După ani și ani, celebra franciză în care regretatul Leslie Nielsen făcea senzație primește o continuare care se anunță un adevărat hit.
SINOPSIS
Într-o lume în care Police Squad stă pe marginea colapsului, fiul regretatului detectiv Frank Drebin Sr., acum Frank Drebin Jr. (Liam Neeson), este rechemat să preia ștafeta.
Alături de partenerul său, Ed Hocken Jr. (Paul Walter Hauser), are șansa de a salva onoarea poliției… dacă nu fac mai mult haos decât rezolvă cazuri.
Beth Davenport (Pamela Anderson) suspectează un complot în spatele morții fratelui ei, iar în ajutorul ei sare, evident, Drebin Jr. Pe lângă această omucidere, apare și o altă pistă legată de un dispozitiv IT.
EXECUȚIE
Filmul este un tribut excepțional adus francizei originale, respectând de la A la Z rețeta care a făcut din Naked Gun o comedie spumoasă și memorabilă.
Desigur, filmul de față e ancorat în timpurile și temele actuale.
Așa cum am spus și în alte dăți, e genul de comedie care lipsește cu desăvârșire în zilele noastre.
E genul de comic stupid, absurd, vulgar și deloc temător de reacțiile celor pudici.
Glumele sunt livrate la foc automat – se trage cu poante mai des decât se trage cu armele în Afganistan. Sunt momente în care nu ai timp să procesezi ce s-a spus.
Avem glumele libidinoase în care protagonistul ne împărtășește poftele lui carnale.
Evident, misoginia e în floare – fie când Drebin privește femeile doar ca pe niște obiecte sexuale, fie în momentele în care femeia e „trimisă” la cea mai bună meserie a ei: cea de casnică.
Sunt de acord cu astfel de comportamente? CATEGORIC, NU!
Dar am râs cu poftă la unele glume de genul ăsta? Da. Pentru că știu să fac diferența între parodie și realitate.
Se fac și câteva glume cu tentă rasială – practic, avem tacâmul complet.
Evident, nu lipsesc poantele clasice, giumbușlucurile și săriturile consacrate ale protagonistului. Dar băi, oricât de ofilită și repetitivă e gluma cu cafeaua, jur că am râs la fiecare fază.
Ce-i drept, scenariul putea să fie mai acid, mai dur, mai fără perdea. Dar nici nu mi s-a părut că merge pe corectitudine politică – adică pe varianta safe, de a nu deranja. A fost undeva la mijloc.
Totuși, punctul forte al filmului rămâne Liam Neeson, care face cinste acestui personaj sacru din franciză. Ba chiar, ca să fiu mai poetic, duce moștenirea mai departe.
E același protagonist care joacă totul cu seriozitatea unui detectiv noir, chiar dacă spune enormități sau calcă pe greblă – la propriu sau la figurat.
Tocmai această lipsă de autoironie, în contrast cu comicul situațiilor, generează un umor extrem de savuros.
O altă surpriză plăcută e Pamela Anderson, care radiază de fiecare dată când apare în cadru.
Deși a trecut vremea când făcea ravagii doar intrând în cadru, trebuie să recunosc că a ales să îmbătrânească extraordinar de frumos.
Oferă o performanță solidă, are prezență și, mai ales, o chimie savuroasă cu Liam Neeson. Chiar dacă nu mai este acea Pamela Anderson de pe copertele Playboy din anii ’90, încă știe să emane feminitate și senzualitate prin atitudine și prezență.
NOTĂ
O surpriză extraordinar de plăcută, un film la care am avut tot timpul un zâmbet tâmp pe față și la care am râs copios.
Se putea mai bine? Evident că da. Dar având în vedere cât de puține comedii de genul ăsta mai primim, am fost mulțumit și cu atât.
În general, e un film incredibil de amuzant, care aduce un omagiu originalului, dar oferă și propria valoare comediei contemporane. Un casting inspirat – deci numai bun de o vizită la cinema.
După părerea mea, fanii francizei n-au cum să fie dezamăgiți.
