A fi sau a nu fi ultimul film din serie? Aceasta este întrebarea care stă pe buzele tuturor. Însă, la ce start financiar are… zic că mai urmează.
Până la urmă, haideți să exorcizăm The Conjuring: Last Rites.
SINOPSIS
Filmul îi readuce în prim-plan pe Ed și Lorraine Warren (Patrick Wilson și Vera Farmiga), aflați acum într-o etapă mai liniștită a vieții lor, după ani întregi de confruntări cu forțe întunecate.
Retragerea lor este însă tulburată atunci când o familie din Pennsylvania începe să fie terorizată de o serie de fenomene inexplicabile.
Deși păreau hotărâți să lase în urmă munca de investigație, Warrenii sunt atrași din nou în mijlocul unei anchete paranormale, în care un obiect straniu – o oglindă blestemată – joacă un rol crucial.
Trecutul lor revine brusc la suprafață, iar prezentul se complică și mai mult odată ce fiica lor, Judy, devenită adultă, își descoperă propriile sensibilități spirituale, intrând în centrul poveștii.
EXECUȚIE
Poate că sună ciudat sau nu, dar chiar aveam așteptări uriașe de la acest film, mai ales că surlele și trâmbițele îl prezentau ca pe ultima parte. Așa că mă așteptam la ceva memorabil.
Din păcate, Michael Chaves face cel mai clișeic film cu putință. Ba chiar surprinzător, mi-a plăcut mai mult The Nun 2, căruia i-am dat inițial nota 7, dar pe care l-am ridicat la 8 pentru încurajare și cu speranța de a primi filme mai bune pe viitor.
Și, din păcate, Chaves și-a bătut joc de sentimentele mele.
Lugubrul și sumbrul sunt omniprezente în atmosferă, dar sunt niște „feluri de mâncare” pe care le-am tot gustat de-a lungul acestei francize.
Lipsesc cu desăvârșire acele scântei și sclipiri pe care James Wan le-a oferit primelor două filme.
Am tot citit păreri că filmul suferă din cauza stagnării: prea multă poveste, multe fire narative și prea puțin horror.
Ce-i drept, avem multă narațiune, și nu m-ar fi deranjat dacă aceasta nu ar fi fost extrem de fadă.
Aș fi preferat un film cu zero jumpscares, dar cu un scenariu magistral, care să ofere o poveste epocală, una demnă de finalul unei francize de asemenea calibru.
Și, cu durere în suflet o spun, franciza asta și-a cam pierdut din grandoare.
Revenind la film în sine, avem aceleași personaje cretine:
Ce părinte normal la cap, la aniversarea copilului său, îi cumpără cea mai sinistră oglindă?
În câte zeci de filme s-a mai văzut această secvență? De multe ori, știu.
Vedeți, tocmai asta face ca acest Conjuring să fie mediocru.
Un scenarist inspirat ar fi găsit o metodă ingenioasă prin care să declanșeze necazul, nu clișeul ăsta ofilit.
Avem din nou personaje stupide – vezi firul de telefon care pleacă singur de pe loc și zboară într-o pivniță întunecată, iar personajul se duce glonț acolo, în loc să bage sprint de 100 de metri.
La capitolul jumpscares – aceleași fâsâieli, cu previzibilitate maximă prin mecanismele clasice: muzica pornește, camera face un close shot pe un punct fix, muzica se oprește și BUUUM!
Singurele sperieturi pe care le-am avut au fost reacțiile naturale ale corpului cauzate de bubuituri. Deh… n-ai cum să nu tresari, așa funcționează corpul uman.
Despre drăcușorul buclucaș n-am ce să vă spun prea multe, pentru că nici filmul nu ne spune. E generic și superficial.
Având în vedere că e ultima parte, mă așteptam la un demon istoric, unul care să bântuie mințile, o entitate care să impună o prezență ce îngheață sângele. Aici, nici nu-i știu numele, nici scopul vizitei.
Tot Valak, întrupat în acea călugăriță diabolică, rămâne magnum opus-ul în materie de demoni din acest univers.
Și totuși, există părți bune? Da!
Trebuie să admit că, pe lângă jumpscare-urile previzibile, filmul are câteva momente ingenioase: fundalul defocalizat prin care trece o siluetă, anumite reflecții și, mai ales, REAPARIȚIA UNUI DEMON DIN VECHILE FILME.
Recunosc, acea scenă m-a făcut să înghit în sec. Dar e trist că au trebuit să apeleze la nostalgie pentru a mă speria, în loc să vină cu ceva nou.
De asemenea, actoria este excelentă: Patrick Wilson și Vera Farmiga sunt extrem de credibili, iar chimia dintre ei este savuroasă, încât aproape crezi că sunt împreună și în viața reală.
Pe același palier apare și Mia Tomlinson (cea care o interpretează pe Judy, fiica lor). Ea livrează o partitură corectă, dar scenariul inispid nu-i permite să devină memorabilă.
NOTĂ
Jur că mi-aș fi dorit să-mi placă acest film. Am avut speranța că finalul francizei va fi unul memorabil. Din păcate, în mintea mea vor rămâne doar primele două filme.
Nu știu câtă încredere să am în WB când spune că acesta e MARELE FINAL, dar chiar și așa, mă repet: cu durere în suflet, spun că FINALUL ESTE MEDIOCRU.
Totuși, există câteva părți bune care îl salvează de la dezastru total. De aceea, nota mea este 6.
