Mammalia este un film românesc care și-a făcut prezența pe la Berlinale în 2023.
E un film pe care mi-l doream să-l văd tocmai din cauza părerilor controversate. Așadar, fără alte adăugiri, să-i dăm drumul.
SINOPSIS
Mammalia urmărește povestea lui Camil, un bărbat de aproape 40 de ani care trece printr-o criză existențială.
Îi scapă din mâini viața profesională, relația cu partenera și chiar certitudinea propriei identități masculine.
Atunci când se alătură unui grup feminin bizar, Camil trăiește experiențe tulburătoare, care culminează cu o pierdere simbolică și absurdă a penisului.
EXECUȚIE
Filmul este o capodoperă care sfidează legile cinematografiei moderne, ba chiar și cele intergalactice, forța și profunzimea peliculei transcend timpul și spațiul artei obscure.
Mammalia nu e doar un film, ci o meditație asupra entropiei rolurilor de gen, unde comicul și tragicul se contopesc într-o hermeneutică a disoluției identitare.
Aici, Camil traversează nu o simplă criză personală, ci o kenoză ontologică: vidul de sens al unei masculinități care, deposedată de instrumentul său metonimic, se dezagregă în neantul unei identități deconstruite până la osul metafizic al ființei.
Hoo, am glumit! Vedeți, așa cum am spus și-n alte recenzii, oricine poate să găsească tot felul de atribute filosofice la orice jeg de scenă dintr-un film.
Fără dar și poate, Mammalia este una dintre cele mai mari haznale de film pe care le-am urmărit în viața mea, o atrocitate pseudo-intelectuală pe care doar regizorul vrea să o înțeleagă.
Încă din start știi ce vei primi din momentul în care pelicula pornește cu o scenă extrem de lungă în care niște inși stau într-o baltă și gemeau de mama focului, nefăcând nimic. Probabil făceau sex prin telepatie, că altfel nu-mi explic motivația acelor zgomote.
Următoarea scenă, la fel de lungă, este cu consoarta protagonistului. Aceasta doarme liniștită în dormitor, dar fix în spatele ei apare o umbră care se înalță, se înalță și se mărește, se mărește și se tot mărește.
Ce să fie?
Să fie oare Nosferatu? Să fie oare mâna unui ucigaș în serie care dorește să o sfârtece pe biata femeie care doarme? Să fie oare vreun monstru ezoteric al întunericului?
Nu! Este măciuca protagonistului care se află în procesul de erecție.
O altă scenă, care durează și vreo 2-3 minute, este una în care protagonistul stă în duș, mai exact într-o cadă, și se uită la propriul mădular, iar împreună cu acesta, celuloidul stând cu maximă precizie pe penisul lui Camil, constatăm cu mare tristețe că acesta nu se mai poate trezi din somnul cel de moarte.
O altă scenă este una în care un bărbat este îngropat cu totul în pământ, mai puțin cu capul, iar deasupra lui se află o femeie care îl vopsește cu ceva șmechereu seminal.
Evident, cu toate aceste scene, noi, pulimea ( ca să fiu în ton cu pelicula ), muritorii de rând, fomiștii și inculții de noi, suntem incapabili să percutăm la aceste secvențe îmbibate de sevă intelectuală și pline de miez filosofic ancestral, ale căror reverberații penetrează și cele mai mari minți ale universului.
Absolut fiecare scenă este lungită la nivel de ORI 5 – O scenă în care personajul principal stă adormit cu capul pe masă, neîntâmplându-se absolut nimic în jur, durează doar 3 MINUTE.
Din punct de vedere tehnic, totul este o mocirlă. Montajul este haotic și incoerent, ca să nu mai spun că unele scene sunt parcă desprinse din niște filme diferite, neavând legătură cu contextul poveștii.
Evident, sunetul este deplorabil, noroc cu subtitrările, deși dacă filmul ar fi pe mute, n-ar fi o problemă: nu e nevoie de dialog, că oricum nu se înțelege mare lucru din poveste.
Mă rog, am înțeles că s-a vrut o explorare radicală a masculinității fragile și a felului în care aceasta se prăbușește atunci când este confruntată cu un univers care refuză regulile patriarhale.
Dar surpriză: nu a fost nimic inteligent și filosofic în abordarea filmului.
NOTĂ
A fost o mare spălare de bani din partea CNC-ului, contribuția lor fiind de 250.000 de euro, bugetul total al filmului fiind de aproape 1 milion de euro. ÎNCASĂRI– 3.500 de euro.
Vin cineaști precum Nae Caranfil, Victor Canache sau alții care așteaptă muuuult timp să primească finanțare, însă n-au loc de astfel de proiecte infecte.
Nu vreau să mă dau mai mare sculă pe basculă, dar jur pe viața mea că dacă-mi dai un buget de 300.000 de euro, fac un film de 10 ori mai coerent, plăcut și la care să vină și lumea la el, dar poate cel mai important, nu-mi bat joc de bani.
Evident, n-aș reuși să fac o capodoperă, dar în niciun caz o mizerie sinistră pe care doar eu să o înțeleg.
Sunt de acord cu filmele intelectuale, mai abstracte, obscure, la care spectatorul să și percută la mesajele și temele abordate. E nevoie și de așa ceva, dar în niciun caz cu astfel de mizerii pe care doar regizorul dorește să le înțeleagă.
