Mai întâi, a fost James Wan, ce-a urmat după… E DE LEGENDĂ.
Iată de unde a pornit una dintre cele mai iubite francize horror – The Conjuring.
SINOPSIS
Inspirat din cazuri reale investigate de soții Ed și Lorraine Warren, renumiți demonologi, filmul prezintă povestea familiei Perron.
În anii ’70, Carolyn Perron (Lili Taylor) și Roger Perron (Ron Livingston) se mută împreună cu cele cinci fiice ale lor într-o casă veche de la țară, din Rhode Island.
Curând după mutare, încep să se petreacă fenomene inexplicabile: zgomote ciudate, mirosuri puternice, apariții misterioase și comportamente bizare ale copiilor.
Atmosfera devine din ce în ce mai tensionată, iar Carolyn cere ajutorul soților Ed Warren (Patrick Wilson) și Lorraine Warren (Vera Farmiga).
EXECUȚIE
O diferență de 12 ani între The Conjuring: The Last Rites și acest prim film… cum trece timpul!
Ce pot spune… Patrick Wilson neschimbat și Vera Farmiga este extrem de puțin schimbată, iar aici chiar mi s-a părut o femeie deosebit de frumoasă.
Revenind la film în sine, am uitat complet cât de maestru a fost James Wan în procesul de creare a acestui monstru de film, acesta folosindu-se de niște tehnici extrem de rare. Dar astea le vom discuta un pic mai târziu.
În jurul cărei teme gravitează totul în filmul The Conjuring? Familia.
De la începutul filmului, legătura profundă dintre părinți și copii este evidențiată ca fiind vulnerabilă și extrem de prețioasă. Familia Perron (Carolyn și Roger, interpretate de Lili Taylor și Ron Livingston, respectiv) devine ținta unei entități care vizează să distrugă unitatea familială.
Atacul asupra unei familii nu este doar un atac fizic asupra lor, ci un atac asupra fundației fundamentale a unei societăți sănătoase.
Când frica se instalează și pericolele imediate amenință, familia devine vulnerabilă – nu doar în fața unei entități demonice, ci și în fața fricii colective care riscă să le destrame legăturile și să îi îndepărteze unii de ceilalți.
Iar în acest context, Ed și Lorraine Warren sunt nu doar protecția spirituală a familiei Perron, ci și exemplul unei legături extrem de puternice și al unui angajament față de binele celor dragi, chiar și în fața pericolului suprem.
Cât despre partea de horror… James Wan este zeu!
Uși care scârțâie, zgomote venite din podea sau tavan, anumite șoapte extrem de discrete – clișee, evident!
Dar fix cu aceste clișee, James Wan reușește să înghețe sângele în tine, tocmai pentru că regizorul asiatic le execută într-un mod subtil și inteligent.
Majoritatea jumpscare-urilor fie sunt executate în liniște, fie sunt construite atât de inteligent încât inițial pleci pe fentă, iar apoi vine necazul peste tine.
Chiar nu pot să găsesc o explicație exactă pentru a spune ce face James Wan atât de special, încât din niște clișee ofilite, scoate niște „nucleare” terifiante de îngheață și Pacificul de frică.
Cât despre demon, nu pot spune că este unul memorabil, nu are dimensiunea fantasmagorică a lui Pazuzu din istoricul The Exorcist.
Aici e doar un duh malefic care își pune pata pe o familie, atâta tot. Și, evident, când posedă pe cineva, acea persoană face ca toate ielele iadului.
NOTĂ
Mai multe laude am pentru partea secundă a acestei francize, iar acolo am destule motive.
Cât despre acest film, este o piatră de temelie a horror-ului modern, al valului anilor 2000. James Wan a reușit să revitalizeze acest gen, transformând un horror aparent banal – adică un produs cât se poate de comercial – într-un film unde există și o amprentă artistică și regizorală.
Așadar, nu-mi rămâne decât să-i acord un 8 cinstit și să-mi pregătesc rugăciunile pentru partea a doua.
