Spider-Man: Brand New Day

Spider-Man: Brand New Day – Destin Daniel Cretton, regizorul filmului Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings, a fost angajat să se ocupe și de Omul Păianjen.

Hai să vedem dacă a fost o alegere bună.

SINOPSIS

După evenimentele din No Way Home, Peter Parker (Tom Holland) trăiește într-o lume care l-a uitat complet. Nimeni, nici MJ (Zendaya), nici Ned (Jacob Batalon), nici foștii săi aliați din Avengers nu-și mai amintește cine este cu adevărat.

Acum adult, Peter s-a retras într-o singurătate totală, dedicându-se în întregime rolului de Spider-Man, luptând împotriva criminalității stradale într-un New York care nu-i mai cunoaște numele.

Dar viața lui devine și mai complicată. Pe măsură ce presiunile se acumulează, Peter începe să experimenteze o evoluție fizică surprinzătoare – o mutație arănidă care îi amenință însăși existența.

În același timp, un nou inamic formidabil apare în oraș: o misterioasă tânără (Sadie Sink) cu puteri terifiante, capabilă să preia controlul minții altora și să-i manipuleze ca pe niște marionete. Această amenințare invizibilă îl va forța pe Peter să colaboreze cu aliați neaștepți, inclusiv cu Frank Castle / Punisher (Jon Bernthal).

EXECUȚIE

Aleluia! Aleluia! În sfârșit, rugăciunile mi-au fost ascultate. Nu cred că sunt singurul, iar în sfârșit primim un Spider-Man / Peter Parker care este matur.

Este un tânăr adult epuizat, care poartă greutatea trecutului pe umeri și care se luptă nu doar cu inamicii din fața lui, ci și cu demonii din interior. Fără îndoială, Tom Holland face cea mai bună performanță a acestui personaj din toată franciza MCU.

Privirea lui este mai tulbure, zâmbetul mai rar, iar umorul, deși încă prezent, este mai amar și mai apărat.

Este un om care vorbește singur, care își imaginează conversații cu MJ în cap, care încă se agață de un pahar de cafea de la ultima lor întâlnire ca de o ultimă ancoră în realitate.

Este un portret al unui erou care nu mai crede în basme, dar care încă mai crede în datoria de a fi acolo, chiar și atunci când nimeni nu-l mai așteaptă.

Destin Daniel Cretton a vrut să spună povestea lui Peter ca pe „povestea supremă de maturizare”, acea perioadă din viață în care realitatea te lovește în față și simți pentru prima dată pierderea reală, tragedia reală, singurătatea reală.

Așadar, pot spune cu sinceritate că de data asta MCU vine cu un film atipic, deoarece acțiunea pică pe plan secundar, povestea de față fiind una mult mai dramatică și sumbră.

Într-adevăr, scenariul este clișeic, dar până la urmă cam asta e rețeta filmelor cu super-eroi. În cazul de față nu vorbim despre niște filme de autor, așa cum au realizat Sam Raimi sau Chris Nolan în poveștile lor cu Spider-Man, respectiv Batman.

Zendaya este și ea prezentă, deși are puțin timp pe ecran, chiar livrează o partitură extrem de cinstită. Se simte că are chimie cu Tomiță al ei, până la urmă sunt soț și soție în viața reală.

Însă cel mai șmecher punct al distribuției este reprezentat de Jon Bernthal în rolul lui Punisher. Relația dintre el și Spider-Man e cireașa de pe tort, aș zice că e și adevăratul catalizator de caterincă.

Un punct în plus pentru Mark Ruffalo, chiar dacă apare puțin, însă aplauze furtunoase pentru cei care s-au gândit să-l readucă pe acel Hulk din vremurile alea bune și puternice.

Sadie Sink reușește foarte bine să portretizeze un antagonist BUN, al cărui scop poți să-l înțelegi. Având în vedere ce personaj joacă, nu zic nimic, nu vreau să ofer spoilere.

Din punct de vedere tehnic, filmul arată foarte bine, ba chiar am reușit să mă bucur de o variantă 2D și am scăpat de infecția aia cu ochelari care distrug culoarea.

Aș zice că filmul arată și mai mișto atunci când ecranul este lipsit de orice efect computerizat și reușim să ne bucurăm de naturalețea cadrului în sine.

Acțiunea este destul de săracă, dar și atunci când o primim, ei bine, avem parte de o super demonstrație și o lecție pe care ar trebui să o învețe și restul filmelor din acest segment.

Nu știu dacă exagerez când spun că Spider-Man: Brand New Day e printre cele mai coerente și clare filme la capitolul montaj al scenelor de acțiune.

Iar aici e și meritul producătorilor, care au angajat Jackie Chan Stunt Team, unde acolo oamenii nici nu vor să audă de lupte tăiate și supraeditate. Există o scenă dintre Spidey și o echipă de ninja – magistral regizată și editată.

Evident, există și părți slabe. Nu-i chiar un film epocal și perfect.

Ritmul este lent, ceea ce nu-i neapărat greșit, mai ales având în vedere direcția acestei povești, doar că uneori se simte greoi, parcă prea tras cu frâna de mână.

De asemenea, mi s-a părut destul de slab segmentul dedicat mutației. De fapt, corect ar fi să zic că am rămas nesatisfăcut.

Având în vedere cum a fost abordată această poveste în celebrul desen animat Spider-Man: The Animated Series, ar fi fost mișto ca scenariul să aibă curaj și să se ducă în MUTAȚIA AIA DEMENTĂ.

Deși sună ciudat, cred că marea problemă a filmului este că e prea scurt, deși are 2 ore și jumătate. Cred că am fi ajuns la potențialul suprem dacă am fi avut o durată zdravănă de 3 ore. Până la urmă, ce mare deranj ar fi fost cu jumătate de oră în plus?

NOTĂ

Dacă ar fi să reduc tot filmul la un singur cuvânt, aș merge pe ȘMECHER.

Iar aceste cuvinte vin din partea unuia care a mitraliat tot ce înseamnă Spider-Man jucat de Tom Holland.

Chiar dacă acele filme au fost pardaf, de la The Amazing Spider-Man nu am mai simțit că privesc un film atât de sincer și solemn cu acest supererou care mi-a marcat copilăria.

Un film care, în sfârșit, reușește să ne amintească de ce iubim acest personaj: pentru că, dincolo de mască, este un om care încearcă să facă bine, chiar și atunci când este complet singur.