Întregalde — Ultimul lungmetraj scris și regizat de Radu Muntean.
Da, marele Radu Muntean, care a adus și celebrul Hârtia va fi albastră.
SINOPSIS
Întregalde urmărește trei voluntari — Maria (Maria Popistașu), Ilinca (Ilona Brezoianu) și Dan (Alex Bogdan) — care pornesc într-o acțiune caritabilă într-o zonă izolată din Munții Apuseni, cu scopul de a duce ajutoare unor oameni nevoiași înainte de sărbători.
Călătoria lor îi scoate rapid din confortul obișnuit și îi aduce într-un spațiu tot mai dificil și imprevizibil. Întâlnirea cu Kente (Luca Sabin), un localnic enigmatic, le schimbă complet traseul, iar decizia de a-l ajuta îi conduce într-o situație complicată, în care drumul devine nesigur, iar orientarea tot mai dificilă.
Pe măsură ce înaintează prin acest teritoriu izolat, tensiunea dintre ei începe să crească, iar diferențele de caracter ies la suprafață.
EXECUȚIE
Mi-a plăcut foarte mult faptul că e un film care te atrage la dezbatere, pentru că este imposibil să nu te pui în pielea personajelor și să nu întrebi: „Băi, eu ce-aș fi făcut în locul lor?”.
Sub aparența unei povești simple despre o acțiune caritabilă, devine treptat o explorare tensionată a limitelor empatiei și a ipocriziei subtile care poate însoți bunele intenții.
Așadar, vă puteți aștepta la un fel de R.M.N., dar cu câteva trepte sub opera realizată de Cristian Mungiu.
Cei trei voluntari nu sunt prezentați ca niște eroi, ci ca niște oameni obișnuiți, bine intenționați, dar profund ancorați în propriul confort și în propriile limite.
În momentul în care intervin imprevizibilul și disconfortul real, filmul începe să pună întrebări incomode: cât de autentic este altruismul atunci când nu mai este comod? Cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a ajuta pe cineva atunci când ajutorul implică risc, frică sau pierderea controlului?
Ok, ei sunt altruiști și dornici să facă bine, mai ales că vorbim de voluntari, dar ei se prezintă așa doar într-un context foarte bine organizat și structurat. Iar când vine vorba de neprevăzut… ei bine, lucrurile se schimbă.
Doresc să facă un bine, însă binele lor vine cu un risc — întâlnesc un moș neajutorat, dar care-i și senil, iar prin fapta lor ajung să dea de mari belele.
Chit că mă repet, dar de acolo vine marea întrebare — tu ce faci din acel moment?
Iar aici rămâne la latitudinea fiecăruia în care dintre cele două personaje se va regăsi — Maria sau Dan?
Maria pare să fie personajul care rămâne mai mult conectat la ideea de empatie, la nevoia de a nu abandona umanitatea chiar și atunci când situația devine apăsătoare și inconfortabilă. Ea păstrează mai mult din disponibilitatea de a-l privi pe celălalt ca pe o ființă vulnerabilă, nu doar ca pe o problemă practică.
În schimb, Dan aduce în film reacția lucidă, poate mai rece, poate mai dură, dar profund umană în logica ei de autoprotecție. El vede mai clar pericolul, limitele situației și inutilitatea unui gest care riscă să îi tragă pe toți într-un impas și mai mare.
Și știți care-i marele merit al scenariului? Absolut fiecare variantă e corectă în felul ei.
Iar ca să răspund și eu la dezbatere, eu sunt o persoană mai radicală când vine vorba de situații neprevăzute cu risc puternic de pericol, așa că sunt în tabăra lui Dan.
Filmul mai vorbește și despre ruptura dintre două lumi: cea urbană, educată, aparent empatică, și cea rurală, izolată, greu de înțeles și adesea privită de la distanță.
Voluntarii vin cu ideea de a face bine, dar intră într-un spațiu pe care nu îl cunosc și pe care nu îl pot controla. Această întâlnire nu produce apropiere autentică, ci mai degrabă tensiune și neînțelegere.
Ei mai întâlnesc tot felul de personaje care mai de care mai… „ciudățele” pentru ei, dar asta se întâmplă când pășești într-un loc unde educația și civilizația nu a putut să ajungă.
Din punct de vedere actoricesc, distribuția își livrează bine partitura, toți sunt credibili. Însă Luca Sabin în rolul lui Kente este epocal, oferă o prestație care reprezintă apoteoza memorabilului.
Și știți care este bomba nucleară? Tocmai că Luca Sabin nu este actor, ci este un simplu bătrânel care a fost manevrat cu o precizie chirurgicală de către Radu Muntean.
Am terminat cu laudele, hai să zic ce nu funcționează.
În primul rând, n-am înțeles de absolut nicio culoare de unde încadrarea asta la comedie? Ce a fost de râs în toată situația asta, mai ales că e una care se poate întâmpla oricui, adică nu o întâmplare ce ține de paranormal sau de domeniul ficțiunii fantastice?
Din contră, e o situație cât se poate de dramatică. Repet, nu am găsit nimic de râs.
Altă problemă a fost sunetul, excelent în proporție de 80%, iar restul a trebuit să-mi ciulesc urechile ca să înțeleg ce spun personajele.
O problemă care m-a iritat maxim a fost deznodământul poveștii. Mi-ar fi plăcut să aibă un final ceva mai aprins, care să incite și mai mult la dezbateri. În cazul de față, avem cel mai lăsat în pom final pe care l-am văzut.
Iar tot în final, am găsit o scenă complet gratuită și lipsită de sens — care este semnificația simbolică, filosofică și ancestralo-homerică la o scenă de 5 minute în care un bătrânel se spală cu măciuca la vedere? Nu știu.
Nici pe partea de imagine nu pot spune că am fost impresionat, în sensul că, în cazul de față, departamentul acesta și-a făcut treaba într-un mod corect și cinstit. Nu am nici laude, dar nici reproșuri. O imagine bună, nimic de zis!
NOTĂ
O realizare mai mult decât decentă. Deși e o scriitură care provoacă la dezbatere, totuși mi-ar fi plăcut și mai mult curaj. Actorie bună pentru distribuția principală și actorie stratosferică pentru Luca Sabin în rolul lui Kente.
Întregalde este un film care își extrage forța din tensiunea morală pe care o construiește treptat, aproape insidios. Radu Muntean ne oferă un cinema al nuanțelor, al ambiguității și al situațiilor în care intențiile bune nu garantează rezultate bune.
Un film despre confruntarea dintre ideal și realitate, dintre imaginea pe care o avem despre noi înșine și felul în care reacționăm atunci când suntem scoși din zona de confort
