Wild Things

Wild Things este un thriller erotic și polițist regizat de John McNaughton.

Fără îndoială, perioada anilor ’90 a reprezentat apogeul genului de thriller erotic.

SINOPSIS

Sam Lombardo (Matt Dillon) este un consilier școlar respectat, cu o viață aparent liniștită. Totul se schimbă atunci când Kelly Van Ryan (Denise Richards), o elevă din cel mai bogat clan al orașului, îl acuză de viol.

Când o altă fată, Suzie Toller (Neve Campbell), vine și ea cu o poveste similară, cazul devine un scandal care zguduie întreaga comunitate.

Pe măsură ce ancheta avansează, detectivul Ray Duquette (Kevin Bacon) începe să simtă că sub suprafața aparentă a acuzațiilor se ascunde ceva mult mai întunecat. Ceea ce pare un caz de agresiune sexuală se transformă treptat într-o întreagă rețea de șantaj, trădare și alianțe înșelătoare.

EXECUȚIE

Ce este cel mai interesant la acest film este modul cum alegi să-l privești.

La bani mărunți, mai ales la nivel scenaristic, filmul este oarecum de clasă mijlocie. Ce să mai, filmul este o shaorma cu de toate care îmbină o hoardă de genuri și sub-genuri.

Însă în același timp, dacă privești filmul pentru ceea ce își propune să fie și înțelegi că acea shaorma este una asumată, ei bine, recunosc că m-am distrat pe cinste la acest film și nu este de mirare de ce acest Wild Things a ajuns un film-cult.

Scenele sunt atât de exagerate încât aproape că devin o parodie a genului, dar tocmai această exagerare este ceea ce le face atât de plăcute. Este un film care nu se teme să fie ridicol, care nu se teme să fie exagerat și care nu se teme să își bată joc de propriile sale convenții.

Atenție! Departe de a fi un thriller erotic care se află în aceeași ligă cu Blue Velvet, Mulholland Drive, Basic Instinct sau The Handmaiden.

Acelea sunt thrillere erotice mult mai sofisticate, mai intelectuale și mai preocupate de ceea ce se află dincolo de suprafața poveștii. Wild Things mi s-a părut, în schimb, cel mai „caterincă” și distractiv thriller erotic pe care l-am văzut.

Și spun asta ca pe un compliment. Filmul nu încearcă să pară mai inteligent decât este și nici nu are pretenția de a fi vreo mare meditație filozofică asupra sexualității, manipulării sau naturii umane.

Este pur și simplu un film care vrea să te distreze, să te păcălească și să-ți arunce din când în când câte o bombă narativă în față.

Atenție, însă: partea de thriller chiar este destul de mișto la început. Scenariul înfige încă din primele minute niște rădăcini misterioase care te fac să-ți pui creierul în mișcare.

Începi să te întrebi cine minte, cine spune adevărul, cine manipulează pe cine și care este, de fapt, povestea din spatele întregii situații. Filmul știe să-ți ofere suficient de multe informații cât să crezi că ai început să înțelegi mecanismul, dar și suficient de puține încât să rămâi curios.

„Problema” este că, pe măsură ce povestea avansează, filmul începe să devină din ce în ce mai puțin preocupat de subtilitate și din ce în ce mai interesat să-ți spună: „Stai să vezi, fratelo, ce mai avem aici! Te sparg, să moară ce-am pe casă!”. Și de aici începe nebunia lui Salam și boala copiilor.

Vrea să fie thriller noir-erotic, mister polițist, satiră socială despre clasa de jos care încearcă să răstoarne clanurile bogătașe și, pe alocuri, chiar un soi de slasher. De toate!

Pe de o parte, avem erotism, manipulare și conspirații; pe de alta, avem jocul dintre bogați și cei care vor să pună mâna pe averea lor.

Apoi apar elemente de mister, crime, răzbunări și chiar momente care par scoase dintr-un slasher. Este un cocktail complet dus cu pluta, dar tocmai aici mi se pare că stă farmecul lui Wild Things.

Absolut ce se întâmplă în a doua jumătate a filmului reprezintă apogeul absurdului.

Răsturnările de situație se înmulțesc într-un asemenea ritm încât ajungi să nu mai știi dacă urmărești un thriller erotic sau o competiție între scenariști pentru cine reușește să mai scoată încă o conspirație din joben.

Legat de distribuție, trebuie recunoscut faptul că este un afiș mișto.

Matt Dillon și Kevin Bacon sunt rachetele distribuției. Amândoi cară filmul în spate prin niște prestații excelente, cameleonice, mai ales Matt Dillon care prin personajul său emană testosteron din toți porii.

Are genul acela de prezență masculină, sigură pe sine și ușor arogantă, care îl face să pară perfect potrivit pentru rolul unui bărbat respectabil la suprafață, dar care ascunde mult mai multe lucruri decât lasă să se vadă. Super bine jucat.

Și tare rău îmi pare că Matt Dillon nu se mai află în lumina reflectoarelor. Unul dintre marile motive pentru care Hollywood a ajuns o hazna este că a distrus filmul de mijloc, unde o mulțime de actori mega talentați își făceau veacul, iar exemplul perfect este chiar Matt Dillon.

Kevin Bacon vine cu o energie diferită și este la fel de convingător în rolul lui Ray Duquette. Are o prezență mai pragmatică, mai dură. Altceva nu am ce să zic despre el, că altfel m-aș duce în spoilere.

De asemenea, marea surpriză o reprezintă avocatul lui Sam Lombardo, interpretat de Bill Murray. Vai de viața mea, cât am putut să râd. Fără îndoială, personajul său este pata de culoare a filmului.

Pe palierul feminin, lucrurile se prezintă ceva mai diferit. Chiar și aici, afișul este super atrăgător din toate punctele de vedere, iar filmul știe foarte bine să exploateze componenta erotică a celor două personaje.

Totuși, din punct de vedere strict actoricesc, în foarte multe segmente se simte o anumită diferență de clasă între actorii și actrițele din distribuție.

Asta nu înseamnă că Denise Richards și Neve Campbell joacă prost. Din contră, ambele își fac binișor în registrul în care sunt puse să evolueze.

Trebuie să o menționăm în primul rând pe Denise Richards, care joacă aici cartea femeii fatale și care, la momentul respectiv, se afla într-o perioadă de ascensiune foarte interesantă. Venise după Starship Troopers, avea acum Wild Things, iar la scurt timp avea să ajungă și în universul James Bond.

Despre Neve Campbell ce mai este de spus? Venea după racheta numită Scream, devenind practic imaginea uneia dintre cele mai importante francize horror ale anilor ’90.

Aici însă are ocazia să iasă din registrul de „final girl” și să joace un personaj cu mult mai multe nuanțe, care trece prin mai multe stări și ale cărui intenții sunt permanent puse sub semnul întrebării.

Și totuși, mă repet: din păcate, diferența de talent din distribuție se simte. Dillon și Bacon au o naturalețe și o siguranță actoricească pe care nu le-am simțit în aceeași măsură la Richards și Campbell.

Cât despre scenele erotice… Frumoase, elegante, regulamentare, corespunzătoare și eficiente. Parcă după filmul ăsta ți se face un pic poftă de un pahar de șampanie.

Însă dacă este un lucru care mi-a plăcut maxim, acela este estetica. Felul în care este filmată Florida mi-a plăcut la nebunie.

Soarele, piscinele, costumele de baie, mașinile de lux, vilele luxoase și acele cârciumi de stradă, vegetația, apa, mlaștina și atmosfera aceea de paradis artificial creează un contrast excelent cu mizeria morală în care se scaldă personajele.

NOTĂ

Un thriller murdar filmat într-un decor de vacanță de lux, cam așa ar putea fi descris Wild Things.

Este departe de a fi cel mai sofisticat thriller erotic pe care l-am văzut și nici nu încearcă să concureze cu filmele etalon ale acestui gen, nu are rost să facem comparații cu filmele lui David Lynch, Verhoeven sau Adrian Lyne.

În schimb, este unul dintre cele mai distractive, obraznice și „caterincă” thrillere erotice pe care le-am văzut.

Este un film făcut să te păcălească, să te surprindă și, mai ales, să te distreze al naibii de tare. Iar la capitolul ăsta, băi, chiar își face treaba.