The Drama — o comedie-romantică neagră scrisă și regizată de Kristoffer Borgli.
Zic să poftim la nuntă.
SINOPSIS
Emma (Zendaya) și Charlie ( Robert Pattinson) sunt cu câteva zile înainte de a deveni soț și soție. Totul este pregătit: invitațiile trimise, rochia cumpărată, meniul stabilit.
În seara cinei de probă, alături de nașii lor, cei doi se lasă atrași într-un joc aparent inocent. Regulile sunt simple: fiecare trebuie să spună cel mai întunecat secret al său, acel lucru pe care nu l-ar mărturisi niciodată în fața nimănui.
Primele confesiuni trec aproape neobservate. Apoi vine rândul Emmei. Ceea ce iese din gura ei nu este o simplă greșeală de tinerețe, ci o poveste care zguduie din temelii tot ce credeau ei despre relația lor.
Charlie încearcă să pară stăpân pe situație, să dea din cap înțelegător, să spună că trecutul este trecut. Dar în adâncul lui, ceva s-a spart. Fiecare vorbă rostită după acea seară este filtrată prin lentila îndoielii.
EXECUȚIE
Ca de fiecare dată, apreciez A24 pentru originalitatea lor. Cel puțin la acest capitol, fiecare film aflat sub comanda lor primește încă un punct în plus.
La fel e cazul și aici — premisa e interesantă și incită la dezbateri. Cât despre execuție în sine… dar hai să o luăm pe rând, mai întâi cu aspectele pozitive.
În primul rând, mi-a plăcut foarte mult imaginea, iar asta se datorează faptului că acest The Drama a fost turnat pe peliculă, iar asta a oferit un aspect foarte proaspăt, natural și, mai mult, un aspect veritabil despre cum ar trebui să arate și să se simtă cu adevărat un film.
În al doilea rând, din punct de vedere regizoral, filmul stă-n picioare cum nu se poate mai bine.
Montajul uneori haotic și modul cum a fost mixat sunetul in-door și out-door au reușit să redea o stare de iluzie, tocmai că la un moment dat îți este foarte greu să distingi realul de momentul de „halucinație”.
În al treilea rând, chimia dintre cei doi este una bună. Aș exagera dacă aș spune că cei doi fac niște roluri epocale, demne de statuete, dar nici nu sunt de pomană pe ecran.
Amândoi sunt credibili și savuroși în relația pe care ne-o oferă, ba mai mult, fix chimia lor generează niște momente extrem de comice la care chiar am chicotit.
Robert Pattinson mi-a plăcut ceva mai mult decât Zendaya, dar aici ține și de perspectiva pe care ți-o dorești. Fiind bărbat, am rezonat și l-am simțit mult mai aproape de mine.
Hai să fim sinceri și să ne punem întrebarea: tu cum ai reacționa dacă ai afla că partenerul tău, în adolescența lui, avea de gând să dea o mare „APOCALIPSĂ”, chiar dacă nu a dus-o până la capăt?!?!?
Iar aici intervine problema mea cu scenariul – Unde este hazul? Mai degrabă aș spune că aspectul comic și romantic sunt niște simple pretexte, pentru că, în esență, mi s-a părut că filmul își propune să abordeze niște probleme sociale care sunt la ordinea zilei, în special în SUA.
Nici nu pot să zic că vorbim despre romanticizarea „terorismului”, că e clar că este și o critică a problemei sociale din America în legătură cu amendamentul II.
O critică livrată în cel mai superficial mod cu putință — îmi prezinți problema, dar nici nu aduci vreo soluție concretă. De fapt, nu aduce nicio soluție.
The Drama vrea să aducă în discuție și problema bullying-ului, iar de aici se înrădăcinează ideea cum că al nostru comportament provine din traumele trecutului. Foarte corect! Foarte adevărat!
Ca o destăinuire, și eu în perioada gimnaziului și a liceului am fost victima miștoului de prost gust. Mă durea? Absolut! Dar în același timp, niciodată nu mi-a tresărit prin cap ideea să-mi măcelăresc colegii proști crescuți.
Totul pleacă de la creier și de la cei 7 ani de acasă, iar asta am discutat-o mai pe larg la recenzia de la Adolescence. Deci da, n-am putut de nicio culoare să rezonez cu personajele, în special cu cel interpretat de Zendaya.
Și problema e alta: absolut toate personajele sunt lipsite de țigle pe casă. Unii or să zică: avem parte de niște personaje naturale, care poartă defecte.
Atenție, nu cer personaje perfecte și demne de a fi canonizate, dar e imposibil ca din atâta lume să nu existe O PERSOANĂ CEREBRALĂ.
Fără să dau spoilere, dar în actul III, tatăl protagonistei are poate cel mai tâmpit discurs pe care l-ai putea auzi vreodată la un eveniment deosebit. Pur și simplu, scenariul a vrut doar să dea apă la moară temei, atât.
NOTĂ
Actoria și palierul tehnico-regizoral — astea au fost singurele aspecte care mi-au plăcut în filmul ăsta.
În rest, nu prea am râs, nu am rezonat deloc cu personajele și, în plus, deși filmul abordează o problemă socială, nu am putut să percutez la aceasta, tocmai pentru că scenariul nu vine cu nicio soluție.
Mi se pare stupid să aduci un subiect în care gravitează o mulțime de tragedii, dar să nu aduci niște soluții. Și, să-mi fie cu iertare, nu pot găsi divertisment în așa ceva.
