War of the Worlds este o nouă adaptare a romanului istoric scris de H. G. Wells.
SINOPSIS
Will Radford (Ice Cube), specialist în securitate cibernetică la Departamentul pentru Securitate Internă, urmărește activitatea unui hacker misterios, supranumit Disruptor.
Între timp, o serie de obiecte căzute din spațiu provoacă haos global, urmate de apariția unor colosale mașinării extraterestre.
Radford, alături de o prietenă de la NASA, descoperă că invadatorii nu vizează doar distrugerea, ci și capturarea și exploatarea centrelor de date ale omenirii, folosind creaturi biomecanice.
EXECUȚIE
Pentru mine, acest film a fost o experiență imersivă; aș spune că a fost precum un 4DX de acasă.
Zic asta deoarece l-am auzit pe H. G. Wells cum se zvârcolește și zbiară din mormânt când vede, de acolo de sus, ce mizerie apocaliptică a putut primi undă verde de lansare.
Filmul este regizat de Rich Lee – într-adevăr, e un nume necunoscut, dar, la un mic search, descoperim că omul s-a ocupat de departamentul de efecte speciale la niște proiecte MARI.
Acesta a colaborat cu Steven Spielberg, Francis Lawrence sau în proiecte precum Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl sau Constantine.

Probabil, omul lucra cu niște căști pe urechi sau stă prost cu auzul, ori și cu vederea, pentru că îmi este imposibil să cred că, după ce lucrezi cu un zeu sacru ca Steven Spielberg, nu ești în stare să furi niște meserie ca lumea.
Dacă filmul ar fi fost proiect realizat de către niște studenți la film, probabil aș fi acordat un 10 detașat. Dar, din nou, cum poți să distribui acest film chiar și pe streaming!?!?
Cât despre execuția în sine… :
Filmul este un found footage, iar acțiunea se rezumă la frecatul și apăsatul mouse-ului de către protagonist. O idee originală și interesantă.
Dar cum se poate ca un ditamai șef și specialist în securitate cibernetică, colaborator cu FBI și NASA, să-și desfășoare activitatea pe cele mai basic aplicații: WhatsApp, Teams, Zoom!?!?
Adică ședințele celor mai importante instituții ale lumii se desfășoară pe cele mai ușor de spart aplicații… FOARTE REALIST.
De asemenea, primele 20 de minute ne sunt prezentate dramele protagonistului, lucru care nu mă pasiona, mai ales că filmul durează 90 de minute; mai mult așteptam spectacolul cosmic.
Apropo de dezastre, se presupune că, la o apocalipsă de genul acesta, în care extratereștrii fac ravagii în calea lor, te aștepți să nu mai existe internet, semnal sau alte căi de comunicare.
Ei bine, al nostru Will Radford își desfășoară activitatea fără probleme; aici, 5G-ul e în blană, viteza și banda funcționează perfect, mesajele se livrează la timp.
Actoria… nu există; toată lumea joacă pe caiet și pe datorie, toată lumea e Lemn Tănase. De fapt, cei mai buni actori sunt invadatorii planetei – ei își fac treaba cel mai bine și cinstit.
Cât despre efectele speciale, cei care s-au ocupat de acest lucru nici nu s-au sinchisit să facă niște umbre la monstruozitățile venite din spațiu. CGI-ul e cel puțin de nivelul jocurilor video care erau portate pe PlayStation 2.
NOTĂ
Nu am găsit detalii despre bugetul producției; bănuiesc că este unul infim, dar asta nu scuză calitatea apocaliptic de atroce…
Din nou, chiar nu pot să înțeleg cum de acest film a primit undă verde. Și mai ales cum cei de la Amazon Prime au acceptat să distribuie acest gunoi… probabil datorită lui Ice Cube, că altfel nu-mi explic.
V-am povestit de Bride Hard, da!?!? Eh, e capodoperă pe lângă acest War of the Worlds.
ȘI ASISTĂM ȘI LA O PREMIERĂ – PRIMA NOTĂ DE 1 DE PE ACEST BLOG!
![]()
