E timpul să pornim robinetul de filme horror.
Hausu e un film horror experimental din 1977.
SINOPSIS
O adolescentă pe nume Oshare (Kimiko Ikegami), alintată „Gorgeous” în traduceri, decide să își petreacă vacanța de vară la casa misterioasă a mătușii sale izolate. Ea își invită cele șase prietene în această mini-excursie.
Ajunse în casa mătușii (Yōko Minamida), cele șapte fete descoperă rapid că locul ascunde un secret sumbru.
EXECUȚIE
Până în acest moment, din toată cariera mea de cinefil, acest Hausu este cel mai experimental film pe care l-am văzut.
Aș fi cel mai mare ipocrit dacă aș veni și v-aș spune: „Fiți atenți la mine, vă explic cum stă treaba cu această peliculă și cu tot simbolismul care gravitează în jurul acesteia.”
Ce mi-a plăcut maxim la acest film a fost experiența în sine, asta fiind și definiția acestui Hausu – EXPERIENȚA.
Inspirația pentru Hausu a venit dintr-un loc neobișnuit: fiica regizorului Nobuhiko Obayashi, Chigumi, care pe atunci avea 11 ani.
Obayashi fusese rugat de studioul Toho să vină cu o idee pentru un horror japonez, aceștia dorind să creeze o replică virulentă pentru americani, care devastaseră întreg globul cu Jaws.
Așadar, regizorul și-a întrebat propria fiică: „De ce ți-ar fi cel mai frică dacă ai fi într-un film horror?”
Ei bine, răspunsul îl avem în film.
Tema casei bântuite era deja un clișeu bine împământenit. La americani, casa funcționează ca un spațiu înfricoșător în sine, cu fantome, zgomote misterioase, uși care se trântesc, obiecte mișcate de forțe nevăzute.
Totul e construit pe tensiune psihologică, suspans și atmosferă gotică, cu un ton grav și apăsător.
Însă, dragi prieteni, de aici pornește întreg show-ul, fiindcă Hausu este fix opusul.
Avem culori saturate, montaje accelerate, muzică veselă, aproape de videoclipuri sau reclame la show-urile nebune actuale de K-Pop.
Iar aici vă avertizez că, dacă o să vizionați acest film pe întuneric, vă garantez că dormitorul sau sufrageria se vor transforma în cluburi disco.
Efectele vizuale sunt unele artizanale (suprapuneri, animații, picturi în loc de fundaluri realiste) care dau filmului un aer de colaj suprarealist.
Avem schimbări bruște de perspectivă, decupaje stranii și suprapuneri de imagini care dau senzația de delir.
Ca să nu mai zic de tonul extrem de jucăuș al peliculei, ba chiar unul extrem de copilăresc. În ce filme horror s-a mai văzut ca inamicii paranormali să fie: un pian, niște perne care atacă oameni sau o pisică?
În acest fel, Obayashi creează un univers grotesc și absurd, care arată că frica nu vine doar din supranatural, ci și din absurdul realității postbelice.
Regizorul a ales să-și definească personajele prin nume care funcționează ca simboluri ale trăsăturilor lor esențiale, mai degrabă decât ca identități individuale complexe.
Astfel, Gorgeous reprezintă frumusețea și vanitatea, fiind mereu preocupată de aparențe, în timp ce Fantasy întruchipează naivitatea și imaginația, pierzându-se adesea între realitate și vis.
Kung Fu este energia fizică și agilitatea, fata care răspunde oricărui pericol prin forță, iar Prof simbolizează rațiunea și logica, încercând să explice supranaturalul prin prisma inteligenței.
Sweet este bunătatea copilăroasă, fata preocupată de casă și grijă față de ceilalți, în vreme ce Melody aduce sensibilitatea artistică, fiind asociată muzicii și momentelor poetice ale filmului.
Fiecare dintre ele întruchipează o parte distinctă a tinereții, iar faptul că toate pățesc câte ceva portretizează întreaga generație care rămâne vulnerabilă în fața forțelor trecutului și a traumelor colective, indiferent de trăsăturile persoanei.
NOTĂ
E un film experimental, e un film artistic care merge spre zona aia abstractă a artisticului.
Daaaar, trebuie să recunosc că mi-a plăcut. A nu se înțelege că-l ridic la rang de capodoperă, dar cel mai corect spus – mi-a plăcut experiența, care a fost cu totul altceva.
Mi-a plăcut să văd un film străin care este total invers, din toate punctele de vedere, față de produsele reciclate din America.
Nu-i un film perfect, tehnic este șubred, dar este un 7 solid pentru experiența în sine, care m-a captivat.
