasă decât să discut despre un câștigător care vine de pe meleagurile noastre – Nu e locul tău aici, regizat de Florin Șerban.

SINOPSIS

Marius Călimănescu (Adrian Văncică) este medic chirurg și șef de secție într-un spital dintr-un oraș de provincie. După moartea soției sale, a rămas singurul părinte al fiului său adolescent, Ioan (Teodor Butănescu).

Deși este un profesionist respectat, Marius nu bănuiește ce se întâmplă în viața fiului său în timpul nopților: Ioan face parte dintr-un grup de tineri mascați care vandalizează mașinile parcate ilegal pe străzile orașului.

Totul se schimbă în momentul în care un cetățean de etnie romă îi admonestează pe tineri în timpul unei astfel de acțiuni, iar conflictul escaladează până la crimă.

Ioan ajunge în vizorul poliției ca suspect, iar Marius descoperă brusc întreaga viață ascunsă a băiatului pe care credea că îl cunoaște.

EXECUȚIE

Mă bucur din suflet că România s-a întors de la Locarno cu un film care vorbește pe înțelesul tuturor, fără să o dăm în intelectualități experimentaliste pe care doar regizorul le înțelege și atât.

Cât despre execuție în sine… Ei bine, dacă vă era dor de Noul Val Românesc, Florin Șerban (Dacă vreau să fluier, fluier) ne readuce estetica celebrei mișcări, doar că la puterea a zecea.

Nu neg – prima oră din cele două și jumătate a fost un infern total până să mă acomodez cu stilul regizoral.

Din punct de vedere regizoral, așa cum cred că v-ați dat seama, vorbim despre un minimalism extrem. Totul este filmat din cadre lungi, statice, trase prin cameră fixă și compuse în planuri-secvență.

Nu e locul tău aici”, filmul lui Florin Șerban cu Adrian Văncică, în  competiție la Locarno

Însă, pe cât de obositor este la început, pe atât este de lăudat, deoarece actorii au avut segmente solide în care trebuia să livreze totul la perfecție, punct și virgulă.

La montaj nu am ce să discut, aș zice că este oarecum inexistent, tot Florin Șerban fiind și editorul. Ca să mai glumim puțin, el și Sean Baker ce mai fac din astea.

Așa cum reiese din premisă, filmul începe direct în forță și ne arată fără ezitare marele conflict care va bântui personajele, deci orice twist spectaculos este aproape inexistent.

Însă ceea ce vrea Florin Șerban să ne ofere nu este o dramă „de spectacol”, ci o radiografie extrem de amplă, plină de straturi.

Este o operă care, sub aparența unei drame familiale, ascunde o meditație profundă despre un model de masculinitate care se prăbușește, despre un sistem care eșuează și despre violența care mocnește acolo unde educația și empatia lipsesc.

Și hai să le luăm pe rând.

Nu e locul tău aici”, filmul lui Florin Șerban cu Adrian Văncică, în  competiție la Locarno

În primul rând, Nu e locul tău aici vorbește despre prăbușirea modelului masculinității „alfa” – deși nu știu cât de corect este spus – mai exact despre acel bărbat care se crede extrem de puternic încât este capabil singur să schimbe lumea și oamenii.

Marius Călimănescu este un bărbat care crede în anumite lucruri despre sine și despre lume: că problemele se rezolvă prin decizii rapide, că emoțiile trebuie controlate, că slăbiciunea trebuie ascunsă, că un bărbat adevărat este cel care ia decizii și nu se plânge.

Acesta este modelul pe care Marius l-a moștenit, pe care l-a perfecționat prin educație și carieră și pe care l-a transmis, fără să știe, fiului său. Este un model care funcționează în anumite contexte – sala de operație, de exemplu, unde decizia rapidă poate salva o viață.

Dar este un model care eșuează complet în fața complexității emoționale a unei relații cu un adolescent. Și de aici pornim într-o altă discuție, care se axează pe absenteismul parental, nu cel fizic, ci cel spiritual.

În cazul de față, vorbim despre un văduv care trebuie să fie și mamă și tată și care, având în vedere meseria pe care o practică, e plecat cu zilele și nopțile de acasă.

Filmul „Nu e locul tău aici”, de Florin Şerban, a câştigat Leopardul de Aur  la Locarno - RFI

Nu știe ce cărți citește Ioan, ce muzică ascultă, ce prieteni are. Nu știe ce îl sperie, ce îl face fericit, ce îl ține treaz noaptea. Nu știe pentru că nu a întrebat niciodată. Și nu a întrebat niciodată pentru că nu a știut că trebuie să întrebe.

A crezut că fiind acolo fizic, financiar, material, este suficient. A crezut că oferindu-i fiului său o casă, o educație, un exemplu de urmat, își face datoria, dar crunta realitate a vieții ne arată că nu trebuie doar să te prezinți cu o mare funcție în fața copilului tău ca să-i oferi reperele vieții.

În al doilea rând, filmul vorbește despre un sistem care eșuează, iar când aducem în discuție termenul de sistem, disecăm TOT ce ne înconjoară.

Adică disecăm totalitatea structurilor care ne modelează viețile: familia, educația, mass-media, comunitatea, valorile, tradițiile, religia, economia. Toate acestea sunt piese ale aceluiași mecanism. Iar când una dintre ele eșuează, eșuează toate.

Și, în centrul tuturor acestor sisteme care eșuează, se află familia. Marius și Ioan nu sunt doar victime ale unor sisteme exterioare; sunt victime ale unui sistem familial care nu a funcționat niciodată cu adevărat.

Adrian Văncică a câștigat premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de  Film de la Sarajevo pentru rolul din ”Nu e locul tău aici” | Teatru și film  | Radio România Cultural

Moartea mamei a lăsat un gol care nu a fost umplut niciodată. Iar acest gol, deși invizibil, a devenit fundamentul pe care s-a construit întreaga dramă.

Familia este primul loc în care învățăm ce înseamnă iubirea, respectul, empatia.

Iar în al treilea rând, Nu e locul tău aici abordează subiecte precum empatia și rasismul, în special conflictul cu comunitatea romă.

Iar aici mi s-a părut că Florin Șerban este influențat de opera lui Mungiu, pe care regele cinematografiei noastre o abordează de ceva ani buni.

Mai exact, precum în R.M.N.-ul mungian, filmul de față te provoacă rău – te face să devii rasist, dar în același timp știi că minoritatea respectivă, în cazul de față, e total nevinovată și e doar o familie îndurerată care își caută dreptatea.

Florin Șerban preia această lecție mungiană și o adaptează propriei sale povești.

În filmul său, conflictul cu comunitatea romă nu este centrul acțiunii – crima se petrece în afara ecranului, iar victima este un bătrân rom care, într-un gest de autoritate morală, îi admonestează pe tinerii care vandalizează mașini.

Filmul "Nu e locul tău aici” (You Don't Belong Here), în regia lui Florin  Şerban, în competiţia oficială la Locarno Film Festival | News.ro

Dar consecințele acestui moment declanșează întreaga dramă, pentru că sistemul, în loc să caute adevărul, se grăbește să găsească un vinovat. Iar vinovatul este, desigur, unul dintre tineri – un adolescent român, fiul unui chirurg respectat.

Ceea ce face Șerban, asemenea lui Mungiu, este să nu îi prezinte pe romi nici ca pe niște sfinți, nici ca pe niște monștri.

Sunt o familie îndurerată care își caută dreptatea. Sunt oameni care au fost marginalizați timp de generații și care, atunci când li se oferă șansa de a vorbi, o fac cu o furie care este justificată de istorie.

Dar filmul nu îi idealizează; îi arată așa cum sunt: oameni cu propriile lor frustrări, probleme, propriile lor contradicții, propriile lor momente de slăbiciune.

Cum este la fel de greșit să generalizăm! În astfel de cazuri, trebuie în egală măsură să fie semnalate atât problemele, cât și lucrurile pozitive. Unele uscături sunt uscate și din proprie dorință.

Pe lângă acest aspect, mi s-a părut și o mică influență din magnum opus-ul lui Călin Peter Netzer, câștigătorul de la Berlinale – Poziția copilului. Pentru că te pune în situația grea să te întrebi – până unde te-ai duce pentru copilul tău dacă ai afla că e un criminal?

Din punct de vedere actoricesc, lucrurile stau impecabil.

‘NU E LOCUL TAU AICI’ Florin Serban

Adrian Văncică demonstrează pentru a nu știu câta oară că nu este un actor doar de comedie, iar filmul de față e un exemplu perfect unde își arată mușchii actoricești cărând tot filmul în spate.

Marius Călimănescu este un om care nu zâmbește aproape niciodată, un bărbat care își poartă vinovăția ca pe o piatră legată de gât. Iar totul explodează la finalul filmului, unde are o scenă în care explodează de-a dreptul.

Pe partea cealaltă se află Teodor Butănescu. Dacă greșesc, îmi cer scuze, dar băiatul se află la debut, iar ca prim rol e o adevărată revelație.

Ioan nu este un adolescent rău. Nu este un monstru. Este un copil care a crescut într-o casă în care tatăl său era mereu plecat – la spital, la gărzi, la operații, la urgențe.

Iar ceea ce a găsit în altă parte a fost exact ceea ce găsesc toți copiii lipsiți de repere: un grup care i-a oferit ceea ce familia nu i-a putut da. Apartenență. Sens. O identitate. Chiar dacă acea identitate era construită pe ură, pe violență, pe o ideologie toxică.

NOTĂ

Filmul lui Florin Șerban este, înainte de toate, o radiografie a unei societăți care a uitat să aibă grijă de copiii ei.

Marius nu este un tată rău; este un tată care nu a învățat niciodată cum să fie bun. Ioan nu este un monstru; este un copil care a crescut fără busolă.

O realizare bună spre foarte bună, fără îndoială! Însă dacă nu era această abordare regizorală de Noul Val Românesc la puterea a zecea, cel mai probabil îl propulsam în topul anual de filme.

Cu toată admirația și tot respectul din lume, după Noul Val Românesc nu cred că e nevoie să o dăm în Noul Tsunami Românesc. Abordarea asta funcționează în filmul de față? Funcționează foarte bine! Dar cu siguranță nu va funcționa pentru mulți spectatori.

E o critică obiectivă? Nu aș zice, e o chestie ce ține de gust!

Dar mă repet, când trag linie și fac o medie generală a filmului, totuși, mai puțin de 8 nu pot să-i dau.

Number 8

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Resize text-+=